Ca să vorbesc despre cum fotografiază Mariana Celac, trebuie să vorbesc despre Mariana.
Când o interesează un subiect, îl abordează din unghiuri diferite, așa cum procedează cu problemele din orice sferă a vieții, nu numai din cea culturală. Nu este mulțumită doar cu o privire obiectivă și o documentare disciplinată, ci urmărește și latura umană a lucrurilor, istoria locului/subiectului, încearcă să înțeleagă de ce un lucru a fost făcut într-un anume fel și nu în altul, o pasionează să înțeleagă aspectele care nu se văd, și care nu sunt evidente la prima vedere. Îi place să vorbească cu oamenii, de la discuții profesionale la cele simple, despre viață și problemele de zi cu zi, pe care le dezbate cu cei cu care interacționează în mod curent și de la care tot timpul învață câte ceva și ne spune și nouă despre descoperirile sale. În Mariana Celac coexistă armonios intelectuala fină – gata să discute idei și concept – , cu partea lumească a ei, cum ar fi Mariana-pasionata de bucătăreală, care preia cu bucurie de la Rai Uno o rețetă de gem de mandarine spusă de o nonna italiană, pe care-o pregătește și o împarte cu noi, un deliciu pe care l-am adoptat și îl prepar și eu.
Cercetările pe care le întreprinde pe diverse teme, deseori legate de arhitectură, dar nu numai, le împărtășește cu prieteni care îi aduc și perspective diferite: fie că sunt tot arhitecți sau designeri, artiști, istorici, literați, medici, ș.a. Urmându-și întotdeauna instinctul, Mariana descoperă tot felul de nuanțe pe care altfel, dacă urmezi doar firul rațional, poți să le treci cu vederea. Nu îi este teamă să emită ipoteze și să fie prima care le contrazice, dacă acestea nu se dovedesc viabile.
Triaj – un proiect realizat cu Iosif Király de-a lungul mai multor ani, a documentat straturile diferite de arhitectură din București și a apropiat-o mult de fotografie. Urmarea a fost că, la mijlocul anilor 2000, a decis să își cumpere un aparat foto digital. De atunci, tot timpul fotografiază locurile unde călătorește și deseori ne arată imagini cu subiectele pe care le cercetează. Îmi vin în minte Villa Le Lac, proiectată de Le Corbusier, pe malul lacului Geneva, la Corseaux, iar, mai recent, călătoria la Mont Saint Michel, în Franța.
La cea din urmă, în folderul cu fotografii apar deopotrivă cadre largi, de ansamblu, alternate cu gros-plan-uri ce nu vizează doar arhitectura. Astfel, avem detalii tehnice cu îmbinări de lemn la un acoperiș al porții – sunt sigură că a apreciat arta cu care erau dispuse șipcile și cărămizile, dar a observat cu amuzament și cuibul pe care o pasăre l-a făcut sub acesta -, obiectele împrăștiate relaxat prin curte, vegetația locului, detalii de tufe și arbori, pescăruși, mușchi și licheni dispuși într-o configurație abstractă pe acoperișul abației, texturi de piatră și lemn vechi, compoziții geometrice cu acoperișurile din jur, etc. Nu sunt fotografii documentare, ci mai degrabă notițe care punctează cadre generale, observă aspecte profesionale, tehnice, dar înregistrează și emoțional spații, persoane, detalii, într-un tumult de senzații și curiozitate despre tot ce înseamnă locul respectiv. Fără îndoială, călătoria a copleșit-o emoțional, mi-o și imaginez urcând fericită treptele și discutând frenetic despre tot ce vedea. Fenomenul natural al fluxului și refluxului, vizibil spectaculos la Mont Saint Michel, o entuziasmează și fascinează și în acest avânt înregistrează fotografic multitudinea de culori și senzații pe care încearcă să le comprime în imagini. Una dintre fotografii este luată de la nivelul picioarelor turiștilor care urcă scările abației, unde, fără să se lase copleșită de efortul fizic pe care neîndoielnic l-a făcut, continuă să observe tot ce se întâmplă în jurul ei și suprinde un câine în lesă, ce urcă alert împreună cu stăpânii săi. Atașată de natură – plante, păsări, animale, îmi imaginez cât a amuzat-o acel cățel și cum a vrut să păstreze această imagine pentru a ne-o povesti mai târziu.
Călătoria i-a produs o mare bucurie, ce se resimte și în fotografii. Și, ca totdeauna, nu este doar istoria, arhitectura, cultura care o entuziasmează, ci și reîntâlnirea cu prietenii săi din Bretagne, obiceiurile locului, lucrurile simple împărtășite cu aceștia, piațetele de sute de ani – pe care le descoperă și cutreieră cu mare curiozitate.
Mariana Celac fotografiază alert, simplu, fără emfază, tot ce-i atrage atenția. Fiind arhitectă, multe dintre fotografiile sale sunt despre construcții, oraș, arhitectură – în București, în țară sau în lume. Fotografiile ei sunt notițe – pe care le revede și analizează mai târziu – poate chiar scrie despre ele, dar și impuls, emoție, curiozitate, exact balansul care îi este atât de caracteristic.