Cât de vetust poate părea un asemenea titlu; cât de venit de altcândva, din alte timpuri. „Omul și opera” – e contra a ce s-a revoltat și repudiat „noua critică în anii 60 avându-l pe Roland Barthes ca lider incontestat. „Opera”, doar „opera”, ea singura interesează și, mai cu seamă, orice excurs biografic se consideră ca fiind nociv analizei, virus a cărei eliminare a fost imperativ solicitată și practicată. „Omul și opera” – asociere retrogradă, afiliată celebrei perechi Lagarde et Michard care a elaborat toate manualele de istorie literară franceză! Ei au fost constituiți în adversari prioritari și constanți! Totuși această intransigență inchizitorială adoptată atunci mi s-a părut excesivă și suspectă: opera e o creație subiectivă ce nu poate fi integral disociată de…”om”, de cel care a produs-o. Chiar daca în doze homeopatice, el e persistent, infiltrat, diseminat în materia textuală. Când, în studenție, l-am auzit vorbind pe Alain Robbe–Grillet la București am avut sentimentul unei audiții judecătorești în care el juca rolul de procuror al autorului în numele disocierii sale de „operă”: acest doliu a marcat modernitatea anilor 60 – 70.
Azi, răsturnare polemică, „omul”, autorul se asumă ca material epic, ca prezență afișată în romane practicând, sub impulsul inițial al lui Serge Doubrovsky, ceea ce s-a numit „autoficțiune” – prezența lui devine centrală, sursa de referință în detrimentul neutralității de odinioară, „opera” prezentându-se ca un material hibrid unde realul și autobiograficul se îngemănează suspect! Abuzul de „om” dăunează operei și sentimentul că ea se constitue în depozit al cărei substanță e strict personală deranjează, căci se produce astfel o sărăcire, o absență chiar a imaginarului de ficțiune. Ea devine insuportabilă. De altfel, recent, încep să se manifeste primele semne de rebeliune contra acestui abuz de „biografie” asociat cu refuzul de a constitui opere autonome, doar lejer marcate de impactul biografic. „Eul” s-a impus în autoritate privilegiată!
Acestea au fost cele două versante opuse care s-au confruntat și s-au manifestat ani de zile ca antinomii ireductibile, excesive și crispante. „Omul și opera” – teritoriu de înfruntare! Michel Deguy se află la răscrucea acestor tedințe extreme și de aici provine, cred, originalitatea poziției sale. […]