Este prințul Mâșkin un real personaj de roman? – Desigur el este un personaj real al unui roman real. Cititorul bănuiește răspunsul: Tradiția epică și în special literatura romanescă a secolului al 19-lea este prometeică, vrea să făurească modele omenești pe care cititorul poate nădăjdui să le întâlnească sau să se identifice cu ele. Moș Goriot sau Emma Bovary sau Dinu Păturică sunt rodul acestei ambiții. Chiar Gregor Samsa al lui Kafka este un personaj verosimil (altfel, metamorfoza dintr-un om obișnuit într-un gândac obișnuit ar fi mai puțin surprinzătoare). Cu M. lucrurile stau altfel: în mai multe părți ale carnetelor și ale corespondenței, Dostoievski îl configurează ca pe un tip ideal. Urmând de aproape contururile cristologiei ortodoxe, el precizează într-o scrisoare din 1/13 ianuarie 1968: „Ideea mea centrală este aceea de a reprezenta un om pozitiv frumos. Toți scriitorii, ai noștri ca și cei din Occident, care au încercat să reprezinte frumosul pozitiv, au dat greș. Sarcina este nemăsurată. Idealul, al nostru sau al Europei civilizate, este departe de a fi fost elaborat. Frumosul este ideal. Nu există pe lume decât o singură figură pozitiv frumoasă: este Hristos în așa chip, încât reprezentarea acestei figuri incomensurabil, nesfârșit de frumoase este prin ea însăși o minune nesfârșită… ”. Misiunea pe care și-o prescrie Dostoievski depășește ambiția romancierului. Desigur, în aceiași vână teologică există picătura de devenire hristică prezentă în fiece om, logos spermatikos. Dar nu acest proces seminal vrea să-l înfățișeze scriitorul, ci idealul în abundenta lui manifestare, pe Hrist însuși. Desigur, el este conștient de imensa dificultate a creării unui asemenea personaj, poate cea mai extraordinară și mai literar-primejdioasă sarcină pe care și-a putut-o pune literatura. Eșecul lui inițial, faptul că a trebuit să distrugă un prim început al operei, reluând-o de la capăt, angoasele exprimate pe parcursul scrierii, mărturisesc această uriașă sforțare.. Dovada: faptul că ceea ce ne apare azi un fel de truism (ecuația: Mâșkin egal Iisus) nu a fost percepută decât după publicarea Carnetelor, în 1931 . Nici Saltâkov-Scedrin, nici L. Tolstoi, extrem de admirativi, nici criticii occidentali nu realizează omologia. Și cum să o facă, dacă în scrisoarea precitată exclamă el însuși: „am mers prea departe”! […]