SHEILAH KAST ROSAPEPE – Reflectiile unui jurnalist american

 

O parte a prietenilor mei romåni, stiind ca am lucrat 25 de ani ca jurnalist, imi cer sa stabilesc diferentele dintre Romånia si Statele Unite in practica jurnalistica. Deseori par dezamagiti de faptul ca nu am critici mai ferme fata de ceea ce vad aici si laude mai puternice fata de experienta mea din SUA.

Adevarul este ca remarc multe lucruri bune si rele de ambele parti. Si in ambele parti descopar o multime de schimbari, fapt care imi da motive sa sper. Jurnalismul se aseamana un pic cu limba: trebuie sa se dezvolte pe masura ce oamenii o folosesc. Daca nu se schimba, nu raspunde nevoilor oamenilor.

Primul deceniu al carierei mele jurnalistice l-am petrecut scriind pentru un ziar de seara din Washington D.C. ñ The Washington Star, un ziar care a dat faliment in parte datorita comportamentului comercial care nu a putut tine pasul cu schimbarile pietii. Chiar si asa, comportamentul editorial ñ deciziile in legatura cu subiectele care sa fie acoperite, cu reporterii si redactorii care sa le urmareasca, cu fotografiile care sa fie publicate ñ pe acestea ni le amintim eu si multi altii ca fiind foarte fermeÖ si foarte responsabile fata de public.

A doua faza a carierei mele a inceput acum 15 ani cånd am devenit corespondent al unei retele nationale de televiziune, ABC News. Acesta este momentul in care mi-a devenit tot mai evidenta dilema cu care se confrunta realizatorii de stiri in fiecare zi: Ce inseamna sa fi responsabil fata de public?

in jurnalism, ca si in politica, e foarte greu sa-ti dai seama ce inseamna a fi responsabil si ce inseamna a fi prea responsabil. ŽPåine si circª in versiunea jurnalistica inseamna sa publici ce vor oamenii, dar nu in mod necesar ce trebuie sa stie. Atunci cånd editorii se concentreaza pe comportamentul din viata personala a functionarilor publici au sanse sa vånda mai multe ziare. Dar daca nu aloca resurse si pentru a relata si explica felul in care lucreaza de fapt agentiile guvernamentale, esueaza in misiunea de a fi responsabili fata de cititorii lor.

in perioada in care am fost jurnalist, multe organizatii de presa americane care fusesera independente atåt financiar cåt si editorial, au devenit mici parti ale unor imperii financiare mult mai mari. Cele trei retele de televiziune ñ ABC, CBS si NBC ñ sunt acum detinute de corporatii importante. Cable News Network a devenit o parte a imensului conglomerat Time Warner. Tranzactiile cu actiunile acestor corporatii sunt publice, astfel incåt managerii lor trebuie sa stie cum evalueaza investitorii judeca fiecare parte a corporatiei, in fiecare zi.

Din momentul cånd, cu decenii in urma, nu se astepta profit de pe urma departamentelor de stiri, am ajuns intr-un punct in care aceste departamente sunt considerate o simpla componenta a afacerii care trebuie sa contribuie la profitul corporatiei. Costurile de productie a stirilor si cele pentru difuzare sau publicare trebuie sa fie mai mici decåt veniturile din publicitate. Acest lucru presupune o cautare continua de noi spectatori si cititori, pentru ca o audienta larga atrage mai multe reclame care inseamna venituri mai mari.

Care este produsul departamentului de stiri? Nu este ziarul sau jurnalul de televiziune: este audienta. Dintr-o perspectiva comerciala, adevarata atributie a departamentului de stiri este de a asambla o audienta si de a o inchiria pentru publicite.

Pentru jurnalismul american de astazi, mai ales in cazul stirilor de televiziune, Žresponsabilitateaª este o preocupare mai putin presanta decåt Žcotele de audientaª. A vinde mai multe ziare sau a atrage mai multi telespectatori este un lucru de care editorii si producatorii trebuie sa se preocupe in fiecare zi. Deseori asta inseamna ca ei prezinta scandaluri, crime si bårfe astaziÖ si lasa pe måine subiecte care sa ofere telespectatorilor o perspectiva generala echidistanta si plina de discernamånt asupra fortelor care le afecteaza viata. Cåt timp am fost jurnalist am observat cum creste continutul emotional al stirilor, in timp ce continutul factual pare sa se contracte.

Cea mai vie ilustrare a presiunii cotelor de audienta este viteza in continua crestere care se observa in stirile de televiziune din America. |n timp ce cauta mai multi telespectatori, jurnalistul trebuie sa fie vigilent pentru a nu-i pierde pe cei pe care ii are deja. Asa ca trebuie sa ii intretina continuu. Nimic ñ nici gånd, nici imagine, nici analiza ñ nu are voie sa dureze atåt de mult incåt sa le permita telespectatorilor chiar si un inceput de plictiseala.

Cånd am devenit jurnalist de televiziune, la inceputul anilor í80, montam materiale in care un singur sincron sau un citat dintr-o sursa dura 12 sau 15 secunde. Cånd am parasit stirile in 1997, 15 secunde erau percepute ca un interval de timp interminabil pentru interventia unei singure persoane. Chiar si 7 secunde insemnau mult ñ mai bine sa gasesti pe cineva care sa atinga subiectul in 4 sau 5 secunde. Ted Koppel, distinsa gazda a emisiunii Nightline de la ABC, provoaca de regula un hohot cånd spune publicului Žstim ca atentia dumneavoastra dureaza putin. Am pus si noi umarul la realizarea acestui lucruª.

in mod sigur marile organizatii de presa incearca sa raspunda clientilor lor, telespectatorilor si cititorilor. Dar raspunsul nu pare satisfacator: americanii parasesc deja televiziunea si isi cauta singuri propriile surse pe Internet. Unii dintre ei sunt multumiti cu stiri pe care eu le-as numi Žtendentioaseª ñ stiri scrise dintr-o anumita perspectiva ideologica si politica. |ntr-o societate libera, aceasta reprezinta dreptul lor sa aleaga. Altii gasesc servicii de stiri care prezinta relatari mai traditionale (ca cele ale Associated Press), ierarhizate conform categoriilor de interes specificate de client.

Internetul ii preseaza pe cetateni sa-si asume responsabilitatea pentru consumul individual de stiri. Dar multi cetateni vor fi prea ocupati, distrati sau indiferenti pentru a se ridica la inaltimea acestei provocari. Poate fi periculos ñ dar poate fi si o deschidere spre noi posibilitati de informare a publicului. Cred ca este cea mai buna speranta pentru jurnalismul american.

Share This Post