Imaginea „celuilalt“ seduce în aceeaşi măsură în care cuvântul fascinează. Chipul seducător este, pe rând, mască, fetiş, simbol. Juxtapunerea limbajului literar şi a celui fotografic devine pretextul „jocului“ livresc din Vues de dos de Michel Tournier şi Édouard Boubat.
LUMEA CA FOTOGRAFIE
Fotografiile din Vues de dos1 par prinse într-un insectar poetic, a cărui stabilitate este dată de succesiunea de poze în alb şi în negru, ca o continuitate a literelor devenite cuvinte, înzestrate cu forţa de a rezista timpului şi clarităţii imaginilor. Fotografia îşi depăşeşte timpul şi înşală chiar nevoia de a vedea în detalii aspecte familiare, compunând şi recompunând, cu o imprevizibilitate care îi este definitorie, realitatea; de fapt, fotografia devine un écart al identităţii. Semnul seducător funcţionează ca un acid: identificat, arde până la consumarea totală. Starea care l caracterizează este labilitatea şi, de aici, greutatea de a l prinde într-o formulă îl face exotic şi funcţional. Seducţia îşi atinge scopul: textul rămâne deschis interpretărilor. […]
1 Michel Tournier, Édouard Boubat, Vues de dos, Paris, Éditions Gallimard, 1981.