ALEXANDRU BACIU Din amintirile unui secretar de redacţie Pagini de jurnal vol. I (1943-1978)*

* Alexandru Baciu, Din amintirile unui secretar de redacţie. Pagini de jurnal (1943-1978), vol. I, Cartea Românească, Bucureşti, 1997. Fragmente, cu o prefaţă de Andrei Brezianu.

[…] În sfârşit, un al treilea orizont al memoriilor lui Alexandru Baciu este cel care încorporează momentul răscumpărător al reintrării autorului în lumea care îi este conaturală şi proprie – universul intelectual. Este vorba de intrarea sa în echipa slujitorilor care dăruiau – începând din anii ’60 – cititorului român, zăbrelit în multe alte privinţe, revista deschiderilor literare către lumea largă – Secolul 20. Evo­cările din viaţa intimă a redacţiei sunt pregnante şi vivace, portretele umane şi vinietele ce descriu situaţii se succed într o suită relativă şi fără exerciţii fastidioase de reconstituire pedantă sau exhaustivă. Istoria acestei instituţii de cultură care a fost revista Secolul 20 de a lungul anilor de relativ dezgheţ ideologic este astfel refăcută din mersul amintirilor personale, consti­tuindu se într un preţios document, apt a servi întregirii, pe viitor, a unui corpus „Pro Memoria“, oglindind un întreg capitol din istoria literelor româneşti, timp în care s a luptat pentru lumină în clipe de restrişte şi beznă, alternând cu scurte acalmii şi episodice răgazuri de linişte.
Filtrate delicat, prin prismă personală, meandrele Odiseei lui Alexandru Baciu – mulţi ani de zile secretar general de redacţie al revistei Secolul 20 – reconstituie, în acest corpus de memorii, frânturi din viaţa unui intelectual traversând unele dintre cele mai deconcertante şi tulburătoare decenii din istoria culturală a României.

ANDREI BREZIANU
5 octombrie 1994

1962

10 aprilie
De la începutul anului 1961 sunt şi corector, colaborator permanent la nou înfiinţata revistă de literatură universală Secolul 20. Propunerea a venit de la Mihnea Gheorghiu, pe care l-am cunoscut prin 1947 când am lucrat împreună la Direcţia Relaţiilor Culturale cu Străinătatea din Ministerul de Externe. El m-a îndemnat stăruitor să mă încadrez în acest post în schema publicaţiei, sperând să-l obţină în curând. Am refuzat de mai multe ori, cu teama că revista Secolul 20 va avea o existenţă precară, iar în caz de desfiinţare voi fi obligat din nou să bat drumurile Golgotei în căutarea unei slujbe. Aşa că am rămas în brigada de zeţari de la Întreprinderea Poligrafică nr. 4, unde nu-mi invidiază nimeni serviciul; dar fac corectură şi la Secolul 20, câştigând câteva sute de lei care îmi sunt absolut necesari să îmi asigur existenţa. Însă astfel mi-am „amanetat“ o parte din timpul liber ce-l aveam şi pe care doream cu atâta neostoită râvnă să-l consacru scrisului…

15 aprilie
Trec rar pe la redacţia revistei care se află în câteva camere somptuoase dintr-o frumoasă clădire în stil baroc de le Calea Victoriei, la nr. 115, unde este şi sediul Uniunii Scriitorilor. Când mă duc acolo, păşesc sfielnic, ca un intrus; parcă nicicând scrisul nu mi-ar fi fost meseria. Din colegiul redacţional fac parte personaje „ilustre“ ale literelor noastre pe care nu le invidiez pentru posturile ce le au în vremurile acestea triste. Redactor şef este Marcel Breslaşu, mai bine cunoscut ca om politic şi obişnuit al cafenelelor bucureştene, decât ca scriitor cu alese însuşiri literare. Redactori şefi adjuncţi sunt Mihnea Gheorghiu, cu o remarcabilă cultură umanistă, de fapt „eminenţa cenuşie“ a publicaţiei, precum şi Savin Bratu, critic literar de conjunctură. În colegiul redacţional sunt prezente nume notorii ale vieţii noastre literare: Maria Banuş (care după apreciatul volum de poeme antebelic Ţara fetelor, se străduieşte acum să-şi creeze o notorietate bazată pe duplicitate, pe un joc de-a „alba-neagra“, scriind poezii „în spiritul vremii“), Mihai Beniuc, un cântăreţ foarte prolific al regimului actual, Mihai Novicov, un rusofil fără perdea; de asemenea, Eugen Jebeleanu, Zaharia Stancu şi, îndeosebi, Tudor Vianu, care mi-a fost magistru la Facultatea de Litere din Bucureşti, prin 1937, şi căruia îi port o caldă afecţiune şi admiraţie. De altfel, cei mai mulţi dintre aceştia nu prea trec pe la redacţie, trimiţându-şi textele prin curiera publicaţiei. De fapt, îndatoririle mele de corector al revistei mă obligă la relaţii profesionale cu tehnoredactoarea Andronica Popescu şi corectoarea titulară Lida Igiroşianu. Mai puţin cu cel care se ocupă de prezentarea artistică, Eugen Mihăescu*, „racolat“ de conducerea revistei pentru talentul său excepţional, autorul coperţii şi al afişului, care se bucură de un remarcabil succes, mai ales în rândurile tineretului. […]

* Nu va sta prea mult pe meleagurile revistei Secolul 20, plecând peste puţin timp în Statele Unite, unde va face curând o carieră artistic internaţională, devenind un caricaturist notoriu nu numai în ţata Unchiului Sam, ci şi în hulitul Occident European.

17 aprilie
Numărul 12 al revistei Secolul 20 – pe 1961 a apărut în cursul lunii ianuarie a.c. cinstind un an de la apariţia publicaţiei printr-un editorial destul de festivist; oricum, plin de optimism: «Secolul 20, prima revistă românească de literatură universală, îşi încheie un an de muncă, întâiul din cei patruzeci pe care îi are de străbătut până îşi va schimba numele, o dată cu veacul cel nou […]»

1963

29 septembrie
Păşesc tot cu sfială, ca un intrus, în birourile redacţiei revistei Secolul 20, ce mi se par de o eleganţă ostentativă, nefirească pentru condiţia mea umană, ca un soi de fruct oprit. Totuşi, cei din Comitetul de redacţie sunt amabili cu mine. Uneori mi se pare că le surprind vagi priviri de compătimire. Poate mă înşel…
De câteva luni – în afară de Marcel Breslaşu, redactorul şef – avem doi redactori şefi adjuncţi: Dan Hăulică şi Georgeta Horodincă. Primul a fost transferat din aceeaşi funcţie de la Gazeta Literară. Este un cunoscut critic de artă, un subtil om de litere, care de curând şi-a făcut reputaţia de polemist de înaltă clasă prin campania susţinută împotriva sculptorului Gheorghe Anghel, creatorul unei bizare statului a lui Mihai Eminescu. Dan Hăulică are o înfăţişare molcomă, de stirpe moldoveană; de altfel, a fost şi asistentul remarcabil al lui George Călinescu, la catedra sa universitară din Iaşi. Mi se pare binevoitor faţă de mine. Poate pentru că m-a recomandat Mihnea Gheorghiu; sau vede că îmi fac conştiincios datoria. […]

1964

10 aprilie
De câteva zile am obţinut transferul de la Întreprinderea Poligrafică nr. 4 la redacţia revistei Secolul 20, pe postul de corector. M-a sprijinit stăruitor redactorul şef adjunct Dan Hăulică şi probabil Mihnea Gheorghiu. Poate că datorită studiilor mele: licenţiat în istorie cu menţiunea „Magna cum laudæ“ la marele savant Nicolae Iorga; precum şi licenţiat în drept şi cu trei ani la Facultatea de Filosofie.
Aşadar „am mizat“ pe această „carte“, după atâţia ani de hamletizare: dacă în fabrică eram stimat şi respectat, truda în aerul acela viciat era istovitoare, ruinătoare pentru organismul şi aşa şubrezit din cauza atâtor necazuri înainte de a veni aici. În mai bine de şase ani cât am lucrat la „munca de jos“ nu mi s-a cerut niciodată să fac acele groaznice „autobiografii“, ce mi-au marcat atât de tragic existenţa în toate funcţiile pe care le-am avut înainte. Ce minte diabolică a putut să născocească asemenea instrumente de tortură care te duceau – prin repetiţii organizate, exacerbate – în pragul nebuniei?
Totuşi, în lungul răstimp petrecut la fabrică o singură dată am fost chemat la această anticameră a balamucului care este denumită eufemistic „Serviciul de cadre“; mi s-a reproşat – de altminteri în termeni foarte politicoşi – să nu mai sărut mâna muncitoarelor, acesta fiind un obicei „burghez“…

15 aprilie
Deci fac parte „legal“ din „familia“ redacţiei revistei Secolul 20, care şi-a căpătat în cei patru ani de la apariţie un prestigios renume, o largă audienţă la cel mai intelectual public al nostru, un temeinic drept de cetate în literatura română contemporană, ca un exponent liberal vag disimulat, cu o certă şi temeinică deschidere spre mult hulita cultură occidentală. […]

Share This Post