Stefan Aug. Doinas In dialog cu Mihai Sora

Stefan Aug. Doinas: Discutiile noastre anterioare mi-au creat impresia ca tema dialogului nostru de astazi s-ar putea numi «paradisul irespon-sabilitatii»: este formula pe care mi-ai sugerat-o si care mi se pare deosebit de potrivita pentru a acoperi discutia noastra de astazi. Este vorba, desigur, de iresponsabilitate atåt Intr-un sens foarte restråns, cåt si Intr-o sfera foarte larga. Iresponsabilitate ca individ In fata propriei tale constiinte, In fata semenului tau, iresponsabilitate ca cetatean fata de ceilalti membrii ai societatii si fata de stat, si iresponsabilitate a clasei din care faci parte sau a poporului din care faci parte.

Mihai Sora: Sa vedem si ce lectii am putea extrage din analiza asta sumara. |n legatura cu «paradisul iresponsabilitatii» as spune ca este un paradis trist, cenusiu, un paradis al nivelului celui mai de jos. E paradisul omului care nu accepta sa ia asupra-si povara propriei libertati – pentru ca e o povara imensa asta, daca ne gåndim ca asumarea libertatii implica acceptarea deplinei raspunderi (niciodata transferabila asupra unui tert) pentru toate consecintele hotarårii luate fara amestec din afara. Caci este un imens risc aici: riscul de nu putea da vina pe altcineva In caz de esec. Iar riscului acestui insuportabil, am impresia ca majoritatea covårsitoare a concetatenilor nostri Ii prefera un anume tip de organizare cvasi-spontana a lucrurilor din jurul lor si a ansamblului social In general, care sa le asigure bruta supravietuire, fie si la nivelul cvasi-zero. «Asigurarea zilei de måine» (sau cum as fi tentat sa pronunt, luåndu-mi libertatea de a insonoriza consoana initiala: a «silei de måine») – asta mi se pare a fi Intr-adevar formula rezumativa a mentalitatii conationalilor nostri.

S. A. D.: Ai spus un paradis cenusiu. Eu ti-as riposta spunånd ca, dintr-un alt punct de vedere, acest paradis este auriu, pentru ca este, fara Indoiala, un paradis al mediocritatii: aurea mediocritas. Daca ne ridicam deasupra planului valorilor materiale, strict necesare pentru viata, al succesului de fiecare zi si al asigurarii acestei baze de bunuri materiale, daca ne ridicam In sfera preocuparilor intelectuale, fara Indoiala ca aceasta iresponsabilitate apartine Indeosebi mediocritatii. Pentru ca mediocritatea intelectuala, mediocritatea intelectualului, este tocmai climatul care Intretine cel mai bine aceasta iresponsabilitate, acest refuz de a-ti asuma raspunderea pentru faptele tale, aceasta lene de gåndire, care urmeaza sau care preceda faptele. Tocmai acest lucru, cred eu, In cei cincizeci de ani de dictatura a fost Intretinut la nivelul tuturor straturilor poporului. Jos, la nivelul taranimii, elita era educata In spiritul riscului, pentru ca cel care avea proprietatea era chemat Intotdeauna sa judece exact cu privire la ce trebuie sa faca pentru a si-o spori sau pentru a nu si-o pierde; In timp ce cel care nu avea nimic nu trebuia sa se gåndeasca, pentru ca nu avea nici o responsabilitate. La nivel intelectual era responsabilitatea celui care se stie, eventual, lider de opinie, si care e convins ca ideile sale pot sa influenteze pe cei din jurul sau, care preferau, conform ideologiei de stat, sa ramåna neutri, sa nu se pronunte, Intrucåt alti oameni erau chemati sa gåndeasca In locul lor si altii le ofereau de-a gata parerile, ideile, planurile; Intrucåt deasupra tuturora exista gåndirea de partid, care Isi asuma singura riscurile acestei vieti. La un alt nivel, acela al artistului, acesta se refugia pur si simplu In sfera turnului sau de fildes, unde asumarea riscului era o chestiune strict privata, aceea de a-si conduce cåt mai bine Insusirile pentru a-si realiza opera, si credea ca aceasta opera se poate realiza In spatiul restråns al relatiilor sale personale si al unui public anume creat pentru ea, evitånd, tocmai de dra-gul realizarii acestei opere, sa intre In conflict si cu opinia generala, si cu opinia oficiala. Iar la nivelul marii burghezi, atåta cåt exista ea In tara noastra, de asemenea se manifesta constiinta acestei responsabilitati; si de aceea cred ca aceasta patura sociala a fost lovita In primul rånd, asupra ei Indreptåndu-se atacurile oficiale ale guvernarii comuniste. Dar cum se poate explica motivul datorita caruia educatia civica de acest tip, paradisul iresponsabilitatii, s-a realizat Intr-o masura atåt de mare, atåt de deplina In Romånia, mult mai mult decåt In alte tari din jurul nostru care au trecut totusi prin aceeasi Incercare istorica: Ungaria, Cehoslovacia, Polonia?

M. S.: Sigur ca poate fi invocat In primul rånd, eventual si ca o scuza cu care sa ne acoperim, In spatele careia sa ne ascundem, duritatea regimului romånesc In raport cu celelalte tari mentionate. Dar aceasta duritate are ea Insasi cauze a caror raspundere tot noua ne revine, noua ca popor.

S. A. D.: Iarta-ma ca te Intrerup. Ai spus duritatea regimului. Sa nu uitam ca regimul nostru comunist a avut de fapt doua faze. O faza extrem de dura, si alta extrem de vicleana. Trebuie sa facem deosebirea Intre ele, pentru ca victimele acestor doua procedee, sau strategii de spalare a creierului, au fost diferite si s-au aplicat In epoci diferite, cu conducatori diferiti.

M. S.: Da, si au fost facute In asa fel Incåt, daca prima a lichidat la modul radical, fizic, partile dure, punctele de sprijin ale articularii complexului socio-politic si intelectual romånesc, cea de-a doua a Inmuiat, ca sa spun asa, si påna la urma a desfacut aproape pe nesimtite legaturile a ceea ce mai ramasese din trecut. Iar efectele celei de-a doua parti sunt, pentru ansamblul corpului social, mai vizibile azi decåt ale celei dintåi. Vechea mentalitate – a generatiei mature de pe vremea, sa-i spunem, a adolescentei mele – reprezenta Intr-adevar o anumita tinuta umana, cu o raspundere proprie In legatura cu toate faptele care trebuiau sa duca spre un viitor conside-rat Intotdeauna ceva mai bun decåt prezentul In care te miscai si cu o anumita perspectiva asupra acelui viitor, care de altfel era usurata si de echipamentul intelectual (pe care ei Isi simteau obligatia de a si-l Insusi). Toata aceasta structura fina a ajuns sa fie, In ultimii ani ai ceausismului, complet dizolvata. Trebuie sa recunosc ca pentru mine a ramas o enigma faptul Insusi al acestei rasturnari «cu susu-n jos», pentru ca eu Imi Inchipuiam ca un popor atåt de bascalios nu poate fi atins påna In maduva lui de molima lipsei de raspundere, a totalei infantilizari In raport cu o instanta personala, cum era Ceausescu, sau depersonalizata precum stihia statala, care sa-ti poarte de grija.

S. A. D.: Eu cred ca aceasta trista reusita se datoreaza faptului ca au fost dinamitate cåteva structuri de baza ale societatii romånesti. Structura sa-tului a fost pulverizata; satul care avea o structura coerenta, stabilita de-a lungul deceniilor, a sutelor de ani, cu o stratificare care dusese deja la mentalitati usor nuantate ale unora fata de altii. Asa a fost pulverizata apoi mahalaua, care-si avea ethosul ei. A fost dinamitata lumea intelectuala, de la orase sau chiar de la sate, care credea In aceeasi sfera a valorilor, care milita pentru ele. A fost dinamitata societatea romåneasca, la nivelul cel mai de sus, social vorbind, al clasei politice. Toate aceste structuri au fost aruncate In aer, pentru ca pe terenul acela, unde orice cristalizare era demolata, sa se arunce samånta haosului, a iresponsabilitatii. Pentru ca In momentul In care se prabuseste o structura, cum este aceea a satului, lipsa ei are repercusiuni esentiale chiar asupra celulelor mai marunte de organizare si de structurare ca, de pilda, familia.

M. S.: Iar acest lucru a implicat un fapt foarte grav, pe care Il identificam peste tot: disparitia la toate aceste niveluri a codurilor. Toate codurile de convietuire corecta, toate codurile de punere de acord a diverselor libertati In competitie au disparut si n-a mai ramas din ideea de libertate decåt ideea bunului plac, a libertinajului, a totalei lipse de consideratie pentru cel care merge alaturi de tine si are proiecte asemanatoare tie. Lumea pur si simplu a uitat acest lucru, ce tine de o inteligenta elementara, ca Inaintarea fara coduri nu duce, nu poate duce departe. Daca am lua drept criteriu unic al convietuirii corecte interesul (ca sa nu facem prea multa demagogie mo-ralizatoare!), daca, In locul categoriilor sublime, am lua banala categorie a utilitatii, ei bine, o examinare lucida a interesului bine cumpanit ne-ar arata ca interesul adevarat este cel de lunga durata, care presupune Intotdeauna acordul tacit al libertatilor In competitie. Lucrul acesta nu am putut eu sa-l Inteleg, cum sa nu-si poata da seama de acest adevar elementar un popor bascalios si destept?

S.A.D.: Eu cred ca In termenul acesta de «popor bascalios» se ascunde deja germenul acestei disolutii, deci si explicatia starii de fapt la care am ajuns. Acest «popor bascalios» a fost cel mai bine prezentat de Caragiale. Ce simt al responsabilitatii au sau pot sa aiba personajele caragialiene, care, fara Indoiala, sunt expresia pe care un levantin ca el, un alogen ca el, a vazut-o, o data ce a ajuns sa traiasca aici, In mijlocul nostru; expresia acestui popor, si pe care el a prins-o de minune. Eu Imi amintesc o reactie a mea. |n timpul liceului, cånd l-am citit prima data pe Caragiale, eu, ca adolescent ardelean, am fost teribil de scandalizat. Mi s-a parut ca este un scriitor infam si fara nici o valoare, care denigreaza In mod nemaipomenit poporul romån si care zugraveste o societate ce nu poate sa existe, pentru ca era prea oribila, asa cum se prezenta. Cred ca aceasta reactie a mea se baza pe o anumita educatie primita acolo, pe o anumita mentalitate a noastra, ardeleneasca, care refuza aceste aspecte precare, ridicole, bufone, grotesti ale lumii orientale. Nu puteam sa cred ca asa ceva este cu putinta. Or, o asemenea realitate exista. De unde vine asta? Pe ce se bazeaza genele noastre? De unde vin ele?

M. S.: Fara Indoiala ca Intr-un teritoriu de rascruce, cum a fost zona aceasta carpato-danubiana, nu se poate vorbi de o omogenitate a genelor. Genele noastre cred ca sunt extrem de diverse.

S. A. D.: Chiar istoria noastra, aceea cu care ne laudam mereu, vorbeste despre Incrucisarea dintre daci si romani. Dar ce fel de romani or fi fost soldatii legiunii a 13-a? Nu trebuie sa ne gåndim ca erau din spatiul a ceea ce numim astazi Italia…

M. S.: Trebuie sa spunem ca elementul unificator al acestei etnii din care facem parte este påna la urma limba. Limba – si nimic altceva decåt Insusi faptul Indelungii convietuiri si al sortii Indurate Impreuna.

S. A. D.: Cum putem sa ne sprijinim pe limba, cånd nu stim, de pilda, care a fost limba dacilor? Cum putem sa facem apel la aceasta radacina, care este fara discutie una dintre cele mai trainice radacini ale unui popor si pe baza careia se poate stabili certificatul de identitate al unui popor, cånd noi nu stim ce limba vorbeau dacii? Nu ne ramåne decåt sa facem recurs la limba latina, cea a romanilor. E o limba latina, dar vorbita de catre ce fel de romani, pentru ca nu erau toti latini?

M. S.: Poate ca majoritatea lor nu erau latini de vita; dar nu asta e important: nu vom gasi explicatia pe planul acesta, al genelor. Putem Insa sa ne orientam spre Imprejurarile istorice, spre diversele etape ale istoriei noastre. Am avut parte, de-a lungul sutelor de ani, de diferite sisteme politice, unele emanånd de la, altele suportate de etnia vorbitorilor de limba romåna.

S. A. D.: Totusi, vorbim aceeasi limba, dar suntem diferentiati. Poate numai ca nuante. Moldovenii fata de ardeleni, ardelenii fata de olteni, si-asa mai departe. Limba, care ar trebui sa fie un argument de coeziune, ne-a permis totusi aceasta diferentiere. Sa o punem pe seama regimurilor politice sub care au trait diversele regiuni, pe seama climatului geografic – de unde si diversitatea aceasta de nuante?

M. S.: Cred ca exista o diversitate a raportului nostru cu timpul, redevabila, eventual, regimurilor de civilizatie politica prin care le-a fost dat sa treaca vorbitorilor idiomului nostru. Cred ca pe Intregul teritoriu pe care se Intinde aceasta limba nu avem acelasi raport cu timpul. Timpul este, pentru unii dintre noi, o materie finita si nespus de pretioasa, pe care suntem (si ne simtim launtric) obligati s-o chivernisim cu multa chibzuinta. Iar pentru altii (tot dintre noi) timpul este un element inepuizabil, fara valoare intrinseca, In raport cu care nu suntem obligati sa ne precizam o anumita tactica de utilizare. Ciobanul care viseaza cu barbia sprijinita In båta are In mod evident o cu totul alta relatie cu timpul decåt agricultorul care trebuie sa calculeze mereu timpul de care dispune In functie de utilitatile pe care vrea sa le stoarca de la acesta. Calendarul nu este omogen pe ansamblul te-ritoriului romånesc.

S. A. D.: Dar atunci ar trebui sa spunem, ca sa ne Intoarcem la tema noastra, ca si responsabilitatea este mai pronuntata la cel care, de pilda, are calendarul foarte precis.

M. S.: Sa facem o dihotomie In notiunea aceasta de responsabilitate. O responsabilitate fata de fiinta ta interioara, care te angajeaza pe tine In raport cu timpul care, sa spunem, ti-a fost pus la dispozitie, si o responsabilitate de tip exterior, de tip social, care trebuie sa gaseasca o acomodare cu toate celelalte raspunderi, ale semenilor tai, atåt al loc In raport cu ei Insisi, cåt si al lor In raport cu ceea ce le sta In preajma.

S. A. D.: Dar aceste doua tipuri de responsabilitate sunt In strånsa legatura. Un om responsabil fata de sine nu poate sa devina un personaj politic care sa nu raspunda pentru destinul unui popor.

M. S.: Aceasta este o foarte mare problema.

S. A. D.: Poate ca ar merita sa meditam putin la cei care fac legile de astazi, la locul din care provin ei, sa ne dam seama In ce masura tin sa fie responsabili asumåndu-si riscul anumitor legi sau doar asa de dragul unui program care poate sa fie impus din afara. Suntem acum In perioada In care protestam – de zece ani tot protestam – In sprijinul autonomiei noastre si a originalitatii noastre ca romåni, pentru ca nu vrem sa fim servitorii Europei sau ai forurilor financiare internationale. Avem „måndria” noastra de a fi romåni. Asa cum cåndva, Intre cele doua razboaie, se pare ca a existat o epoca In care am fost måndri si am tinut neaparat sa realizam ceva prin noi Insine. Cåt de justificata, ca responsabilitate, poate sa fie o asemenea mentalitate?

M. S.: «Prin noi Insine» era o lozinca a Partidului liberal de pe vremuri, care se dorea de fapt protectionista In raport cu o anumita bransa industriala ce avea de Infruntat o concurenta redutabila din partea unor industrii mai performante. |mi aduc aminte ca la un moment dat se putea importa In Romånia zahar cehoslovac cu 28 de lei, cånd zaharul produs de fabrici de la noi, care erau In måna liberalilor se producea cu 32 de lei. A aparut atunci o taxa vamala de protectie a productiei nationale, a carei introducere tinea de aceasta lozinca. Acest program «prin noi Insine» a fost o politica autarhica limitata, care a durat foarte putin si parerea mea este ca acest «prin noi Insine», mai ales In gura liberalilor, unde nu prea avea ce cauta, era numai o lozinca de circumstanta. Ar fi mers mult mai bine cu o politica conservatoare, dar noi nu mai aveam In momentul acela un partid conservator, deci liberalii au luat atunci asupra lor ambele tactici politice.

S. A. D.: Eu am impresia ca una din explicatiile paradisului iresponsabilitatii In care traieste, In general, poporul romån se datoreaza faptului ca In decursul istoriei noastre cei care au devenit sau au actionat ca responsabili pentru soarta poporului au fost Intåi domnitorii, atåtia cåti am avut ca domnitori buni, dupa aceea Intotdeauna o elita politica sau intelectuala care a hotarIt soarta tarii. Divanul, nu poporul, a hotarIt unirea Principatelor. Consiliul de Coroana, nu poporul, a hotarIt intrarea noastra In primul razboi mondial. |ntotdeauna functia asumarii responsabilitatii pentru ceea ce se va petrece pe plan general cu poporul romån a apartinut unei elite, unui numar restråns de oameni dotati In mod exceptional. Marea masa nu a participat niciodata la luarea deciziilor politice de mare importanta. Poate ca paradisul iresponsabilitatii In care traim astazi exista tocmai pentru ca marea masa a poporului nu stie ce este aceasta responsabilitate, fata de sine, fata de ceilalti si fata de interesele tarii.

M. S.: Eu as mentiona o singura exceptie si asta nu citånd manuale de istorie referitoare la adunarea de la Alba Iulia din 1918, ci stiind felul In care taranii dintr-un sat banatean s-au organizat si s-au dus cu caruta (si n-au fost numai ei, erau si din satele vecine), påna la Alba Iulia In momentul acela. Deci a existat o hotarIre, undeva, care era difuza In corpul social. Evident, la a fost exprimata Intåi de elite, dar initiativa aceasta, desi a apartinut elitelor, a fost preluata prompt, Indeosebi la noi In Transilvania, de obstea romåneasca In ansamblul ei. De altfel, Transilvania era cea care trebuia sa hotarasca. Nu vorbesc de Basarabia, unde Sfatul tarii a hotarIt si nu po-pulatia. Aici Insa, In Transilvania, n-a existat o instanta politica oficiala. A existat doar conducerea Partidului National care, preluånd de la populatie dorinta, a transformat-o Intr-o hotaråre la care, prin Insusi faptul participarii ei masive, populatia In ansamblul ei s-a simtit pe drept cuvånt partasa.

S. A. D.: Niciodata, cred eu, In istoria noastra, poporul nu a devenit responsabil de propria sa soarta. |ntotdeauna ea a ramas la discretia unei elite care, din fericire, a fost extrem de constienta de rostul ei, altfel nu am fi ajuns la aceasta realizare, care s-a numit Romånia Mare; si care elita a gåndit pentru toti ceilalti. Poate ca asa este normal sa fie, pentru ca ce fel de gåndire civica putea sa aiba o populatie care nici macar nu participa la vot? Votul cenzitar era rezervat numai celor avuti, socotindu-se implicit ca numai ei sunt raspunzatori de ceea ce trebuie sa se Intåmple In tara, responsabili de soarta celor care se aflau sub ei, mai saraci, mai lipsiti decåt ei. Eu cred ca, asa cum Hans Jonas spune Intr-o celebra carte a sa, Das Prinzip Verantwortung, a sosit acum momentul cånd, din cauza starii de fapt pe Intreaga suprafata a pamåntului, si cånd niste decizii aberante pot sa duca la disparitia speciei, responsabilitatea fata de viitor trebuie sa fie mai exigenta, mai vie decåt oricånd.

M. S.: Da, si responsabilitatea difuzata In Intregul corp al societatii, cu o bataie In timp, fie si mai scurta, daca nu poate fi sau mai lunga.

S. A. D.: Dar cum o poti difuza, cånd la noi, In momentul de fata, ceea ce eu am numit comunismul rezidual, ca mentalitate retrograda, Infeudata ideologiei comuniste, persista Inca In creierele, In sensibilitatea majoritatii. Atrag atentia asupra unui lucru pe care l-am remarcat cu nu mult timp In urma. Un sondaj de opinie recent arata ca 66% din cei chestionati socotesc ca Romånia se Indreapta Intr-o directie gresita. Cum poate fi gresita aceasta directie cånd ea este Insasi reforma, reforma pe care o considera toata lumea ca strict necesara, care am vazut ca a salvat statele din jur de marasmul de care noi nu suntem Inca salvati?

M. S.: Parerea mea este ca notiunea de directie nu era foarte limpede In capul celor care au raspuns. Pentru ei, (In cadrul mentalitatii acesteia, ca statul este direct – si unic – raspunzator pentru standardul de viata al fiecaruia In parte), directia gresita consta In simplul fapt ca standardul acesta scade pe zi ce trece. Pentru ca In capul oamenilor era ideea ca statul nu si-a facut datoria de a le asigura acest standard, ceea ce Inseamna ca directia este gresita. Daca Intrebarea nu ar fi fost pusa In legatura cu directia, ci In legatura cu integrarea In structurile europene, In legatura cu preferinta pentru un standard de viata american, de exemplu, lumea ar fi dat un raspuns perfect.

S. A. D.: Da, dar viciul de gåndire consta In faptul ca ei considera ca sta-tul este responsabil de starea de astazi a Romåniei, iar nu individul.

M. S.: Modelul american nu Inseamna numai avantajele modelului american, el Insemna, In egala masura, si servitutiile modelului american: Inseamna o viata de munca, blocata de un obiectiv spre care trebuie sa mergi Intr-un timp dat, Intr-un ritm sustinut si cu o anumita viteza. Deci, irealismul acestei gåndiri consta In faptul ca ai vrea sa te bucuri de roadele unui sistem, dar fara a suporta servitutiile acelui sistem. Acesta este lucrul pe care cei care ne guverneaza nu Il explica omului de rånd. Nu zic ca ar fi usor. Este foarte greu. E ca si cum satulul i-ar vorbi flamåndului. Privatizarea unei Intreprinderi din Moldova am vazut ca a presupus o serie de concedieri. Muncitorii au iesit In strada, si Intr-un fel e normal: i-ai calcat pe picior si Ii doare, ei ies In strada, dar singuri nu pot sa inventeze un domeniu In care sa-si aplice disponibilitatea. Cånd din 4 000 de oameni 2 000 sunt dati afara, tu, guvern, ai aceasta obligatie: sa le deschizi o perspectiva. Nu sa le dai bani In måna, pentru ca nu se rezolva nimic, ci sa le deschizi o alta posibilitate.

S. A. D.: Da, dar In momentul In care cei de la guvernare nu mai sunt cre-dibili, nici nu mai pot explica oamenilor ca vor trece prin momente grele. Cåta vreme ei nu trec prin aceste greutati, ci se calca In picioare, sunt corupti, nu pot sa explice. Ei bine, cum se explica faptul ca la noi se poate Intåmpla asa ceva, iar la unguri, polonezi si cehi nu s-a Intåmplat?

M. S.: Tot prin vina elitelor.

S. A. D.: Da, dar te-am auzit spunånd un lucru extrem de interesant, dupa parerea mea: ca In perioada comunista In tarile respective a existat o elita de stånga constienta de menirea ei, care dinauntru a putut sa intervina si sa determine niste reactii.

M. S.: A mentinut, chiar daca In mici doze, elanul responsabilitatii fata de propria actiune. Deschiderile, chiar si dupa ’56 In Ungaria, au continuat si spre initiativa particulara, In comert, In mica productie si-asa mai departe. A existat o mica deschidere de tip liberal In interiorul societatii comuniste, care a creat un strat al populatiei cu practica raspunderii fata de propriile actiuni, cu practica asumarii riscului si påna la urma cu stiinta acestei asumari. Stratul acesta a constituit un model In momentul ’89 pentru restul societatii maghiare, ca sa nu mai spunem ca, dupa stiinta mea, ungurii

n-au procedat la o colectivizare totala a agriculturii, cu anularea dreptului de proprietate, ci au preferat calea mai blånda a asociatiilor agricole, In care proprietatile erau mentinute sub raport juridic, iar cåstigurile erau diferentiate, de unde s-au putut ulterior reconstitui si eventual au putut functiona In continuare ca asociatii de tip capitalist. Nu era aceasta anulare, ca la noi, a fostului proprietar, presat Intr-o oala comuna påna la depersonalizare totala. Deci a existat Inca un suflu de personalizare In societatea aceea (care si ea, prin sistemul ei «de vårf», era In fond depersonalizanta). Aceasta fiind diferenta, cu atåt mai mare este raspunderea elitelor In momentul de fata In Romånia.

S. A. D.: S-a putut vedea, In ambele perioade ale comunismului nostru, cum au acces la putere elementele cele mai nereusite.

M. S.: Pentru ca criteriul era alinierea pe dispozitia de sus.

S. A. D.: Singura valoare era fanatismul ideologic. Cel care era dispus sa moara pentru partid, indiferent ca avea o calitate sau alta, era promovat.

M. S.: As face o mica corectura In ceea ce priveste practicarea efectiva sau simpla mimare a fanatismului ideologic. Un Ceausescu era fanatic, dar filiera care i se alinia se multumea sa mimeze fanatismul.

S. A. D.: Aceasta duplicitate a noastra s-a manifestat si In anii ultimi ai domniei lui Ceausescu: orice Incercare de protest Impotriva guvernului era nu Inabusita In fata, ci subminata prin diversiunea ca ea se va petrece cu acordul politiei. Diversionistii din aparatul de securitate lansau acest zvon. Orice act al tau de rebeliune era suspectat ca ar fi Infaptuit In complicitate cu

Puterea.

M. S.: Eu mi-am dat seama de doua lucruri Inca din ’48, cånd m-am Intors In tara. Daca faceam afirmatii nepermise In fata cuiva necunoscut, reactia lui era urmatoarea: asta trebuie sa aiba pe cineva la spate, de Indrazneste sa vorbeasca asa. Ceea ce permitea o anumita libertate de limbaj, mergånd pe exploatarea acestei credinte general raspåndite ca era imposibil sa vorbesti cum Iti vine daca nu ai spatele asigurat de cineva «acolo-sus», dar asta tocea dintr-o data si ascutisul afirmatiei tale.

S. A. D.: O alta diversiune de pe vremea cånd a fost arestat Negoitescu: Inainte, chiar o opinie literara era condamnabila si te putea duce la Inchisoare; dar acum puteai sa pronunti, sa difuzezi bancuri cu privire la Ceausescu, fara sa fi penalizat. Adica ti se oferea o supapa pentru a te usura, ca sa te poata stapåni si mai bine. Ce ne ramåne de facut In legatura cu paradisul iresponsabilitatii?

M. S.: Parerea mea e ca predica este inutila, adica va merge la urechi surde. Nu are nici un fel de eficacitate, In primul rånd pentru ca nu este crezut predicatorul. Predicatorul este suspectat de ipocrizie, ca una spune, alta face. E neaparata nevoie de un demers de tip institutional. Aceasta mega-piramida-bloc (opaca), apasånd cu toata lipsa ei de functionalitate prompta asupra a peste douazeci milioane de cetateni veleitari, trebuie neaparat arti-culata si aerisita, instituindu-se la baza ei cele zece–unsprezece mii de micro-piramide (transparente) ale localitatilor bucuråndu-se de deplina autonomie juridico-economica a administrarii cu propriile lor forte si pe propria lor raspundere. Caci nu se poate realiza o institutie responsabila cu oameni iresponsabili, si nici oameni responsabili fara informatie pe masura, iar mega-piramida statala nu permite circulatia prompta si nedeformata a informatiei pe verticala (nici de jos In sus, nici de sus In jos), iar pe orizontala – de-a lungul si de-a latul Intregului teritoriu – nici pe atåt. |n micro-piramidele locale Insa, unde toata lumea cunoaste pe toata lumea, informatia circula nestånjenita de obstacolele distantei si nedeformata de incapacitatea Intelegerii adecvate. Si asta, atåt pe verticala, cåt si pe orizontala. Iata de ce o descentralizare efectiva, cu raspundere efectiva, poate sa duca cu timpul, asta este parerea mea, la constituirea unei raspunderi locale, a unui spirit civic si, In ultima instanta, a unei clase administrative constiente, care este singurul humus din care poate iesi o clasa politica. Fara demantelarea acestei piramide monstruoase, care aduna toate lucrurile la vårf, Intr-o zona de obscuritate benefica pentru toti cei care vor sa pescuiasca In aceasta lumina incerta, vom ramåne pe loc Inca 20 de ani de-acum Inainte.

S. A. D.: Crezi ca are sanse de succes un asemenea apostolat politic? Pentru ca In viziunea ta s-ar parea ca exista totusi undeva o secta a celor responsabili, care Isi trimit acuma apostolii In diverse parti, In diverse bi-sericute, pentru a realiza acolo ceea ce nu se poate realiza pe plan global, statal. Are sanse de reusita?

M. S.: Nu are. Eu nu vad cum, pentru ca toate interesele vårfului converg catre pastrarea Intregii puteri si distribuirea ei la modul discretionar.

S. A. D.: Prin demantelarea aceasta, prin descentralizare nu se atenteaza la unitatea statului? Daca depreciem statul paternalist, trebuie sa depreciem si statul ca structura unitara?

M. S.: Nu, cåtusi de putin; statul trebuie In continuare sa functioneze ca o structura unitara In atributiile caruia cad toate marile probleme ale natiunii, ca Intreaga structura de circulatie si informatie care ne leaga de restul lumii, toata strategia noastra, drumuri, strazi, sosele nationale si internationale, politica Invatamåntului si a culturii, problemele de aparare nationala, In ultima instanta sistemul de aliante, mentinerea la standardul modernitatii a acelei forte armate profesionalizate (pentru ca In aceasta etapa a pregatirii mi-litare s-a depasit recrutarea generala si serviciul militar obligatoriu…) Astea sunt problemele statului, probleme de organizare nationala In sens strict. Autonomia locala si subsidiaritatea sunt Insa lucruri elementare pe baza carora functioneaza toate societatile moderne.

S. A. D.: Da, dar trebuie modificata mentalitatea.

M. S.: Sigur, Insa nu o poti face numai pe calea predicii. Trebuie sa aliezi predica cu institutia. Exemplul personal este valabil cu precadere la nivelul comunitatilor locale. La nivelul natiunii, personalitatile nu sunt vizibile Insa decåt ulterior, prin efectele mediate ale actiunilor lor. La nivel local, personalitatile si actiunile sunt vazute pe loc, In viata cotidiana si acolo se pot da exemple personale. Este imposibil ca 11 000 de comunitati locale sa Isi rateze la nesfårsit alegerea conducatorilor. De altfel se pot face legislaturi de 2-3 ani, nu este obligatoriu ca ele sa fie de 4 de ani, asa Incåt daca nu ai nimerit din prima data vezi oamenii påna cånd Ii alegi pe cei mai buni. |ncetul cu Incetul, oamenii se autocorecteaza la nivel local pentru ca se calca pe picioare la modul fizic. Autocorectarea traiectoriilor se obtine cu promptitudine aici, pe cånd la nivel national, traiectoriile fiind invizibile, feed-back-ul nu se produce. Sigur ca trebuie toata bunavointa, tot elanul, toata daruirea si-asa mai departe, dar toate acestea se desfasoara In gol daca nu sunt incorporate Intr-o structura institutionala.

S. A. D.: Deocamdata avem cåteva institutii care ar putea sa Isi asume riscurile modificarii de mentalitate. Exista televiziunea, presa.

M. S.: Din pacate, In Romånia, postul public de televiziune, din motive pecuniare probabil, nu pot sa-mi dau seama, este In prezent acoperit totalmente, ca audienta, de posturile private, care au devenit posturi comerciale In marea lor majoritate. Pe de o parte (dupa interesele patronilor lor), posturile particulare au optiuni politice care sunt cel putin dubioase la multe dintre ele, iar pe de alta parte, postul public nu-si face datoria elementara de a mentine stacheta sus din punct de vedere al spiritului. Lipsa de raspundere, de care vorbeam adineaori In alt context, este primul lucru ce ca-

racterizeaza presa scrisa si audio-vizuala romåneasca, spre deosebire de presa tarilor occidentale unde exista o deontologie nu proclamata de dimineata påna seara din vårful buzelor, ci iesita din moravurile presei si din concurenta care rade tot ce nu respecta aceasta deontologie, din motive de acuratete a informatiei In primul rånd, apoi legat de responsabilitatea comentariului, pe cånd aici e domnia bunului plac.

S. A. D.: Daca mass-media cu care cetateanul se Intålneste nu stiu cåte ore pe zi nu Isi face datoria si ea se prezinta In felul In care ai descris-o, ce speranta mai putem nutri? Pentru ca cetateanul este clipa de clipa influentat de ceea ce vede la televizor si de ceea ce citeste In ziare, dincolo de greutatile materiale.

M. S.: Din pacate In momentul de fata suntem Intr-un ghem inextricabil si toate lucrurile se leaga. Este un cerc vicios In sensul ca A Il constituie pe B si B Il constituie pe A la nesfårsit.

S. A. D.: Sunt mai mult cercuri ale infernului decåt cercuri ale paradisului.

M. S.: As spune ca pe masura ce trece timpul situatia la postul public se Inrautateste. Posturile publice din tarile occidentale nu sunt, ca sa nu ne referim decåt la asta, chiar atåt de invadate de reclame. La noi, påna si momentul «actualitati» este Intrerupt – la postul public! – de doua ori cåte cinci minute.

S. A. D.: Care e atunci concluzia?

M. S.: Concluzie nu putem sa tragem, dar putem sa tragem un clopot.

S. A. D.: Nu de Inmormåntare, sper.

M. S.: Clopotul de Inmormåntare se trage In dunga.

 

 

Share This Post