“Como todos los hombres de la Biblioteca, he viajado en mi juventud; he peregrinado en busca de un libro, acaso del catálogo de catálogos.”(Borges, La Biblioteca de Babel)
“Comme tous les hommes de la Bibliothèque, j’ai voyagé dans ma jeunesse ; j’ai effectué des pèlerinages à la recherche d’un livre et peut-être du catalogue des catalogues.” (Borges, La Bibliothèque de Babel)
“Like all the men of the Library, in my younger days I traveled; I have journeyed in quest of a book, perhaps the catalog of catalogs.” (Borges, Babel Library)
Ar putea fi un motto. Dar e un început. Aș putea spune la fel ca Borges. Am citit prima dată această poveste în franceză, am fost curioasă să văd apoi originalul și traducerea în engleză. Am înțeles că în acest text bărbații sunt cei care fac nesfârșite călătorii printre cărți, toți bărbații. În căutarea catalogului absolut al Bibliotecii care poate fi însuși Universul. Aș putea spune la fel ca Borges? La fel ca toți bărbații Bibliotecii sau la fel ca toate femeile Bibliotecii am călătorit în vremea copilăriei și tinereții mele. Există femei în interiorul Bibliotecii? Când am început eu să călătoresc nu m-am întrebat nici o clipă asta.
De la șapte ani fac întruna călătoriile astea. La început cu o viteză mai mică, apoi cu viteză din ce în ce mai mare, apoi la limita pericolului, apoi iar mai încet, uneori în fugă, dar fără a ieși vreodată de fapt din spațiul Bibliotecii. Tot începând de la șapte ani am avut nenumărate interdicții, poate toate cele posibile, una singură nu a existat. Am putut citi orice, la orice vârstă. În casa părinților mei o bibliotecă mare, din ce în ce mai mare de-a lungul anilor, îmi era dedicată. Cu vremea am înțeles că era numai a mea. Cât am stat cu ei nu am făcut decât s-o explorez, s-o consum la fața locului, apoi mai târziu s-o schilodesc, s-o fracturez, s-o recompun din bucăți.
Am fost o fată care a făcut toată viața scufundări în biblioteca pregătită special de tatăl ei. Mai întâi cărțile le-a cumpărat numai el. Apoi și eu, tot mai multe și tot mai altfel. Cărțile mamei mele nu știu unde erau. Poate pierdute. Poate risipite. Poate nesemnificative. Poate inexistente. Mult timp am sperat să împart cu ea cărțile. În toată biblioteca noastră, am găsit una singură care să-i aparțină. Mai mult chiar de atât, îmi era destinată, avea o dedicație pentru mine, pe prima pagină. Asta era dovada absolută că ea o cumpărase. Am remarcat-o relativ devreme, am citit-o târziu, am înțeles abia după aceea ce carte e de fapt. Era Madame Bovary (îmi plac cărțile la care nu trebuie să precizezi autorul, îmi plac numele scriitorilor pe care nu trebuie să le rostești în întregime: Proust e suficient, deși Marcel e așa relevant, Dostoievski la fel, Shakespeare nu mai spun, dar și Joyce sau Blecher). Ah, mamă, mi-ar fi plăcut să călătorim și împreună prin Babelul ăsta, chiar de-ar fi fost să citim întruna numai Flaubert.
Scufundări diferite la vârste diferite. Fără mentor, fără inițiator, fără guru. Ca pe o câmpie nesfârșită, ca prin niște munți cu văgăuni pe care nu le ocolești, ca printr-un deșert plin de oaze și de fete morgana. Nu mi-a interzis nimeni să călătoresc acolo, pentru părinți părea suficient de safe, cine ar fi putut bănui că aici va fi ascunzătoarea absolută, fortăreața imbatabilă, pretextul cel mai confortabil și sursa inepuizabilă de plăcere și de distanță față de tot ceea ce putea fi lumea apropiată și îndepărtată? Cine ar fi putut bănui că aici va avea loc trădarea realității și a celor din ea? La 10 ani citeam și Mircea Sântimbreanu și Alice în Țara minunilor, care nici măcar nu mi-a plăcut prima dată. De la Ionel Teodoreanu, La Medeleni, am trecut direct la O tragedie americană, apoi la Zola, Nana și Gervaise, apoi La răsărit de Eden, Povești nemuritoare întruna, Vrăjitorul Merlin citit iar și iar, O mie și una de nopți, dar și Fram, ursul polar sau Cuore, inimă de copil, un pic mai târziu Camus până la sațietate și Maupassant și Proust într-un final, apoteotic, cu sentimentul că am ajuns acasă. Dostoievski început de câteva ori, poate trei-patru. Citit abia după 18 ani. Și în tot acest timp romanele alea din colecția “Romanul de dragoste”, un fel de telenovele avant la lettre, și toate cărțile alea pentru copii din colecția cu bandă roșie pe cotor, de la Vitea Maleev la școală și acasă, pentru cumințire, la Copiii căpitanului Grant și la Vîntul prin sălcii, ca să nu stau departe de aventură. O compulsivitate avansată și reconfortantă. Mai târziu a urmat coup de foudre-ul teoretic, când numai teoria mai avea rost și senzualitate și sens pe lume. În special teoria literară. Ușa Bibliotecii nu m-a oprit nimeni s-o deschid. Am învățat să fiu ilegală, dezordonată, periculoasă din interiorul spațiului permis, să atac cu armele aparent inofensive, “intelectuale”, “cultivate”, să construiesc diferență din ceea ce era acceptat. Cine să închidă ușile Bibliotecii, ușile ei nu sunt închise niciodată. […]