LA „MOISE NICOARĂ”, LECTURA ARE UN VIITOR conform devizei: „citește, înțelege, analizează, interpretează, du mai departe!”

Vă invităm să-i cunoașteți pe câțiva dintre tinerii excepționali de la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad, prezenți pentru prima dată la concursul
  „Cunoașteți opera lui Ștefan Aug. Doinaș?” organizat de Fundația Culturală Secolul 21 pe 16 și 17 mai a.c. la Sântana și ajuns la a VIII-a ediție,  în cadrul proiectului cultural finanțat de Ministerul Culturii („Pentru protejarea și promovarea patrimoniului cultural național și european: poezia lui Ștefan Aug. Doinaș – din Cercul Literar de la Sibiu în marea poezie a lumii. Trei comemorări la bilanț”).
După primii 4 ani absolviți la școala din sat, micul Ștefan Popa din satul Caporal Alexa își va continua formarea la gimnaziul și liceul  „Moise Nicoară”, în Arad, când va debuta ca poet și va începe să semneze sub pseudonimul Doinaș.  Astăzi, opera sa e sursă de inspirație pentru  liceenii de la „Moise Nicoară” .
V-o prezentăm în continuare pe Mădălina Cazan, pregătită pentru acest concurs de doamna profesoară Diana Șimonca-Oprița. Mădălina a recitat poezia lui Doinaș „Astăzi ne despărțim”, într-o interpretare care i-a adus Premiul 1.
De la „Moise Nicoară” am primit, pentru aceeași ediție a concursului dedicat personalității și operei lui Doinaș, un album atipic, inspirat și creativ, intitulat „Ștefan Augustin Doinaș – vibrație poetică peste timp. O interpretare esențializată a poemelor doinașiene sub formă de cvintet și haiku”. Este rezultatul juxtapunerii  poemelor & compozițiilor grafice realizate de elevii clasei a IX-a E, pentru a onora Ziua Lecturii,  coordonați fiind de doamna profesoară Oana Olariu. Impartașim cu cititorii noștri entuziasmul pentru această minunată lucrare din care reproducem mai jos primele pagini; mai multe – în numărul DOINAȘ, contemporanul nostru II  al revistei SECOLUL  21.

Share This Post