Mă numesc Alexandru Tomiuc, m-am născut în data de 5 martie 1999 la Botoşani. Locuiesc la Mihăileni, în judeţul Botoşani, dar învăţ la Colegiul Tehnic Laţcu Vodă din oraşul Siret, la 7 km de Mihăileni. Sunt în clasa a 10-a, la profilul de ştiinţe ale naturii. Mă fascinează istoria, geografia, numismatica, filatelia, cititul, colecţionarea de obiecte vechi. Şi, mai ales, studiul localităţii Mihăileni şi al împrejurimilor ei, despre care am început să culeg informaţii de vreo 4-5 ani.
Am o carte foarte rară despre Mihăileni. A fost tipărită în doar 20 de exemplare. Cartea aceasta m-a ajutat mult, dar cel mai mult m-au ajutat bunica mea şi alţi oameni cu care am discutat. Astfel am strâns foare multe informaţii despre Mihăileni şi despre vechii lui locuitori. Eu însumi mă trag din familia Dvorak – familia bunicii mele – una dintre familiie care au fondat oraşul.
Bunica mea, Ecaterina Tomiuc, născută Dvorak, a venit pe lume la 19 ianuarie 1929, într-o familie de imigranţi cehi, vorbitori de limbă germană. Părinţii ei, Jan Dvorak şi Ecaterina (Tecla) Dvorak, născută Lux, au avut şase copii printre care şi Ecaterina, bunica mea. Tatăl, bunicii, străbunicii ei au fost mecanici. Din mâinile lor talentate au ieşit trăsuri, mori de vânt, piese pentru locomotive, batoze de treierat, piese pentru automobile. Toate acestea însă până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, când oraşul Mihăileni a fost distrus aproape în întregime de raidurile Armatei Sovietice.
Bunica mea, împreună cu ceilalţi fraţi ai ei (două surori şi un frate, ceilalţi doi fraţi mai mari erau duşi pe frontul din Rusia) şi cu bunicii din partea tatălui (amândoi de peste 80 de ani) au supravieţuit cu greu războiului şi foametei cumplite din 1946-1947. Bunica, rămasă fără ambii părinţi (tatăl ei murise în 1935, în urma unei pneumonii, iar mama – în 1940, la 38 de ani) şi fără sora ei mai mică (a murit în chinuri în 1945, la 15 ani), încearcă să-şi găsească un rost în viaţă. În 1948 este angajată casier principal de reprezentanţii noii orânduiri la Cooperativa din Mihăileni. În 1953 se căsătoreşte cu Ilie Tomiuc, născut în 5 aprilie 1927, în satul Sinăuţii de Sus (la 3 km de Mihăileni), într-o familie de etnici ucraineni, cazaci, care au venit din zona Niprului, din Ucraina. Tatăl bunicului meu a lucrat ani buni în America, în anii ’20, la fabrica Ford din Detroit. În 1954 s-a născut primul lor copil, Eusebiu. În 1955 s-a născut al doilea copil, Maria, iar în 1958 s-a născut cel de-al treilea copil, Iulia. În 1960 familia părăseşte Mihăileniul şi se stabileşte la Tomeşti, în judeţul Timiş, unde lucra unul din fraţii bunicii. Se reîntorc în 1970 pe pământurile natale, la Rădăuţi, în judeţul Suceava, la 25 de km de Mihăileni. În acelaşi an se naşte al patrulea şi cel din urmă copil, Ilarie (tatăl meu). Bunicul meu, Ilie Tomiuc, a murit în decembrie 2013.
Iată cum îşi aminteşte bunica mea de ziua în care l-a văzut pe George Enescu. A fost ultima oară când a venit la Mihăileni. Era o zi mohorâtă de toamnă. Ecaterina Tomiuc începea o nouă zi de lucru. Avea 19 ani şi, ca toţi tinerii din localitate, era „angajată“ fără plată de către reprezentanţii regimului comunist, proaspăt instaurat, să efectueze tot felul de activităţi. Bunica mea, casier principal, avea sarcina să colecteze diverse sume de bani, să întocmească state de plată, şi alte asemenea. […]
