Ștefan Aug. Doinaș în dialog cu Solomon Marcus (GLOBALIZARE ŞI IDENTITATE)

 

Ștefan Aug. Doinaș : Domnule profesor, am impresia că pentru a clarifica pe cât posibil conceptul de globalizare este nevoie să procedăm cu prudență. Nu știu dacă putem să ajungem altfel la o definiție a globalizării, de fapt nici nu știu dacă ne ambiționăm la așa ceva. În orice caz, cred că ar fi necesar să pornim cu pași mărunți, din aproape în aproape. Poate că v-ați și obișnuit  cu această strategie, pentru ca în asta constă gândirea matematică: în a proceda în etape modeste, dar foarte riguros ordonate. De altfel, aceasta este, în general, cheia succesului în multe alte domenii, nu numai în matematici, dar la dumneavoastră este în special aclimatizată și utilizată.

Aș vrea să vă întreb de la început:  nu credeți că globalizarea, conceptul acesta, devine astăzi un nou mit, hai să zicem politic (deși componentele sale sunt extrem de diversificate – de la economic până la religios), ca un nou mit de o mare actualitate care abia acum se constituie, dar ale cărui efecte pot fi deja percepute limpede.

Solomon Marcus: În general, orice noutate care vine oarecum într-un mod surprinzător, poate prea repede față de posibilitățile noastre de reacție (evident, care are și această față mitologică, să-i spunem), poate deveni repede obsedantă și înspăimântătoare chiar. De fapt, mie mi se pare ca globalizarea este un nume nou pentru un proces care există de la începutul omenirii.

Ștefan Aug. Doinaș : Și eu am această impresie, și în editorialul care deschide acest număr, chiar îndrăznesc să spun că este un fel de proces care caracterizează istoria, fără să îndrăznesc să spun că poate fi suprapus, poate fi echivalat cu un alt concept care s-a manifestat din ce în ce și s-a confirmat de-a lungul istoriei: cu progresul. Fără îndoială  că există fenomene istorice de-a lungul secolelor care confirmă acest proces permanent despre care vorbesc.

Solomon Marcus: Sincronismul la care se referea Lovinescu era de fapt o etapă în acest proces. Aproape toate modalitățile prin care noi am intrat în relație cu ceilalți, cu lumea, au fost faze în acest proces. Ceea ce s-a schimbat începând cu mijlocul secolului al XX-lea este viteza acestui proces.

Ștefan Aug. Doinaș : Viteză care se datorește faptului că există această explozie informațională și care, prin democratizarea informației, ne oferă posibilitatea de a ști în fiecare clipă ce se petrece în altă parte a lumii, și de a putea interveni.

Solomon Marcus: Evident. Emergența acestor noi paradigme – informația, comunicarea, calculatorul, toate acestea și nu numai ele, ci și anumite nevoi sociale au impus o creștere extraordinară a vitezei acestui proces și din cauza aceasta a atras atenția mult mai mult decât etapele sale anterioare.

Ștefan Aug. Doinaș: Ați utilizat sintagma “relația cu ceilalți oameni”. În acest sens, nu se înscrie oare globalizarea în cadrul unor fenomene cum au fost, de pildă, instaurarea unei noi religii, cum a fost creștinismul care a câștigat o mare parte a lumii civilizate sau colonialismul care a impus anumite standarde de civilizație unor etnii mult mai înapoiate?

Solomon Marcus: Sigur că da, dar mie mi se pare că mai convergent cu ceea ce numim azi globalizare este fenomenul căruia i-ați dedicat un număr special din revista Secolul 21: ecumenismul – capacitatea fiecărei religii de a intra în dialog cu celelalte religii.

Ștefan Aug. Doinaș: Dar nu întotdeauna este un dialog în sens platonic, adică o discuție între doi oameni sau două entități, care se respectă reciproc. De multe ori este pur și simplu conflict.

Solomon Marcus: Fața conflictuală este de multe ori ascunsă. Acum este proliferat aspectul de joc strategic, fie că este vorba de război, fie că este vorba de tratative. Toate au în spate o strategie. Dar eu voiam să vă întreb altceva, având în vedere că  globalizarea este un proces foarte complex: nu cumva e mai bine să ne axăm pe globalizarea în cultură? Dacă vrem să o includem și pe cea economică, politică, ne complicăm foarte mult. Mi se pare că se impune această parte a globalizării, globalizarea în cultură, tocmai pentru ca am observat că ea e contestată. În Ziarul financiar, dacă nu mă înșel, am văzut acum câteva săptămâni un titlu mare: “Cultura nu se globalizează”. Este, după cum spuneți dumneavoastră, o atitudine foarte radicală. O atitudine mai puțin radicală, dar foarte semnificativă, este faptul că ar exista o tensiune între globalizare și apărarea identității la toate nivelurile: la nivel personal, la nivel național etc.

Ștefan Aug. Doinaș : Sigur că din acest punct de vedere rezerva pe care ați întâlnit-o dumneavoastră în articolul respectiv este explicabilă. Probabil că pornește de la premisa că nu există decât culturi diverse și că nu este posibilă o singura cultură mondială. Culturile sunt chiar certificatul de identitate al unor etnii și se bazează pe anumite elemente care nu pot fi înstrăinate și care nu depășesc anumite frontiere.

Solomon Marcus: Exact. Dar lucrurile acestea nu sunt făcute explicit. Din cauza aceasta dialogul este îngreunat. Am impresia că se pornește de la ideea conform căreia identitatea unui popor trebuie să fie neapărat marcată de specificitate, de o permanență, de un fond de valori  invariante de-a lungul timpului, iar această permanență vine dintr-un trecut foarte îndepărtat și e colorată și de anumite elemente inefabile, care nu mai pot fi puse în discuție. Am impresia că aceasta este reprezentarea obișnuită, chiar dacă nu explicită, a celor mai mulți despre identitate culturală.

Ștefan Aug. Doinaș : Da, dar acest lucru vine, așa cum spuneam adineauri, în direct conflict cu ideea lui Goethe despre literatura universală, idee care se bazează pe posibilitatea comunicării între diverse culturi naționale, specifice, prin intermediul  traducerilor.

Solomon Marcus: Această idee a lui Goethe își are un analog în știință, unde de  multă vreme există sloganul: “Știința nu are patrie”.

Ștefan Aug. Doinaș: În epoca în care știința beneficia de o lingua universalis, latina, nu se născuseră încă literaturile naționale, așa încât un anumit fond cultural se manifesta tot prin această limbă, care era esperando-ul timpului respectiv.

Solomon Marcus: Cred că trebuie să înlocuim această reprezentare a identității culturale  cu una bazată, în primul rând, pe dinamică, pe istoricitate, pe mișcare, pe metamorfoză. Mie mi se pare că în asta constă cultura atât pentru o persoană, cât și pentru o grupare socială. Mi se pare că identitatea nu numai că nu vine în conflict cu globalizarea,  dar eu văd globalizarea ca pe o componentă a identității.

Ștefan Aug. Doinaș: Nu invers?

Solomon Marcus: Nu spun că și invers nu e adevărat, dar momentan m-am gândit la acest lucru.  Să observăm modul în care umanul și socialul reiau, mutatis mutandis, anumite structuri, anumite procese din natură. Identitatea unei ființe umane, a unui obiect, o realizăm cu ideea de frontieră, adică felul în care se delimitează obiectul de  ceea ce este dincolo de el: corpul uman prin suprafața pielii etc. Dar pe urmă constatăm că acest tip de identitate de frontieră nu este suficient. O mare descoperire a secolului al XIX-lea a fost izomerismul chimic: doi compuși chimici, identici din punct de vedere substanțialistic pot avea proprietăți diferite. 

Ștefan Aug. Doinaș: Putem afirma că nu există monade, adică entități care sunt complet închise în ele și care nu comunică una cu alta?

Solomon Marcus: Acesta este cel de-al treilea prag la care vreau să ajung; deocamdată vreau să observ acest lucru: că două substanțe pot să difere exclusiv prin aranjamentul atomilor și nu prin atomi în sine; deci avem identitate de structură, nu identitate materială. Ce mă deosebește pe mine de dumneavoastră sub aspect genetic? E același alfabet genetic universal. Aceleași patru tipuri de nucleotizi stau la baza eredității fiecărei ființe vii.

Ștefan Aug. Doinaș: Să vă fac o mărturisire: nu mai țin minte în care clasă de liceu am fost teribil de surprins de faptul că, atunci când mi s-a explicat anatomia găinii, aceasta semăna teribil cu ceea ce știam eu despre corpul uman.

 Solomon Marcus: Aceasta este partea oarecum vizibilă a identității, dar eu mă refer acum la partea invizibilă a identității. Faptul că ereditatea dumneavoastră se deosebește de a mea numai prin aranjamentul nucleotizilor, nu prin natura lor. Iată situații extrem de reale în care avem identitate de structură și al căror analog social este foarte clar: instituțiile. Nu indivizii, ci instituțiile, toate structurile sociale pe care societatea le creează și care țin de o identitate de structură. Și acum vine al treilea tip la care v-ați referit și dumneavoastră înainte, acela cu monada, în care un element, o entitate (la orice scarăar fi ea: fizică, socială) nu poate fi înțeleasă decât prin interacțiunile ei cu celelalte entități. De exemplu, câmpul gravitațional al lui Newton. Fiecare obiect se caracterizează prin atracțiile și repulsiile pe care le stârnește față de celelalte. Această identitate de câmp  este un alt nume al globalizării. Câmpul electromagnetic, câmpul cuantic, câmpul semantic, câmpul social, Uniunea Europeană conferă unor entități dintre cele mai variate o identitate de câmp, de natură predominant interactivă și care completează, în mod necesar și fericit, identitatea de substanță și identitatea structurală.

 Ștefan Aug. Doinaș:  De aceea conceptul de identitate are un corelat obligatoriu: alteritatea.

 Solomon Marcus: Nu se poate înțelege una fără alta și lucrurile acestea au fost enunțate din cele mai vechi timpuri. Ferdinand de Saussure spunea că în limbă nu există decât diferențe.

 Ștefan Aug. Doinaș: Un gânditor francez pe care probabil că-l cunoașteți, Emmanuel Levinas, a arătat că raportul dintre identitate și alteritate (între același și celălalt) nu mai ține de ontologie, ci de etică. Adică problema se pune în felul următor: cum concep eu raportul cu cel de lângă mine, cu cel care este altceva decât sunt eu.

 Solomon Marcus: Aici ajungem la aspectele delicate ale problemei, care constau în faptul că unele laturi ale identității – exact cele la care v-ați referit acum – nu intră în intuiția comună, nu aparțin simțului comun. Am impresia că simțul comun are tendința de a identifica ceea ce este diferit cu ceea ce este advers, opus, suspect.

 Ștefan Aug. Doinaș: Pentru că sentimentul identității, conștiința identității este mai puternică decât aceea a înrudirii cu celălalt. Spre exemplu, eu sunt mult mai conștient de faptul că sunt diferit de dumneavoastră decât de faptul că sunt ca dumneavoastră. Și probabil această afectivitate, această trăire (pentru că până la urmă este o trăire), duce la fanatizare, duce la ruperea adevăratului raport care poate exista.

 Solomon Marcus:  Aici sunt două etape. Prima, mai modestă, este acceptarea diferenței, iar a doua, mai complexă, este faptul că nici identitatea proprie nu  poate fi înțeleasă ca lumea decât prin intermediul alterității. Simțul comun este cam certat cu această înțelegere și impresia mea este că fără educație nu se poate realiza această înțelegere a omului.

 Ștefan Aug. Doinaș: Cu cât omul este mai puțin educat, cu atât el este mai închis în sine. Acest lucru este clar. Primitivul nu vede în jurul său decât adversari și ceea ce acceptă ca simili ai săi se bazează pe niște chestiuni pe care nu le poate explica: faptul că s-au născut din aceeași mamă sau că au mâncat aceleași lucruri. Ceea ce-l diferențiază totuși și-i dă sentimentul identității sale este faptul că are anumiți adversari, că se deosebește de ei și că se luptă cu aceștia. Acest lucru constituie hrana sentimentului identității.

 Solomon Marcus: Nu cumva intră aici, nu-mi amintesc exact cine a scris lucrul acesta, și o anumită tendință schizoidă a naturii umane?  Evoluția creierului uman a fost întâi una de la instinct la emoție, de la creierul reptilian la cel mamifer     – o evoluție foarte lung㠖, însă cea de-a doua etapă  – cea de la creierul mamifer la neocortex, de la emoție la rațiune  – a fost un pic grăbită față de prima. Acesta este începutul globalizării, de aceea globalizarea se înțelege greu. Merită să  întârziem asupra acestor lucruri, deoarece mi se pare că aici se află una dintre carențele care     s-au manifestat în istoria culturii românești. A fost o anumită timiditate, o anumită dificultate în comunicarea cu lumea. De aici nu este decât un pas până la problema valorii. Ce legătură au identitatea, globalizarea cu problema valorii? În zilele noastre valoarea se stabilește exclusiv la nivel global. Ce reprezintă valoarea unui om de știință sau a unui scriitor? Primul răspuns este: ansamblul reacțiilor celorlalți față de opera lui. Aici se poate face bine diferența dintre valoare și succes.

 Stefan Aug. Doinaș: Nu știu dacă aici este vorba chiar de valoare. Valoarea constă în operă; reflexul în conștiința celorlalți este o chestiune de receptivitate: depinde cine se află în fața operei și dacă este capabil să o recepteze în mod adecvat. Pentru celălalt, valoarea se constituie în funcție de capacitatea de a recepta această valoare, dar, așa cum se spune,  valoarea există în sine și de aceea – altfel nu ne putem explica permanența valorilor – unele au intrat în eclipsă, pentru ca apoi ele să fie redescoperite. Ele existau undeva chiar dacă nu erau receptate ca atare. Ele există în sine.

Solomon Marcus: Există în sine, dar se socializează în măsura în care societatea are capacitatea de a le evalua

Ștefan Aug. Doinaș: Aici este, cred eu, fenomenul de globalizare: stimularea acestei capacități de receptare a valorii.

Solomon Marcus: Valoarea se măsoară prin impact. Procedeul este criticabil, dar se întâmplă  ceea ce a spus Churchill despre democrație: că are o mie de defecte, dar nu avem altceva mai bun. Există instituții internaționale, o întreagă disciplină nouă numită scientometrie, care măsoară valoarea unui om de știință, a unui institut de cercetare, a unei anumite țări. Dumneavoastră ați observat pe drept cuvânt că receptarea poate să fie defectuoasă, dar aici intervine capacitatea diferitelor comunități profesionale de a-și reglementa acest termometru de măsură a valorii, deci de a constitui pentru revistele știintifice comitete editoriale făcute din mari valori ale domeniului respectiv, de a promova în universități valori pe baza unor examene foarte riguroase. Comunitățile profesionale caută să reducă pe cât posibil greșelile în această privință, dar altă posibilitate decât aceea de a urmări impactul unei opere asupra celorlalte opere din domeniul respectiv, prin referirea la autorul respectiv, prin citarea sa, prin utilizarea sa, prin dezvoltarea sa în continuare, nu există (nu mă refer în momentul acesta la literatură). În literatură lucrurile prezintă un tablou diferit, dar un scriitor este ceea ce critica epocii sale îl face.

Ștefan Aug. Doinaș: Eu am de făcut aici o obiecție. Mă refer la cuvintele lui Mallarmé, care spunea că nu există public deja existent pentru o anumita valoare poetică, ci valoarea poetică, poetul autentic își creează publicul său. Numai așa se explică faptul că de fiecare dată cu trecerea timpului, capacitatea de receptare a publicului s-a dezvoltat. Acest lucru s-a întâmplat nu pentru că  publicul ar fi influențat de operă, ci de valoarea operei. Această capacitate este cea care conferă valoare operei. Autorul își formează publicul său.

Solomon Marcus: Așa se întâmplă în toate domeniile. De pildă, rezultatele științifice nebunești, îndrăznețe, așteaptă mult până sunt receptate. Există același fenomen peste tot. Apar uneori rezultate, teorii, idei care devansează timpul.

Ștefan Aug. Doinaș: Dacă-mi permiteți, eu aici aș face o mărturisire: detest termenul de orizont de așteptare, pentru că el presupune că eu, autorul, trebuie să scriu pentru un public deja existent. Nu, eu scriu ca să creez un public care încă nu există.

Solomon Marcus: Fără îndoială, dar diversele tipuri de comunități profesionale au nevoie totuși de niște instrumente de evaluare pentru situații standard, care sunt cele mai multe. Pentru celelalte, s-a constatat că situațiile în care s-a întâmplat ca o întreagă comunitate științifică să se înșele multă vreme se pot număra pe degete. Observăm totuși că, în ansamblu, valorile sunt legate organic de procesul de globalizare. Nu numai modul în care ele sunt recunoscute, dar și modul în care se constituie. Mie mi se pare că un lucru care se înțelege mai greu este faptul că această comunicare cu lumea nu e o etapă ulterioară constituirii valorii, ci face parte organică chiar din acest proces. S-au dezvoltat noi tehnologii și multă lume vede în ele doar niște instrumente care ne pot împinge în derizoriu. Sigur că sunt niște instrumente, dar și trecerea de la comunicarea orală la cea scrisă a fost și ea într-un fel o schimbare de instrument care a modificat în esență întregul mod de a înțelege cultura. La fel se întâmplă acum cu comunicarea aceasta de tip Internet. Multora nu numai că le e frică de noile instrumente, dar chiar le disprețuiesc; aruncă un fel de blam asupra lor și exagerează mereu pericolele pe care le pot prezenta și care fără îndoială că există. Și când a apărut pentru prima oară trenul, mulți spuneau că o să se sperie copiii de zgomotul acestuia.

 Ștefan Aug. Doinaș: Așa se spunea despre mașina decapotabilă: că nu poate depăși viteza de 30 km/oră, pentru că vântul ar reteza capul conducătorului.

Solomon Marcus: Nu aveți impresia că și acum, în multe lucruri care se scriu, se pedalează prea mult pe această latură?

 Ștefan Aug. Doinaș: Fără îndoială, există teama aceasta de tot ce este nou, de tot  ce este neobișnuit, de ceea ce este surprinzător. Nu am reușit încă să ne adaptăm la această realitate. La fel se întâmplă și cu conflictul între indivizi. De pildă, îmi este mai ușor să comunic cu vecinul meu – ungurul – care îmi este cunoscut, în ciuda lucrurilor care ne despart iremediabil, decât să comunic cu un hotentot. Este mult mai surprinzător, dar exotismul înseamnă tocmai asta – respectarea alterității în ceea ce are specific, nu faptul că eu o asimilez, o reduc la mine însumi. N-o revoc, ci o percep și o respect ca atare, ca pe ceva diferit de mine. Aici este acest orizont etic care-mi dictează să pot comunica cu celălalt în ceea ce  constituie alteritatea lui

Share This Post