Au trecut trei decenii de la moartea poetului, publicistului şi ziaristului arădean George Ciudan, membru supleant al Uniunii Scriitorilor din România, prieten apropiat al poetului Ştefan Aug. Doinaş. A avut un destin absolut nemeritat: poetul George Ciudan lipseşte, din câte cunosc, din toate dicţionarele lexicologice literare publicate pe plan naţional, singurul dicţionar care l menţionează este cel realizat de subsemnatul și intitulat Dicţionarul jurnaliştilor arădeni, apărut la Editura Fundaţiei „Ioan Slavici“, Arad, 2011. Din motive lesne de înţeles, după ce a fost ignorat şi pedepsit de mai multe ori de către oficialităţile totalitariste ale vremii, ne este foarte greu să-i refacem toate etapele vieţii şi activităţii literare şi publicistice, fie că este vorba de presa bucureşteană, fie de cea locală, arădeană.
S-a născut în anul 1921 în localitatea Sâmbăteni din judeţul Arad, deci era cu un an mai mare decât poetul Ştefan Aug. Doinaş, născut în localitatea Caporal Alexa, din acelaşi judeţ. S au cunoscut în anii liceului la Arad, unde au urmat, fiecare, un liceu de elită, aflate la o depărtare de numai câteva zeci de metri unul de altul. George Ciudan a fost elev la cea mai veche Şcoală de Învăţători din Transilvania, „Dimitrie Ţichindeal“ din Arad, iar Ştefan Aug. Doinaş – la binecunoscutul liceu „Moise Nicoară“. Destinul i-a despărțit foarte repede. George Ciudan a devenit redactor în presa locală, la cotidianul Patriotul din Arad, iar Doinaş – student la Universitatea din Cluj-Sibiu.
În anul 1947, George Ciudan debutează cu un volum de versuri, intitulat Răzvrătiri, cu o prefaţă generoasă semnată de Gala Galaction, care şi răspundea la o întrebare privind „izvoarele tainice din care a purces George Ciudan“, conchizând că „întrevede în acesta o vastă şi dureroasă epopee socială şi etnică, întrucât George Ciudan interpretează, în versurile sale, o istorie şi un neam“.
Ghinionul poetului George Ciudan a fost acela că membrii comisiei de naţionalizare din 11 iunie 1948 au găsit, în casa de fier a baronului Francisc Neumann, patronul marii Fabrici Textile ITA din Arad și fondator al echipei de fotbal ITA (devenită după naţionalizare UTA), un exemplar din volumul Răzvrătiri, cu autograf, în care poetul îi mulţumea baronului pentru sprijinul financiar acordat în publicarea cărții sale de debut. Pentru această „nelegiuire“, tânărul ziarist a fost retrogradat un an de zile şi trimis la munca de jos, de fapt pe un şantier naţional de muncă patriotică, să editeze „o foaie de şantier“ şi să şi însuşească „noul spirit muncitoresc“ al vremii! […]
