I
Global versus local, universal versus particular iată cum este adesea gândită globalizarea. Nu rareori această dihotomie se traduce în opoziții mai puțin inocente, cum ar fi vestul versus restul, sau în termeni mai puțin vagi dar tot atât de controversați, cum ar fi McWorld versus Jihad. În mare, se operează opoziția dintre lumea mcdonaldizată, (re)ordonată și standardizată după parametrii raționalității instrumentale occidentale, și lumea tribală, cu tendințe naționaliste și/sau fundamentaliste, asociată cu Jihadul musulman. Radicalizarea pozițiilor survenită după atacul terorist de la 11 septembrie a condus la reformularea opoziției dintre McWorld și Jihad în termeni și mai tranșanți: lumea civilizată și dușmanii săi. Aserțiuni asemeni celor făcute de premierul italian Silvio Berlusconi cu privire la superioritatea Occidentului, a McWorld-ului, au fost combătute rapid, atât în presă, cât și în forurile politice, deși uneori doar cu jumătate de gură. Printre analizele cele mai subtile care interoghează pretențiile de superioritate absolută a civilizației occidentale s-a numărat și articolul publicat de Umberto Eco în La Repubblica și preluat în The Guardian1 . După cum era de așteptat, Eco de-construiește opoziția dintre cele două lumi stabilind paralele culturale neașteptate (e.g. războiul sfânt islamic versus războiul sfânt al extremiștilor protestanți americani). Eco insistă asupra eterogenității culturii vest-europene, care periodic se adapă la izvoarele religiilor orientale.
Dintre limitele gândirii dihotomice în abordarea globalizării aș sublinia ignorarea eterogenizării celor doi poli opuși ca urmare a caracterului difuz, descentralizat și instabil al proceselor globale. Cele două lumi opuse interacționează și se întrepătrund într-un mod de-a dreptul exasperant. Atât realitățile economico-politice, dar mai ales identitățile culturale ce se constituie în procesul globalizării sunt multiple, conflictuale și hibride. Dacă vrem să apelăm totuși la structuri binare, am putea menționa opoziția între hibriditatea și eterogenitatea tot mai crescută a realității și a identităților culturale pe de-o parte și dorința de a păstra intactă puritatea și omogenitatea acestor identități pe de altă parte. Nevoia de a opera în termeni binari, de a despărți apele de pamânt, este deseori alimentată de teama de contaminare (de eterogenizare), de pierderea specificului identitar sub presiunea proceselor globalizante.
Ca urmare a atacului de la 11 septembrie, ideologiile ce sprijină procesul de globalizare economică, dar și culturală, au intrat într-o perioadă de revizuire critică. The Economist2 citează afirmațiile unui reputat economist britanic, John Gray, conform căruia după această dată credința în globalizare s-a topit. Motivul principal aflat în spatele acestui eșec constă, susține Gray, în ignorarea de către țările bogate a unei combinații explozive de resentiment cultural, conștiință a nedreptății suferite și rezistență față de modernitatea occidentală, combinație ce a condus la atacurile teroriste de la New York și Washington. Acest amestec letal de sentimente își are sursa în unele ideologii ale globalizării ce promovează idealul unei civilizații universale, omogenizante, cu o toleranță redusă față de diversitate și eterogenitate. Un astfel de ideal este, după Gray, o rețetă perfectă pentru un șir nesfârșit de conflicte.
Pornind de la evenimentele tragice din septembrie, îmi propun să analizez hibriditatea culturală constituită, dar nu întotdeauna și acceptată în cadrul proceselor de globalizare. Am ales exemplul pe cât de controversat, pe atât de scandalos al identității fundamentaliștilor teroriști musulmani, identitate privită ca un caz limită și foarte problematic al tensiunii dintre omogenitate și eterogenitate din cadrul globalizării.
II
O înțelegere nuanțată a hibridizării culturale ca trăsătură majoră a proceselor de globalizare se poate realiza prin regândirea acestor procese în termeni hermeneutici. Perspectiva hermeneutică pe care am ales-o în abordarea globalizării, perspectivă aparent forțată, dată fiind distanța dintre acest demers și realitatea hard a proceselor economico-sociale, este confirmată de afirmațiile unor sociologi cunoscuți: John Tomlinson și John Thompson. Aceștia susțin că transferurile culturale de la nivelul global la cel local nu se realizează într-un flux unidirecțional, ci în cadrul unor procese de translație culturală3 .
În acest context cred că teoria neconvențională a traducerii oferită de Walter Benjamin poate fi invocată pentru a sugera reperele unui model ideal de heterogenizare sau hibridizare culturală4. În eseul despre traducere, Benjamin destabilizează raportul ierarhic dintre textul original și textul tradus, care se definește mai degrabă ca un supliment derridian. Relațiile dintre original și traducere nu mai sunt heteronome; primatul originalului asupra traducerii este anulat; cele două versiuni coexistă pe picior de egalitate (cu o ușoară întâietate acordată traducerii), generând un proces semantic creativ. Creativitatea traducerii provine din activarea unei vaste rețele lingvistice și culturale. De aici derivă și calitățile traducerii : depășirea purității și a omogenității culturale, încorporarea prin juxtapunere și nu prin asimilare a altor elemente culturale, procesul de continuă reînnoire și adaptare la schimbare.
Pornind de pe poziții diferite, antropologi și sociologi sud-americani precum Martin Barbero atenționează asupra limitelor pe care le prezintă o abordare hermeneutică a hibridizării. Acest demers tinde să ignore raporturile de putere determinante în schimburile culturale ce se produc în cadrul globalizării, să deconstruiască clivajul dintre centru și margine, minimalizând tensiunile dintre acești poli. Martin Barbera indică practici culturale în care deosebiri geografice sunt regândite sub forma opoziției vestulrestul, și translatate ulterior în opoziția: avansatsubdezvoltat. În acest context, el indică diferența de grad de legitimitate de care se bucură produsele culturale ale centrului de cele ale periferiei. Pentru a se bucura de succes, produsele periferiei trebuie să fie reamabalate la centru, foarte probabil în forma comercială de produs exotic sau natural5 .
Inechitățile grave ce se produc la ora actuală în cadrul proceselor de globalizare economică și culturală demonstrează că translațiile culturale sunt încă departe de modelul generos al interacțiunii pe bazele reciprocității și ale egalității propuse de Benjamin. Aceste inechități explică și temerile pe care le încearcă reprezentanții unor culturi mai puțin privilegiate și ca atare amenințate de schimburile globale actuale. Această perspectivă ne ajută să înțelegem măsurile de protecționism cultural adoptate ca reacții de apărare față de ceea ce este perceput ca o invazie anihilantă a globalului. Acesta este parțial și crezul fundamentalismului islamic…
1 Umberto Eco, „The Roots of Conflict”, The Guardian, 13 octombrie 2001.
2 The Economist, 29 septembrie 2001, p.14.
3 John Thompson, The Media and Modernity, Cambridge, Polity Press. 1995; John Tomlinson, Culture and Globalization, Cambridge, Polity Press, 1999.
4 Walter Benjamin, „The Task of the Translator” Illuminations, New York, Schocken Books, 1968.
5 Jesu Martin Barbero, Memory and Form in Latin American Soap”, în Robert Allen (ed.), To Be Continued… Soap Operas around the World, London, Routledge, 1995.