Este de neinteles faptul ca Mariana Sora nu si-a publicat in volum separat cele patru «studii introductive» care preced sectiunile principale ale antologiei Gåndiea lui Goethe in texte alese, aparuta in doua tomuri la Editura Minerva, Colectia Biblioteca pentru Toti, 1973: ar fi rezultat cea mai sistematica si mai profunda analiza a conceptiei marelui scriitor german, de care a avut parte cultura noastra. Nici o alta lucrare, nici inainte, nici dupa aparitia acestei carti, nu manifesta o mai deplina acribie a cercetarii, o mai impresionanta cunoastere, nu ofera o imagine mai coerenta, in diversitatea detaliilor ei, a personalitatii goetheene. |mprejurarea ca o asemenea carte a putut sa treaca aproape neobservata se explica doar prin putinatatea relatiilor cu cultura germana a scriitorilor nostri, si printr-un fel de «lene intelectuala» care, in cazul marilor personalitati, se multumeste deopotriva cu poncife si calificative sforaitoare, nici unele, nici altele nedepasind stadiul unei receptari superficiale.
Cele patru «studii introductive» (despre «stiintele si filosofia naturii», despre «istorie si mostenirea trecutului», despre «literatura si arta» si «despre filosofie si intelepciune») se sprijina pe texte extrem de bogate, a caror selectie si traducere n-au fost posibile fara o serioasa cunoastere, in profunzime si in extenso, a tuturor operelor lui Goethe. Este vorba de un aparat complet si complex care pune la dispozitia cititorilor miezul reflectiei goetheene, in diverse domenii ale spiritului.
Demersul de amator al stiintelor naturii se concretizeaza la Goethe prin ela-borarea si fidelitatea fata de doua principii: al polaritatilor si al ridicarii pe o noua treapta (Steigerung) prin metamorfoza viului. |n biologie, anatomie, optica, geologie etc. spiritul goethean s-a manifestat cu o egala vigoare.
Omul care afirma ca s-a «deprins sa traiasca peste milenii» avea in acelasi timp un acut simt al prezentului, o intuitie a evenimentului istoric crucial, asa cum o dovedeste celebra sa vorba despre batalia de la Valmy: «Aici si acum incepe o noua epoca a istoriei universale». Un «realism funciar» ii dicteaza sa tina seama de contextul istoric al fenomenelor. «Istoria universala ar trebui sa fie rescrisa din cånd in cånd», sustine el. Gåndirea lui este in esenta organicista, ideea metamorfozei fiind extinsa asupra domeniului uman, al istoriei.
Ideile lui despre literatura si arta s-au bucurat de exegeze aprofundate. O conceptie clasicista prezideaza consideratiile scriitorului, dar «seninatatea olimpiana» dupa cum precizeaza Mariana Sora este un mit. O uriasa capacitate intelectuala isi vadeste «radacinile obscure, din care gåndirea poetica isi trage sevele». Ca si in stiinta, unde Goethe respinge ideea de «a cauta ceva in dosul fenomenelor», in arta el sustine: «Nu cautati sensul dupa imagini. Ele insele sunt sensul.»
Mariana Sora prezinta apoi gåndirea propriu-zisa a lui Goethe: atitudinea antiteoretica, situarea fata de filosofie, problema criticista, raportul intre gåndire si limbaj, intre unitate si pluralitate, situarea fata de mistica, filosofia existentei, consideratiile de antropologie, nazuinta faustica etc. Aceste patru profiluri converg intr-un portret intelectual care surprinde esenta celui despre care Schiller spunea: «Natura sa este intru totul veracitate si loialitate, vadind un sens deosebit de serios fata de tot ce este just si bun.»
Mariana Sora a depus fara indoiala o munca titanica pentru a alege citatele cele mai semnificative. O prealabila viziune de ansamblu a intregii opere a prezidat acest efort. Daca se poate vorbi despre o «cultura goetheana», aceasta este, cred eu, semnul distinctiv al intelectualitatii
Marianei Sora. Pentru ca aceasta carte cu aspect modest, aparuta
intr-o colectie populara, raspunde anticipativ unei alte lucrari, mult mai celebre: aceea a lui Constantin Noica din 1978 (Despartirea de Goethe), care ridica problema filosofiei in Faust. Facånd distinctia de altfel, necesara intre filosofie si intelepciune la Goethe, autoarea mi-a oferit inca un temei pentru disocierea pe care ca raspuns la teza lui Noica am facut-o eu insumi, intre filosofare si filosofie, in elaborarea conceptului de «discurs mixt».