SORIN VIERU: un dromosof

Acum vreo opt ani aparea la “Humanitas”, sub titlul “Intrebari pentru sfîrsit de mileniu” , traducerea unor Convorbiri cu Le Monde . Realizatorul acelor 18 convorbiri, filozoful Christian Descamps, organizase materialul în doua cicluri purtînd titlurile Noi frontiere ale stiintei (printre convorbitori se numarau Paul Feyerabend, Edgar Morin, Ilya Prigogine si René Thom), respectiv Noiinterogari în stiintele umane. In acest din urma ciclu, în compania unor somitati ca Jean Baudrillard, Georges Duby, Norbert Elias, Henri Lefebvre, Paul Veyne si altii se putea întâlni si Paul Virilio. Din succinta prezentare facuta de Christian Descamps puteam afla cîteva date despre om (“Nascut în 1932 la Paris , Arhitect-urbanist. Profesor la Scoala speciala de arhitectura. Membru al Consiliului de Administratie al CIRPES (Centrul interdisciplinar de studii asupra pacii si de studii strategice) ) si despre opera sa . Un citat emblematic: “Pârghia lumii moderne este viteza”.Sapte titluri de carti publicate între 1977 si 1985 ,vorbind la rândul lor despre preocuparile autorului; ele sunt circumscrise în perimetrul Viteza – Politica – Razboi. Iar în conversatia purtata cu Descamps, teoreticianul

a ceea ce el numeste “dromocratie” – adica o filozofie a vitezei – schiteaza temele care revin ca tot atâtea leit-motive în eseurile sale :

Un prim motiv : “A întelege lumea noastra înseamna a vedea ca societatea noastra nu mai e traita din interior, ci este survolata ca un spectacol”.

(am spune : survol rapid al unui spectacol care el însusi prinde viteza.)

Un al doilea motiv : “In curînd vor fi atinse limitele absolute ale vitezei… Tindem catre un punct de ubicuitate si instantaneitate”, iar aceasta “revolutionare a vitezei descalifica materia, transformând lumea în spectacol, în reprezentare. Materia îsi pierde valoarea în profitul luminii”.

Un al treilea motiv: “Cred ca este necesara politizarea vitezei, încercarea de a întelege ca viteza este factorul decisiv” . Decisiv – în ce domeniu ? In multiple

domenii, începînd cu politica si razboiul. In consecinta, “este capital sa reflectam asupra vitezelor de distrugere, dar mai trebuie sa regasim si întrebarile filosofice care ne amintesc ca suntem muritori si ca nu trebuie sa ne multumim cu ceremoniile funerare de la cimitirul Père-Lachaise”; e necesara o “reflectie colectiva” care sa arate “ca ne opunem la distrugerea lumii, la anihilarea deciziei umane”.

“Entretiens avec le Monde” din care am extras declaratiile de mai sus dateaza din anii 80. Intre timp, lista lucrarilor lui Virilio a crescut cu o … viteza remarcabila (poate, prin contaminare de la spectacolul lumii?), paleta preocuparilor sale s-a îmbogatit cu noi nuante si chiar cu noi leit-motive majore. Dar, în esenta, în “La bombe informa-tique” (1998) îl regasim pe Virilio, teoreticianul vitezei, pe aceleasi pozitii.

Capitolul final din cartea sa – pe care îl putem urmari mai jos – este un grabit si alarmat buletin al malformatiilor si primejdiilor potentiale – si nu numai potentiale, ci si dramatic actualizate când si când, undeva sau altundeva – care au ca sursa dromofolia ( cum am putea numi “betia vitezei” care cuprinde întreaga lume tehnica, masina fara sofer a civilizatiei noastre planetare). Primejdia pândeste de pretutindeni. Ea ameninta nu numai spiritul, ci si corpul uman ; în joc este speta umana si biosfera ca atare.

Alarmism nutrit din frustrarile unei gândiri de stânga care nu-si gaseste vad? Radicalism fara obiect? E posibil ca unii sa gândeasca asa, citind eseul lui Virilio si zîmbind atunci când autorul profetizeaza, de pilda, asupra marii pane informatice de la 1 ianuarie 2.000 . Iata, clipa neagra a sosit, Omul Negru n-a venit, bomba informatica n-a explodat, masina lumii functioneaza mai departe , cursul actiunilor la bursa este în crestere. – De buna seama! Absolut! In fata faptelor ne inclinam. Dar posibilul sa nu însemne nimic? Daca ne aducem aminte de zecile de miliarde de dolari cheltuite pentru preîntîmpinarea posibilei catastrofe informatice din 2.000 putem cadea o clipa pe gânduri. A fost alarma informaticienilor – în jurul careia vaticineaza si Virilio – numai o abila campanie promotionala a noilor produse informationale? Raspunsul pare a fi ambiguu. Geniul tehnic a triumfat o data mai mult. Geniul economic, la fel. Cîstigatorul ia totul. Numai ca jocul nu s-a terminat Dar aceasta înseamna ca miza, deja ridicata, a sporit considerabil. Iar jocul merge va banque…

Sorin Vieru

 

 

Share This Post