Dragă Biță, sunt mulți ani de atunci: elev de liceu „cu aplecări culturale” devoram aparițiile (mereu întârziate) ale „Secolului 20”, revista cea mai «cool» a epocii, elegantă și rafinată, releu sensibil al spiritului european, totdeauna în răspăr cu vremurile comuniste.
Între apreciații colaboratori îl descopeream atunci pe George Banu, tânăr eseist și om de teatru, domeniu căruia îi cam dădeam și eu târcoale.
Iar mai târziu, îl întâlneam cu aceeași emoție și admirație în sălile Institutului de Teatru, eu proaspăt student, el membru în elita profesorală a școlii.
Intimidat, nu cred să fi apucat în acei ani să-i adresez vreo vorbă. […]
