I-aş spune unui tânăr: dacă vrei să-ţi faci prieteni adevăraţi, plimbă-te printre paginile unei mari cărţi, aşa cum te-ai plimba printr-un mare parc înverzit. I.P.
Nu poți să lucrezi într-o Bibliotecă dacă nu o iubești, dacă nu iubești, dacă nu prețuiești din toată inima, cărțile, cititorii și scriitorii. Nu poți să conduci o Bibliotecă dacă nu îți creezi statutul de coleg cu cei care lucrează aici. E greu să înțelegi mecanismele unei asemenea instituții dacă nu ai fost tu însuți, la vremea potrivită, mulți ani de zile, bibliotecar. E greu să definești această frumoasă și inefabilă meserie, dacă nu ți s-a revelat pe deplin, în plenitudine, ca fiind o slujire fără de care nu poți trăi. E imposibil să sesizezi dimensiunile culturale și spirituale majore ale unei asemenea îndeletniciri dacă nu ai stăruit în proximitatea unui bibliotecar de elită precum N. Steinhardt, trăitor în cea mai fascinantă bibliotecă mânăstirească, din mijlocul pădurii, Rohia, și dacă nu l-ai cunoscut prin lecturi asidue pe marele bibliotecar orb, Jorge Luis Borges, din Buenos Aires și dacă nu i-ai citit minunatele dialoguri cu Ernesto Sabato. E cu neputință să înțelegi arta cititului, arta lecturii, dacă nu îți rezervi timp, cel puțin o dată pe săptămână, să recitești câteva bune pagini din Virginia Woolf sau Părintele Alexander Schmemann sau din Monahul poet Ioan Iacob, fost bibliotecar la Neamț și ajuns sfânt. Un sfânt pe care-l doresc ca într-o bună zi să devină ocrotitorul bibliotecarilor și bibliotecilor.
Eu unul îmi aduc aminte despre mine cu ajutorul cărților. Tot ceea ce este bun, înălțător și ziditor în viața mea s-a edificat cu ajutorul cărților. Al Cărții. Sunt un produs al Cuvântului, o creație a cărților pe care le-am selectat și le-am citit. Am recunoscut, cu mult înainte de a-l citi pe Dan C. Mihăilescu, că zecile, sutele de cărți pe care le-am iubit (adică citit) m-au făcut om.
Împărtășesc toate acestea pentru că lucrez într-o bibliotecă așezată la câțiva metri de Catedrala „Sfinții Trei Ierarhi” (toți trei oameni ai cărții prin excelență, unul dintre ei poeta vates și oarecum „poet de avangardă” în istoria imnografiei bizantine) și cred că nu există nimic întâmplător în ceea ce privește situarea omului și a clădirilor în spațiu. Locul acesta nu e ales de oameni, e ales de Altcineva. Altfel, nu putem înțelege cum patru nume ilustre converg spre același punct: George Coșbuc, la câțiva pași de strada care îi poartă numele, Grigore Pletosu, întâiul profesor de limba și literatura română al lui Coșbuc, înmormântat sub streașina Catedralei Ortodoxe, chipul lui Ioan Alexandru așezat în grădină și adresa exactă a Bibliotecii notată cu numele celui care a scris Pseudo-Kynegeticos, Alexandru Odobescu.
Vă invit să faceți un exercițiu de memorie. Aduceți-vă aminte prima și ultima carte citită și încercați să recuperați pentru moment ziua când ați trecut pentru prima și ultima dată pragul unei biblioteci sau încercați cu un efort mic și omenesc, să revizitați starea pe care ați avut-o atunci când v-ați trezit pur și simplu ademenit și abandonat între filele unei cărți. Vă asigur că veţi redescoperi un sentiment cu totul și cu totul aparte. Auroral. Sentimentul că ați cunoscut pur și simplu cândva, datorită acestei întâlniri miraculoase cu invenția lui Gutenberg, starea de dragoste, senzația că pentru moment, ați trăit sentimentul copleșitor de iubire.
Dacă reușiți să recuperați această trăire de demult, această stare acum, astăzi și aici, pe culoarele și în sălile Bibliotecii „George Coșbuc”, aţi reușit o performanță: ați redobândit ceva din fericirea după care alergați zilnic și, de ce nu, v-ați regăsit pe dumneavoastră înșivă.
Biblioteca Judeţeană „George Coșbuc” îşi are fundamentul în dragostea pentru carte şi lectură cu îndelungi tradiţii la Bistriţa. Spre sfârşitul secolului al XIX–lea şi începutul secolului al XX-lea, apar în oraș mai multe societăţi de lectură ale meseriaşilor bistriţeni, ale unor biblioteci incipiente.
Sediul actual al Bibliotecii Județene are o istorie pe cât de bogată, pe atât de interesantă. Clădirea a fost construită între 1883-1884, după planurile arhitectului Carl Schöbel pentru a adăposti reşedinţa medicului Garnizoanei Bistriţa, dr. Christof Reinl. După Marea Unire de la 1918, clădirea a fost trecută în proprietatea Ministerului de Război al Regatului României, imobilul fiind atribuit Prinţului Carol pe perioada cât a fost mutat disciplinar la Bistriţa, în anul 1919. Ulterior, aici a funcţionat sediul ”Magyar Nemzeti Bank”, iar după 1947 a devenit sucursala judeţeană a Băncii Naţionale a României.
După reabilitare, la sfârșitul anului 2012, clădirea a fost atribuită, prin hotărârea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Bibliotecii Judeţene ”George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.