Europeitatea este starea de spirit a tuturor celor care mai caută încă Europa.
Sunt foarte puține informații pe care le avem despre circumstanțele în care Europa a dispărut, devenind astfel obiectul unor călătorii, scrieri și războaie, căci nici un mijloc de a o găsi nu a fost cruțat.
«Minciună, minciună, minciună!» se pare că sunt ultimele cuvinte auzite pe pajiște de prietenele care se aflau în preajma frumoasei feniciene, iar strigătul ei, care se depărta în galopul taurului alb, lăsa în urmă o adâncă stupoare.
Ce însemnau de fapt cuvintele fetei și cum a fost posibilă o astfel de răpire?
Toate aceste deghizări stângace (lebede, ploi de aur, soți plecați, tauri albi), pe care Zeus le practica atunci când voia să se bucure de farmecele unei anumite persoane, nu mai păcăleau de mult pe nimeni și erau privite cu îngăduință de tinerele femei, ca un simpatic mod de a le obține favorurile, căci nu-i puteai pretinde lui Zeus să-ți facă curte.
De aceea, «minciună» era o acuzație gravă și nu se va ști niciodată cu adevărat dacă Europa adresase aceste cuvinte lui Zeus sau celor care, rămași în urma ei, vor pretinde a o căuta.
Frații ei au fost primii care au profitat de îngrijorarea tatălui și care au acceptat, cu bucurie, somația lui Agenor de a nu se mai întoarce fără ea.
Nu era greu să-ți imaginezi, pe vremea aceea, că tot ceea ce Zeus avea de ascuns ducea repede spre Creta, adică spre locul în care copilărise el însuși, ascuns de mânia puerifagă a lui Cronos. și totuși, cei trei frați ai Europei, Cilix, Phoinix și Cadmos, s-au împrăștiat în cu totul alte direcții, fără vreun gând de a se întoarce, întemeind aiurea cetăți și dinastii.
Mai târziu, ideea de a porni mereu în căutarea Europei a căpătat un alt sens, a devenit simbolul unei drumeții perpetue, ale cărei escale, chiar dacă erau în America, Asia sau Australia, căpătau denumirile cunoscute ale orașelor din Europa, devenită între timp continent, pentru eternizarea dureroasei pierderi. Aceste orașe ale Europei, împrăștiate peste tot în lume, încercau de fapt să demonstreze că fusese în sfârșit găsită cea pe care nimeni nu o mai căuta de mult timp.
Căutarea Europei a fost desigur și prilejul fericit al multor scrieri, de la opere filosofice la doctrine politice și e greu de spus dacă această frământare intelectuală a adus măcar o rază de lumină asupra misterioasei dispariții, sau a fost numai un pretext pentru etalarea unui superb orgoliu, ce se depărtează mereu de scopul propus, ca un trufaș taur alb care aleargă spre orizont.
Cât privește căutarea Europei prin forță, printr-o reașezare silită a celor care mai iubesc ideea de a o găsi și printr-o mereu nouă ordine, făcută de cei care o regretă de fapt pe cea veche, aceasta este fără îndoială cea mai nefericită experiență, concretizată prin două războaie mondiale și o puzderie de conflicte locale, adică cea mai apropiată cale de strigătul disperat al Europei: minciună!
Europa n-a fost încă găsită.
Dar europeitatea, starea de spirit a celor care o mai caută încă, trebuie să se hrănească din faptul că fratele Europei, Cadmos, căutându-și sora, a descoperit alfabetul.