O carte bună poate schimba cursul vieţii unui om. O carte uluitoare poate face viaţa mai armonioasă, acordându-i o înaltă calitate, o nouă forţă umană.
•
A te închide în ghetoul de naţionalism înseamnă segregaţie. Tendinţa mileniului este o perisabilă spiritualizare a frontierelor politice, situaţie în care eu cred că specificul naţional şi spiritual al fiecărei naţiuni va deveni şi mai important. Aici va fi tărâmul în care scriitorul va avea o responsabilitate şi mai mare decât până acum.
•
Dintotdeauna m-au fascinat oamenii care, în faţa uşilor închise, desenează pe perete o altă uşă şi, servindu-se de dinamita propriului spirit, intră. Aceasta este victoria lor.
•
Nu am modele poetice. În mine circulă cuvinte dintr-o limbă neinventată încă şi cuvinte rostite pe diverse meridiane, în diverse limbi, de mari poeţi. Chiar dacă există modele tainice, vine un moment când ajung să le contest spontan, nu programat sau după o reţetă prescrisă. Scriitorul trebuie să fie infatuat, să se simtă un demiurg, altfel cuvintele lui nu au putere.
•
Scriitorii proşti şi mediocri ar trebui să fie doar cititori. Astfel ar fi de mai mare folos literaturii.
•
A traduce poezie înseamnă a practica o meserie la fel de nobilă ca şi creaţia poetică.
•
Limba e patria poetului, n-am altă patrie decât limba. Prin ea ajunge la expresie ceea ce ofer cititorului. În limbă îmi sunt rădăcinile. Limba este adăpostul meu, o sintagmă des folosită, pe drept. Limba este câmpia unei nemărginite libertăţi.
•
Nu sunt editor de profesie, fac asta din dragoste pasionată pentru carte, mai întâi pentru poezie —care este destinul meu. Fără cărţi n-aş putea trăi. Ele sunt consolare, rezistenţa mea în aceste vremuri demonice care încă n-au dispărut.
•
Nici un cataclism nu poate să închidă drumurile poeziei.
•
Abandonându-mă unei noi experienţe poetice, fugind de realitate şi de urletele care despică cerul, generoasa muză îşi caută în mine punctul de echilibru al lui Arhimede. Şi iată poezia — fruct al întoarcerii spiritului.
•
Pot oare strigătele poeziei să schimbe lumea? Probabil că nu, dar ceva se poate schimba totuşi… iar poetului nu-i rămâne decât să vestească furtuna care va aduce o zăpadă neagră.
•
Mi-aş fi dorit ca în poezia mea să domnească cea mai strălucitoare lumină.
•
Sunt un rebel împotriva realităţii, dar sunt constrâns să caut drumul spre mine însumi acceptând o iluzie a realităţii.
•
Mă interesează în exclusivitate poezia aleşilor pentru aleşi.
•
„Şcoala exilului“ este titlul unei poezii ale mele. Este metafora pentru soarta poetului, căci poetul este totdeauna izgonit din lumea profană.
•
Pentru înscrierea la Şcoala exilului este nevoie doar de depăşirea mediocrităţii. Singurele examene sunt din lirică. Diplomele se împart doar solitarilor, apatrizilor, străinilor în propria casă şi sie însuşi.
•
Cuvântul rostit nu poate fi tras înapoi, nici glonţul tras. Dar cuvântul rostit nu omoară, ci confirmă că viaţa este suprarealistă. Cine a crezut în realitatea ei e mort demult.
•
Între spiritul creator şi realitatea zilnică există mereu un impact, o ruptură. Oamenii mari rămân veşnic simpli.
•
Provincia este în noi. Ea este rezultatul experienţelor noastre poetice. Dintotdeauna a existat mentalitatea provincială pe care o biruie doar literatura mare.
•
Cum să împac în mine poetul şi editorul? Să-l ucid pe poet sau pe editor?
•
Îmi place să-mi traduc poeziile. Traducând, fac cunoştinţă cu mine însumi. Volumele mele bilingve sunt imaginea stării existenţiale a imaginaţiei şi trăirii în două limbi.
•
Nu m-am născut ca român, ci ca ins care trebuie să lase un mesaj omenirii.
•
Poezia e scopul final al cuvântului.
•
Poezia este asemeni unei opere de artă, în care se vede şi ceea ce am fi vrut să ascundem de noi înşine.
•
Stiloul meu nu semnează nici reguli, nici porunci, ci senzualitatea imaginilor în care palpită sentimentele.
•
Dacă există expresia „patima cuvintelor“ — atunci în cazul meu patima este dublă. Poemele mele au două originale, ambele născute în chinuri.