GETA BRĂTESCU

„Revistă ori carte?”

 

[…]
      – Revistă ori carte? aceasta ce este?
      – Carte este.
      – Şi totuşi e un periodic; am toată colecţia.
      – Este o tipăritură alcătuită astfel încât, prin forma ei fizică, volum, şi mai ales prin conţinut, să-ţi transmită starea cititorului de carte (curios, dar şi meditativ, uneori el însuşi creator de valori).
      – Vorbeşti cu pasiune.
      – Da, pentru că mă ocup de forma fizică a acestei cărţi; în timp, ea a devenit pentru mine un teren de meditaţie.
      – Pe scurt, eşti grafic-designer.
      – Poţi să-mi zici şi aşa; de fapt eu mă situez faţă de textul propus ca un regizor faţă de textul pieselor sale. Extinzându-i sensul, îmi citez mereu o frază din Borges: „Cartea nu este o individualitate fără comunicare: e o relaţie, o axă de inumerabile relaţii“.
      Încearcă să-ţi imaginezi această carte dincolo de firea ei spaţială, ca pe o scenă în acţiunea spectacolului: totul, absolut totul trebuie să se afle în osmoză cu textul piesei şi acest lucru se petrece în registre necesare, ca şi în muzică, forte, moderato, piano, într-o succesiune ori simultaneitate neîntâmplătoare. Mie îmi place dicţia clară şi albă, excesul de inflexiuni „mă ruşinează“. De aceea, în carte, folosesc aceeaşi familie de caractere în interiorul căreia mi se oferă litera albă, neagră, dreaptă şi înclinată. Ecranul, cu memoria lui exhaustivă, sistematizează invenţiile şi prelucrările în desenul literei tipărite. Eu o aleg pe cea mai simplă: fără ornament, fără pretenţie de caligrafie, fără epocă, ea este semn ieşit din economia lapidară. (Sigur că, viziunea mea este, încă o dată, mediteraneeană, căci în nord scrierea runică, săpată tot în piatră, este excesiv ornamentată, reproduce parcă fluenţa unor labirintice împletituri textile.) „Decorurile“, imaginile care însoţesc textul, constituie şi ele câmpuri de lectură ilustrativă sau paralelă, care activează comunicarea.
      – Spectacol.
      – Da, sigur, dar nu în sensul spectaculozităţii. Pentru tensiunea emoţională ca şi pentru tensiunea ideii, doresc o strictă necesitate a formei, altfel spus, liniştea.
      – Ai făcut un mic tratat de…
      – Nu, tot discursul meu este liric, este expresia iubirii pentru această revistă-carte, mai degrabă carte. Succedându-se, unul lipit de celălalt pe scândura lungă a bibliotecii, volumele ei alcătuiesc o linie sonoră ce povesteşte despre valoare, cum a petrecut ea în decursul multor ani. Carte, firesc marcată de istorie. Iată, materializarea textului ei (literă şi imagine) a sărit pragul de la tehnica Gutenberg la cea digitală, de la manufacturare, al cărui farmec tiparul înalt îl mai păstra, la abstracta eficacitate a ecranului electronic. De la matricea telurică, de fier, la cea de lumină.

 

„De la Secolul 20 la Secolul 21”

 

De la Secolul 20 la Secolul 21, revista poartă timpul prin timpuri. Nu i-a fost uşor, nu-i este cu mult mai uşor; dificultăţile şi abilităţile parcursului ei […], istoria le va povesti.
      Subliniem faptul cã revista îşi asumă rolul de-a întâmpina secolul cel nou şi de a-l urma luând în seamă că pragul de încercare nu este doar o convenţie în cursul fluent al timpului. Deasupra acestui prag se află marele gong, el rezonează stimulând conştiinţele să evalueze ceea ce a fost şi ceea ce va fi cuprins în deschiderea orizontului global, să înregistreze valorile în dinamica perspectivei şi a dialogului.
      Secolul 21, titlul revistei este manifestul ei pentru viaţă.[…]

      Fragmente din „Scurtă antologie”, publicată inițial în Secolul 21 numărul Cincizeci (1-6/2011)

Share This Post