Imitarea lui Dumnezeu este o temă recurentă în opera lui Virgil Nemoianu, uneori ea revine într-o manieră explicită, alteori e numai sugerată sau presupusă. Am găsit reflecții punctuale pe acest subiect în cartea Jocurile divinității[1], o carte în care autorul analizează diferite aspecte ale vieții culturale, de la cele biblice, istorico-teologice, umanist-creștine până la cele sociale și politice din Statele Unite ale Americii și din România. Teza fundamentală a volumului este că între religie și literatură există o legătură organică. Intelectualii sunt destinatarii vizați ai cărții, însă și publicul larg are multe de învățat din meditațiile culturale ale profesorului de la Catholic University of America din Washington D.C. Argumentele în favoarea tezei sunt luate din operele câtorva mari scriitori și teologi americani, cum ar fi C.S. Lewis, Charles Williams, Jaroslav Pelikan, sau din lucrările unor teologi cardinali, cum ar fi Henri de Lubac, Hans Urs von Balthasar, ori din cele ale unor teologi ortodocși, fie greci, cum este Ioannis Zizioulas, fie români, cum sunt Eufrosin Poteca, Andrei Șaguna, Dumitru Stăniloae și Nicolae Steinhardt. Dar ideea conexiunii dintre literatură și religie nu este nouă. Printre alții, cardinalul Hans Urs von Balthasar a vorbit despre acest subiect; teologul elvețian era de părere că în a doua parte a secolului XX au dispărut școlile și curentele teologice, însă teologia nu a murit, căci a supraviețuit camuflată în literatură.
Noutatea temei la Virgil Nemoianu constă, în opinia mea, în aprofundarea unuia dintre atributele lui Dumnezeu, Creativitatea, și argumentarea necesității de a imita iubirea generoasă a divinității la nivelul vieții culturale și sociale. Premisa fundamentală din spatele afirmațiilor despre Dumnezeu ca Autor al narațiunii cosmosului din care și noi facem parte este „legătura intimă de dragoste, de aprobare, de satisfacție dintre divinul Ziditor și opera sa, universul natural, uman existent”[2]. […]
[1] Cf. Virgil Nemoianu, Jocurile divinității. Liberate și religie la sfârșit de mileniu, Editura Polirom, Iași 2000. Volumul este inclus în Idem, Opere. Studii și reflecții: literatură – societate – religie, volumul 4, Editura Spandugino, București 2015, p. 219-529. Voi cita această ultimă ediție a cărții.
[2] Virgil Nemoianu, Opere. Studii și reflecții, p. 235.