Daca am hotaråt sa readucem prin aceste rånduri in atentia publicului romånesc calitatea de Mason a lui Johann Wolfgang Goethe, nu dorim prin aceasta sa cadem intr-un biografism marunt, nu vånam senzationalul si nu dorim sa socam, nu ne propunem sa glorificam sau sa sanctionam ceea ce necesita mai intåi de toate un efort de comprehensiune, ci nutrim speranta ca putem participa, si pe aceasta cale, cu modestele mijloace care ne stau la dispozitie, la articularea unui discurs nuantat si multiperspectivic asupra personalitatii si creatiei lui Goethe in anul in care sarbatorim 250 de ani de la nasterea marelui poet german. Subliniem de la bun inceput ca descrierea detailata a modului in care Goethe functionalizeaza poetic simbolurile operationale ale Masonilor nu constituie obiectul prezentei analize, mentionånd in acelasi timp ca se afla in pregatire o lucrare a noastra mai ampla, pe care o dedicam acestui aspect important al creatiei sale literare.
La data de 23 iunie 1780 are loc ceremonia de initiere a candidatului Johann Wolfgang Goethe la gradul de Ucenic in cadrul Lojii masonice «Amalia» din Weimar. Hugo Wernekke, care a detinut el insusi cea mai inalta demnitate in cadrul Lojii masonice «Amalia» din Weimar si a valorificat protocoalele din perioada de inceput a activitatii Lojii «Amalia», ofera in 1905 detalii in legatura cu aceasta ceremonie. Aflam, de exemplu, ca in absenta Fratelui cu cea mai inalta demnitate in Loja «Amalia», care este in 1780 Venerabilul von Fritsch, profanul Goethe este initiat de catre Fratele Bode. |n protocolul intocmit cu aceasta ocazie se specifica pe un ton mai degraba sec datele personale ale noului candidat. Candidatul se numeste asadar Johann Wolfgang Goethe, a implinit la data intocmirii protocolului vårsta de treizeci de ani, o vårsta de altfel extrem de favorabila unei renasteri in plan spiritual, este luteran, s-a nascut in Frankfurt pe Main, locuieste la Weimar si se bucura de respect in virtutea implicarii sale in treburile obstii. Protocolul mai mentioneaza ca Goethe este cooptat de membrii Lojii «Amalia» potrivit «ritualului uzitat», ca Fratele von Lynker si Fratele von Fritsch jun. (unul dintre fratii Venerabilului von Fritsch) s-au ocupat in prealabil de «pregatirea» sa. |naintea tuturor Fratilor prezenti la ceremonia de admitere in Ordin tot acestia confirma dorinta neclintita a candidatului de a fi primit in ordin, precum si zelul orientat de catre acelasi candidat spre atingerea scopului declarat. Protocolul nu consemneaza faptul ca Goethe este la aceasta data nu numai consilierul ducelui Carl August, ci si bunul sau prieten. Consolidarea in timp a acestei nobile relatii de amicitie intre Goethe si ducele Carl August trebuie sa fi atårnat greu in balanta, atunci cånd Venerabilul Lojii, Fratele von Fritsch, care initial pare sa nu-l simpatizeze pe Goethe in mod deosebit, se hotaraste, dupa o perioada de dreapta cumpanire a calitatilor potentialului candidat, de atenta supraveghere a pornirilor si a carierei «intrusului» la Curte, sa dea curs cererii lui Goethe de a deveni Mason. Cånd Fratii Lojii «Amalia» sunt consultati in aceasta chestiune prin sistemul eficace al circularei, nimeni nu formuleaza vreo obiectie. Calitatile lui personale incontestabile si pozitia-cheie pe care o ocupa pe långa ducele Carl August il recomanda in egala masura pe noul candidat pentru Masonerie, care pare sa aplice si de data aceasta consecvent strategia sa subtila de inducere graduala a gestului reformator in planul practicii social-politice prin atragerea celor puternici si a elitei intelectuale de partea cauzei Ordinului. {i daca, ajunsi in acest punct al demersului nostru unii cititori se vor simti tentati sa se intrebe daca nu cumva Masoneria este, in esenta, doar un periculos «stat in stat» si un viespar de intrigi si conspiratii malefice, ne simtim datori sa subliniem ca Masonii isi propun, cel putin la nivelul declaratiilor, sa se puna cu intreaga lor stiinta si putere in slujba oamenilor, indiferent de rang, rasa sau religie, punånd mai presus de orice libertatea si demnitatea fiintei umane si consideråndu-se actori in slujba planului Marelui Arhitect. Implicatiile unei asemenea optiuni sunt majore. Daca iti afirmi crezul in existenta unui «plan» universal, activ, de origine divina, atunci påna si cele mai intunecate tenebre ale istoriei au un rost. |nlantuirea de evenimente istorice se poate rescrie atunci si ca fiind treptele relativului in cadrul unui amplu proces de invatare si de rafinare progresiva a facultatilor sufletesti in care este angrenat Copilul Luminii. Masonul cauta mai intåi de toate sa inteleaga principiile cu care Marele Arhitect «lucreaza», se simte mai apoi obligat sa trudeasca la råndul sau in slujba Lui prin savårsirea de modeste gesturi antientropice.
Ca insusi Goethe a formulat o cerere de admitere in Ordin nu trebuie pus sub semnul indoielii. Marturie in acest sens sta o scrisoare adresata de Goethe la data de 13 februarie 1780 lui von Fritsch, care poate fi considerata ca fiind echivalenta cu o cerere. |n aceasta scrisoare Goethe isi exprima deschis dorinta de a deveni Mason, pentru a putea fi astfel in preajma unor persoane pe care a invatat, in timp, sa le pretuiasca. Formularea motivului, pentru care un candidat doreste sa fie initiat intr-o Loja masonica, este absolut necesara in faza preinitierii si reprezinta mai degraba o invitatie la introspectie lansata candidatului decåt o reala sursa de informatie pentru Fratii din Loja. Analiza atenta a motivelor, pentru care o persoana manifesta dorinta de a intra in Ordinul masonic, prezinta desigur maxima importanta; ea inlesneste stabilirea vårstei spirituale a persoanei in cauza si ofera date suplimentare privitoare la compatibilitatea sau incompatibilitatea sa cu exigentele morale ale Ordinului masonic. Modul in care potentialul candidat isi formuleaza propriile motive, pentru care doreste sa devina Mason, are in acest sens o valoare mai degraba relativa pentru diagnosticul final. Goethe invoca in scrisoarea adresata Venerabilului Lojii masonice «Amalia» nevoia sporita de comunicare cu semeni alesi, exprimåndu-si in acelasi timp convingerea ca Ordinul masonic ar putea constitui un spatiu prielnic promovarii unei asemenea comunicari. Cu cåteva saptamåni inaintea formularii cererii sale de a deveni Mason, Goethe poarta o discutie ampla cu Bode despre Masonerie, fapt consemnat de Goethe in jurnalul sau in dreptul datei de 17 ianuarie 1780. Asadar, nu intåmplator, Bode este si cel care oficiaza ceremonia de initiere a candidatului Goethe la gradul de Ucenic in cadrul Lojii «Amalia». Este greu de stabilit cånd anume a inceput Goethe sa manifeste interes pentru Masonerie. |n aceasta privinta Hugo Wernekke, prefera sa nu se pronunte. Nici Daniel W. Wilson nu aloca spatiu acestui aspect in lucrarea sa din 1991 dedicata legaturilor lui Goethe cu Ordinul Iluminatilor. Nu gresim daca afirmam ca Goethe intra in contact cu Masonii cel tårziu cu cåteva luni inainte de stabilirea lui la Weimar, deci inainte de 7 noiembrie 1775, cånd Goethe da curs invitatiei formulate de insusi ducele Carl August si soseste la Weimar. Goethe se afla asadar inca in Frankfurt si face cunostinta in luna ianuarie a lui 1775 cu Lili (Anna Elisabeth) Schoenemann, fiica unui bancher din Frankfurt. Lili are la aceasta data saisprezece ani. Poetul o descrie mai tårziu ca fiind «curata si copilaroasca», «frumoasa, amabila si cultivata». Goethe este indragostit si hotaråt sa-si lege destinul de aceasta minunata faptura. La scurt timp dupa ce s-au cunoscut are loc logodna, dar ea va dura doar påna in luna octombrie a aceluiasi an. Goethe participa la viata sociala a familiei lui Lili de dragul ei. Iata ce relateaza insusi Goethe in legatura cu aceasta perioada in partea a patra a scrierii sale cu caracter autobiografic Dichtung und Wahrheit, versiunea romåneasca a lui Tudor Vianu purtånd titlul de Poezie si adevar, din care reproducem urmatorul pasaj: «Taråmul spiritual si literar al Germaniei trebuia considerat pe vremea aceea ca o tarina destelenita. Se gaseau printre oamenii de afaceri fiinte intelepte care ar fi dorit pentru brazdele menite a fi rasturnate, cultivatori seriosi si gospodari capabili. Chiar si respectatele si bine organizatele loji masonice, cu al caror membri mai distinsi facusem cunostinta tocmai prin legaturile mele cu Lili, stiura sa pregateasca cu abilitate caile apropierii mele de ei. Eu insa, dintr-un spirit de independenta, care mai tårziu mi s-a parut o nebunie, evitam orice legatura mai strånsa, fara sa-mi dau seama ca acesti oameni, ca unii ce erau uniti intr-un sens mai inalt, mi-ar fi putut fi de folos pentru atingerea scopurilor mele, atåt de inrudite cu ale lor.» Aceasta confesiune a lui Goethe merita sa se bucure de intreaga noastra atentie si prezinta, in opinia noastra, maxima importanta pentru ca este asternuta pe hårtie la vårsta senectutii si nu este tributara momentului, precum alte punctuale luari de pozitie ale lui Goethe in probleme legate de activitatea Lojilor masonice, ci reprezinta rodul unei indelungate reflectii mature asupra propriului trecut in linistea laboratorului de creatie. Este cunoscut faptul ca partea a patra este de data mult mai recenta decåt primele parti ale scrierii cu caracter autobiografic Poezie si adevar. Primele rånduri se nasc in 1816, dar proiectul este finalizat abia in toamna lui 1831. Interesant este si ca Goethe dispune ca aceasta a patra parte sa fie publicata abia dupa moartea sa, astfel ca finalul din Poezie si adevar vede lumina tiparului abia in 1883. Nu ne mira deloc nici faptul ca cei care doresc cu orice pret sa demonstreze asa-zisa «raceala» manifestata de Goethe in relatiile cu Masoneria, il citeaza cu vadita satisfactie pe poet, ori de cåte ori acesta critica unele aspecte ale activitatii Lojilor, dar il ignora cu desavårsire pe acelasi Goethe, atunci cånd emite catre sfårsitul vietii sale o judecata de valoare asupra Masoneriei in general si isi declara in consecinta respectul sau neconditionat fata de Masonii «uniti intr-un sens mai inalt». Privind inapoi catre un capitol indepartat al existentei sale, Goethe califica atitudinea lui, initial, rezervata fata de Masonerie, ca fiind asadar «o nebunie» si o pune pe seama spiritului juvenil de independenta. El isi exprima in acelasi timp in mod explicit regretul ca nu a avut relatii mai strånse cu Masonii inca din 1775, considerånd ca ajutorul lor «ar fi putut fi de folos pentru atingerea scopurilor» sale. Lojile masonice sunt, privite retrospectiv, «respectate» si «bine organizate», membrii Lojilor sunt «distinsi», «uniti intr-un sens mai inalt» si in acelasi timp «abili», iar scopurile Masoneriei sunt compatibile cu propriile sale scopuri.
Daca incercarile Masonilor de la Frankfurt de a se apropia in 1775 de tånarul Goethe nu au dat pe loc roade datorita arogantei sale juvenile, pentru a prelua motivul invocat de poetul insusi, subliniem ca suntem intru totul de acord cu Rolf Christian Zimmermann, care afirma ca adevaratul Mentor hermetic al lui Johann Wolfgang Goethe este Johann Friedrich Metz, care in decembrie 1768 ii salveaza viata intr-un moment de grea cumpana, printr-un miraculos preparat alchimic, si care ii indruma cu dragoste si multa rabdare primele lecturi sistematice in acest domeniu. Adolescentul depaseste datorita Mentorului sau hermetic faza curiozitatii neselective si se dedica studiului aprofundat al scrierilor esoterice, care va ocupa un loc de frunte in cadrul preocuparilor sale pe tot restul vietii. Nu sunt putini cei care ignora sau neaga cu vehementa aceasta latura a personalitatii sale creatoare, dar afirmam cu tarie in virtutea primelor rezultate ale investigatiilor noastre intreprinse in aceasta chestiune pe parcursul ultimilor patru ani, ca si unii si altii nu se pun in slujba adevarului cånd adopta o asemenea pozitie. Sustinem de aceea cu convingere ca, aflat in pragul initierii sale la gradul de Ucenic in cadrul Lojii masonice «Amalia», Goethe este datorita lecturilor intreprinse påna la aceasta data in masura sa aprecieze Masoneria si pentru rolul pe care il joaca in cadrul efortului mai amplu al inteleptilor de a conserva si promova invataturile initiatice.
Loja masonica «Amalia» din Weimar s-a constituit la data de 24 octombrie 1764. Numele Lojii se doreste a fi un modest semn de recunostinta fata de cultivata ducesa Anna Amalia, care ofera Lojii din Weimar nedisimulata si constanta protectie. Simpatia declarata fata de Ordinul masonic caracterizeaza de altfel si pe tatal ducesei Anna Amalia, ducele Karl von Braunschweig, precum si pe fiii sai. Venerabilul Lojii «Amalia», Jakob Friedrich von Fritsch, este totodata si sfetnicul ducesei Anna Amalia. Initial, numarul membrilor Lojii masonice «Amalia» nu creste in mod spectaculos, iar intrunirile nu au loc cu regularitate. Activitatea Lojii se intensifica incepånd cu anul 1773 si se bucura, incepånd cu anul 1775, de protectia tånarului duce Carl August. Anul 1780 nu este insa un an prea bun pentru activitatea Lojii masonice «Amalia». La scurt timp dupa initierea lui Johann Wolfgang Goethe, Loja «Amalia» sisteaza orice fel de intruniri ale ei timp de aproape un an. Pe intreg teritoriul Germaniei se nasc dispute aprinse pe tema originilor si a scopurilor majore ale Masoneriei. |n 1780 Marele Maestru Ferdinand von Braunschweig emite doua circulare (in septembrie 1780 si in iunie 1781), prin care propune un Convent al tuturor Marilor Loji ca unica solutie de salvare din criza a Ordinului. |n cadrul Lojilor masonice germane se fac auzite din ce in ce mai multe voci, care ataca «stricta observare» si caracterul pretins vetust al ceremoniilor. Momentul ar putea fi definit, in opinia noastra, si ca fiind inceputul unei regretabile crize a simbolurilor operationale. Se contesta virtutea magica substitutiva a simbolurilor operationale si sensul profund esoteric al ceremoniilor specifice Ordinului masonic.
|ntre timp uceniul Johann Wolfgang Goethe aspira la gradul al doilea de Compagnon/Calfa in cadrul Lojii masonice «Amalia». |ntr-o scrisoare din 31 martie 1781 adresata Venerabilului Lojii «Amalia», Goethe isi intareste juramåntul obedientei, dar isi marturiseste si dorinta de a grabi pasii necesari pentru dobåndirea gradului al doilea de Calfa/Compagnon si al treilea de Maestru, pentru a putea pune astfel in sfårsit capat disconfortului psihic generat de penibilul unor repetate situatii, in care persoane cunoscute, dar de grad superior, sunt nevoite sa-l ignore in cadrul intrunirilor Lojii. Dorinta exprimata este luata in considerare, asa ca Johann Wolfgang Goethe este inaintat la gradul al doilea si devine Calfa/Compagnon la data de 23 iunie 1781. Activitatile Lojii «Amalia» sunt firave påna la data de 5 februarie 1782, cånd ducele Carl August este initiat la gradul de Ucenic. Pe 2 martie 1782 acelasi duce Carl August dobåndeste simultan gradul al doilea de Calfa/Compagnon si gradul al treilea de Maestru. Tot atunci bunul sau prieten Goethe devine si el Maestru. Von Fritsch ii felicita calduros pe amåndoi, mentionånd in treacat nevoia aprofundarii lucrarii incepute. |n rest discursul sau abunda in concepte profane abstracte, asa ca proaspetii initiati sunt mai degraba dezamagiti. Von Fritsch afirma ca Loja masonica isi propune sa contribuie la continua ameliorare morala a membrilor sai si a societatii in ansamblul ei. |ntre limitele date de contextul social si istoric, Masonul cauta sa-si intareasca simtul moral in mod continuu, devenind pe aceasta cale tot mai folositor celor din jurul sau, societatii in care traieste. Explicit in acest discurs este voluntarismul specific stilului de viata promovat de Masonerie. Mai trebuie notata si nuanta de pseudoconformism in raportarea la institutiile statului, care reprezinta, in contextul situational al discursului, fara indoiala si o masura de autoprotectie. Pentru ca Loja sa se poata bucura in continuare de sprijinul ducelui, trebuie subliniat caracterul nonsubversiv al activitatii membrilor ei. «Cinstea» si «virtutea», prezentate de catre von Fritsch ca fiind repere definitorii in cadrul nobilului demers regenerator de tip masonic, sunt prea incapatoare pentru a putea fi de vreun folos real celui care doreste sa patrunda in maduva codului masonic secret. Goethe este derutat si nemultumit in aceasta faza si afirma, de exemplu, cu amaraciune si subtila ironie, intr-o scrisoare a sa catre Kayser din 15 martie 1783, ca cine nu urmareste intr-adevar nimic altceva decåt sa fie bun si intelept, poate exersa pe cont propriu, in plina zi si in tinuta de casa. Fraza este plina de miez si tradeaza un suflet chinuit, macinat de indoieli, care se confrunta cu propriile slabiciuni si cu lipsa stimulilor prielnici din partea noului mediu in care a pasit. Trebuie insa avut in vedere si faptul ca, in momentul redactarii scrisorii catre Kayser, Goethe devenise de cåteva saptamåni membru al Ordinului Iluminatilor. Este asadar posibil ca fraza cu pricina sa fie si un reflex al noii activitati in cadrul acestui ordin. Goethe se afla acum la o rascruce de drumuri, iar indoielile si framåntarile sale sunt si ale altor Frati din Masoneria germana. El pare a intui, intr-o oarecare masura, ceea ce poate ea oferi in mod real la momentul respectiv. O alianta cel putin discreta, daca nu secreta, invaluita in mister, in care candidatii trebuie sa fie primiti legati la ochi si depun juramåntul tacerii, o comunitate care se declara a fi «frateasca», dar care functioneaza pe baza unei stricte ierarhii a gradelor simbolice si in baza principiului obedientei, o societate care recurge la complicate ritualuri si ceremonii, la gesturi teatrale, la vesminte si simboluri bizare, risca sa fie catalogata de lumea profana ca fiind, in cel mai bun caz, un club extravagant de misogini afectati, care practica alambicate jocuri inofensive; in cel mai rau caz o asemenea asociatie risca sa fie calificata drept un instrument periculos, malefic, in måna unui numar restråns de indivizi dornici de putere, care manipuleaza elita intelectuala a societatii. Dar problema nu este numai una de perceptie, caci pericolul de a cadea in derizoriu sau de a fi deturnata de la inaltele ei scopuri si de a fi aservita unor teluri marunte sau imorale vine, pentru Masoneria germana, in special, si pentru Masonerie, in general, mai ales dinlauntrul ei, dintre proprii ei membri. Unii Masoni nu reusesc de fapt niciodata sa «ciopleasca piatra bruta» din lipsa de capacitate sau, si mai rau, pentru ca nici nu doresc cu adevarat acest lucru. Pentru acestia insa poarta Templului ideal ramåne vesnic inchisa. Socotim ca Goethe intuieste ambele pericole si isi propune sa ramåna lucid påna la capat.
Principiul obedientei prezinta unele virtuti incontestabile dar contine in acelasi timp in germene si o slabiciune a Masoneriei, care, prin ce are ea mai valoros, trebuie inteleasa si tratata, in opinia noastra, ca fiind un potential laborator autentic al cunoasterii esoterice si al nasterii asistate de intelepciunea milenara intru Lumina adevarului initiatic, un spatiu al Artei transmutarii, al rafinarii facultatilor sufletesti individuale, care prezinta in acelasi timp forta de iradiere colectiva. Un Initiat stie ca o lucrare faurita in forul interior schimba, in virtutea unei subtile legi a corespondentelor universale, in mod real ceva din univers. Neofitul intra legat la ochi pentru a constientiza propria-i orbire mentala; el nu «stie», pentru inceput el «crede» si este nevoit sa accepte sa fie condus spre Lumina. Primii sai pasi trebuie calauziti cu infinita dragoste si atentie, caci este amenintat de primejdii nebanuite. Una dintre aceste primejdii este si aceea de a cadea in pacatul luciferic al excesivei trufiii concentrative, Ucenicul simtindu-se «ales» si omnipotent, cånd de fapt este inca profund disarmonic si se poate prabusi, din clipa in clipa, de pe inaltimile cucerite inapoi in bezna ignorantei sau, si mai jos, intr-o deplorabila stare de dezagregare psihica. Este si tema baladei scrisa de Goethe ceva mai tårziu, in jurul anului 1797, in care temerarul ucenic vrajitor profita de absenta stapånului sau pentru a purcede la buclucase scamatorii. Månat de stupida curiozitate si trufie, neaståmparatul ucenic vrajitor rosteste in pripa o formula magica furata dintr-o carte gasita pe masa stapånului, pe care nu are insa nici timp, nici rabdare, sa o citeasca påna la capat. Ca sa scape de corvoada treburilor casnice, pe care i le-a incredintat stapånul, tråndavul ucenic insufleteste cu ajutorul formulei magice o matura, care, de indata ce prinde viata, incepe sa aduca galeti cu apa. Nenorocirea este ca matura nu are masura si refuza sa se opreasca chiar si atunci cånd apa risca sa inunde intreaga casa. Apa, benefica in portii mici, se aduna-n puhoaie care pun in pericol insasi viata ucenicului. Toate incercarile de a opri matura, care aduce neobosit noi galeti cu apa, sunt zadarnice. Furia ucenicului, care incearca sa-si doboare adversarul cu brutalitate, aplicåndu-i o lovitura de topor, inrautateste situatia in mod considerabil, caci matura este crapata in doua si fiecare jumatate incepe sa aduca apa pe cont propriu. Acum se revarsa de doua ori mai multa apa peste nefericitul temerar, care se dovedeste astfel a fi incapabil sa porunceasca elementelor, dar nu este in stare sa se ia in stapånire nici macar pe sine in absenta unei pregatiri temeinice si a unei prealabile intariri sufletesti. Pieirea lui pare sa fie pecetluita si consecinta meritata a necugetatei sale fapte, dar echilibrul este restabilit de stapånul magician, care se intoarce la timp acasa pentru a putea interveni salvator si a repune in drepturi ordinea stricata. Ce se intåmpla insa daca nici stapånul nu studiaza temeinic cartea din care ucenicul vrajitor este tentat sa extraga in mare graba formula magica pentru a scapa de corvezi si truda? {i daca magicianul il pune pe ucenic la adapost de consecintele ultime ale faptelor sale necugetate, atunci cine il apara pe magician de el insusi? {i nu era poate mai bine ca ucenicul vrajitor sa nu poata avea la indemåna sa cartea plina de minuni? Pe unul din peretii cabinetului de reflectie, in care profanul este invitat la introspectie, se poate citi: «Daca curiozitatea te-a adus påna aici, poti pleca!». Medicamentele sunt benefice in portii strict individualizate si se tin la loc ferit de copii, tot asa cum ceremonia masonica nu poate fi, cel putin deocamdata, o solutie salvatoare sau un prilej de delectare pentru cei multi. Dimpotriva, numarul populatiei terestre creste continuu, in schimb numarul inteleptilor ei pare sa fie constant si trebuie sa ne dea de gåndit faptul ca o buna parte din ei frecventeaza in secolul al XVIII-lea Lojiile masonice.
Largirea cåmpului constiintei prin apelarea la vederea interioara este sortita sa ramåna, poate pentru mult timp, o experienta singulara, care nu poate fi practicata la scara larga, de catre marea masa a populatiei. Fara a nega valoarea inestimabila a propriului travaliu, trebuie de asemenea subliniat ca neofitul are nevoie de sprijin pamåntesc si celest pe tot timpul initierii, ca aceasta renastere in Lumina adevarului initiatic nu se poate produce in vazul tuturor si pentru ca noul nascut este inca foarte plapånd si trebuie ferit de vibratii inferioare. {i daca participantii poarta vesminte deosebite pe timpul ceremoniilor masonice, este pentru ca nu se cade sa participi la o mare sarbatoare a spiritului in haine ponosite. Dar vesmintele «specializate» au si un alt sens poate si mai adånc. O noua identitate spirituala trebuie marcata printr-o haina noua, iar straiele purtate pe timpul ceremoniilor trebuie ferite de måzga vibratiilor inferioare, de care lumea profana nu duce lipsa. Din acelasi motiv, nu doar pentru «camuflare» in caz de persecutii, Masonul dobåndeste si un alt nume in cadrul Ordinului sau. Din cele aratate rezulta ca profanul nu se poate initia asadar de unul singur, nici nu o poate face «in plina zi» si «in tinuta de casa», iar «bunatatea» si «intelepciunea» spun totul si nimic despre calitatea spre care tinde. Consideram ca amaraciunea care razbate din råndurile adresate de Goethe lui Kayser in martie 1783 este dublu conditionata. Pe de o parte, el intuieste ca nu a intrat decåt in posesia unei interpretari morale elementare a principalelor simboluri masonice si ca in spatele ceremoniilor si simbolurilor operationale ale Masoneriei se afla profunde invataturi spirituale si ritualuri initiatice arhaice. Intuieste acest lucru mai ales in virtutea impresionantelor experinte livresti cumulate påna la aceasta data si mai putin sau deloc datorita instructiei rationaliste, pe care i-o administreaza von Fritsch, Venerabilul Lojii «Amalia», påna in decembrie 1782. Aceeasi pozitie rationalista, ostila elementelor esoterice, il caracterizeaza, din pacate, si pe Adam Weishaupt, fondatorul Ordinului Iluminatilor, din care fac parte atåt Goethe, cåt si ducele Carl August, incepånd din februarie 1783. Pe de alta parte, Goethe este foarte trist cånd se vede nevoit sa constate ca Loja masonica se doreste a fi un spatiu liber de constrångeri sociale si deci implicit si un laborator de stimulare a fraternitatii inexistente in planul macrosocial marcat de profunda inechitate, ca Loja se autoinsceneaza ca adevarata scoala a exercitiului democratic, dar sfårseste nu o data prin a reproduce cu fidelitate tarele macrosocialului. Goethe este iritat de aroganta celor puternici si de servilismul celor care doresc sa le cåstige bunavointa. |n cadrul aceleiasi scrisori catre Kayser din 15 martie 1783, el deplånge faptul «ca in lumea mica a Fratilor totul se petrece ca si in lumea cea mare». Mai constata si ca totul devine o «mascarada» atunci cånd Masonul se abate de la legea fundamentala a stiintelor secrete, care este lucrarea dezinteresata, si se lasa condus de teluri meschine, egoiste, cånd ceremoniile si simbolurile devin forme goale, in care nimeni nu mai crede cu adevarat. Propunem aceasta perspectiva a lecturii urmatoarei fraze, fara sa omitem faptul ca aceeasi fraza este folosita ca argument in sens contrar de unii specialisti care sustin ideea unui dezinteres total al lui Goethe fata de latura esoterica a societatilor secrete, lucru cu care noi nu putem fi de acord: «stiintele secrete nu mi-au oferit nici mai mult, nici mai putin decåt am sperat. Nu am cautat in ele nimic pentru mine, in schimb am cåstigat invatånd ce-au cautat si gasit, ce mai cauta si spera sa gaseasca altii pentru sine in ele. Se spune ca poti cunoaste pe om cel mai bine observåndu-l atent cum se joaca, ti se arata atunci pasiunile sale atåt de limpede ca intr-o oglinda. ( ) Am citit totul si astept sa vad daca filantropii cavaleri cåstiga cursa. Vad eu ca multi, ba aproape toti, prefera mascarada alba si rosie». Goethe este constient si de propriile lui limite asa cum reiese dintr-o scrisoare a lui Goethe catre acelasi Kayser din 14 iunie 1782, in care marturiseste: «in cadrul Ordinului ma numesc Maestru, ceea ce nu inseamna cine stie ce » si Wilhelm Meister (in limba germana «Meister» denumeste calitatea de maistru/maestru), personajul central din «Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister», romanul poate cel mai des citat atåt de Masoni, cåt si de adversarii acestora datorita abundentei aluziilor la Masonerie, este oarecum jenat de conotatiile numelui sau de familie.
Cånd disputele pe tema strictei observari genereaza in cele din urma si in cadrul Lojii «Amalia» conflicte serioase, se renunta, incepånd cu luna mai a lui 1782, la sistemul intrunirilor periodice. Ducele Carl August si Goethe deplång aceasta stagnare si solicita cu apasare initierea lor in tainele Ordinului interior secret. La Weimar sapte Cavaleri fac parte din acest Ordin interior secret si reprezinta, in fapt, principiul strictei observari in actiune. Von Fritsch este inclinat sa intåmpine cu un refuz dorinta exprimata de ducele Carl August si de Goethe, insa asigurarile lui Bode, ca exista in acest sens multa bunavointa din partea forului tutelar, ii alunga temerile. La data de 10 decembrie 1782 ducele Carl August, maresalul von Witzleben si Goethe sunt, in consecinta, initiati in tainele gradului al patrulea de rit scotian si instruiti in legatura cu Ordinul interior numit si Ordinul superior. Toti trei depun juramåntul tacerii si semneaza in acest sens un document. Pentru ca Loja «Amalia» functioneaza insa pe baza principiului strictei observari si Conventul de la Wilhelmsbad subrezeste structurile strictei observari, Loja este trecuta in adormire pentru mult timp. Cavalerii strictei observari, printre care se numara si Fratele Bode, cauta refugiu in cadrul Ordinului Iluminatilor, si tot lui Bode i se datoreaza faptul ca Goethe si ducele Carl August devin in februarie 1783 membri ai Ordinului Iluminatilor infiintat inca din 1776 de catre Adam Weishaupt, care este insa de orientare rationalista si dezaproba elementele esoterice. |n problema disputei, care se dezlantuie pe tema elementelor esoterice intre Weishaupt si Knigge, Iluminatii din Weimar nu sunt consultati, dar ei il aproba pe Knigge, care paraseste in final Ordinul. Turingia devine de aceea, in special dupa persecutarea politica a Iluminatilor din Bavaria ca urmare a publicarii unor documente secrete ale Ordinului, deci incepånd din 1784, nu numai un loc de refugiu, ci si un centru al autoregenerarii in cadrul Ordinului si acesta este, in opinia noastra, si unul din motivele serioase pentru care ducele Carl August si Goethe impiedica venirea lui Weishaupt la catedra Universitatii din Jena, dupa ce acesta isi pierduse postul din Ingolstadt. Hotarårea lor este importanta pentru ca indica, dincolo de complicatele considerente politice ale momentului care stau la baza deciziei, o atitudine rezervata a ducelui Carl August si a lui Goethe fata de unele conotatii politice ale programului masonic. Revolutia Franceza socheaza de altfel prin radicalitatea ei pe multi Iluminati cu vederi largi, democratice. Goethe nu vorbeste doar in numele sau atunci cånd deplånge recaderea in barbarie si compromiterea unor nobile idealuri ale democratiei prin inutila varsare de sånge. Masonii germani se desolidarizeaza de Fratii lor din Franta si opteaza nu pentru revolutie, ci pentru tactica regenerarii sociale gradate, procesuale, pe calea mai lenta a reformei, considerånd ca orice initiativa de accelerare brutala, artificiala, a progresului social este menita sa esueze lamentabil, chiar daca se face in numele unor nobile idei. Organismul social nu poate asimila noutatea decåt in anumite conditii si mai ales in portii individualizate. |n august 1801 ia nastere o noua Loja masonica in Weimar care poarta numele ducelui Carl August. Ea este insa trecuta in adormire in aprilie 1809. Loja masonica «Amalia» este redesteptata abia in luna iulie a lui 1808, cånd Marea Loja din Hamburg ii acorda patenta. Påna la sfårsitul vietii sale Goethe ramåne membru al Lojii redesteptate, iar faptul ca el il incurajeaza pe propriu sau fiu, Julius August Walther von Goethe, sa devina membru al Lojii masonice «Amalia», ceea ce se si intåmpla pe data de 5 decembrie 1815, este un argument puternic impotriva celor care speculeaza in jurul repetatelor absente ale lui Goethe de la intrunirile Lojii incepånd cu anul 1812. Starea precara a sanatatii sale il determina pe Goethe sa sacrifice aproape totul in favoarea proiectelor sale literare. Goethe scrie in ultimii ani ai vietii sale adresåndu-se in mod declarat mai ales generatiilor viitoare si mai putin contemporanilor sai. Reproducem in final «Testamentul» sau poetic din 1829 in nobila talmacire a lui {tefan Augustin Doinas:
Nici o faptura-n gol nu poate
Pieri! Eternul misca-n toate,
Mentine-te-n fiinta, pur!
Fiinta-i vesnica: legi de-aur
Pastreaza viu un vast tezaur
Podoaba Totului din jur.
De veacuri adevaru-i gata,
Alese spirite legat-a;
|nsfaca-i vechiul gåt acum!
Prinos e, fiu al Terrei, celui
Ce-n soare a vazut inelu-i
{i-al sferelor surate drum.
Apoi te-ntoarce-n tine-ndata:
Aici iti afli centrul, iata
{i nendoios, ca dreptii, ia-l.
N-ai norme-aici, sa te-mpresoare,
Caci constiinta pura-i soare
Pe firmamentul tau moral.
Apoi in simturi muta-ti crezul:
Nimica fals nu-ti minte vazul,
Daca prin cuget, treaz, te-ndrumi.
Cu ochi curat si cald ia-ti prada,
{i calca singur prin livada
Mirific inzestratei lumi.
Pastreaza cumpana-n desfaturi;
Ratiunea fie-i vietii-alaturi,
Cånd viata-mparte voluptati.
Atunci trecutul e statornic,
|n fata viitoru-i spornic,
Iar clipele-s eternitati.
Iar cånd ti-a reusit in fine,
{i-un simtamånt patruns-a-n tine:
Real, doar ce-i fecund, retini
|n trebi obstesti te-ncearca zelul,
Ci ele merg precum li-e fel
Aduna-te cu cei putini,
{i cum, prin vremi, spre noi strabate,
|ncet, un act de caritate,
De filosofi si-aezi sporit,
Asa ti-atingi frumoasa tinta:
Caci pentru cei alesi, sa simta
E rostul cel mai de dorit.