SUMAR
EDITORIAL
ȘTEFAN AUG. DOINAȘ: Eu și celălalt
PREMISE TEORETICE
EMMANUEL LÉVINAS: Problema Alterității, un dialog cu François Poirié, în românește de Ștefan Aug. Doinaș
ȘTEFAN AUG. DOINAȘ: Fragmente despre alteritate
MAURICE MERLEAU-PONTY: Celălalt și lumea umană, în românește de Ștefan Popa
JEAN-PIERRE VERNANT: Omul, moartea, dragostea, în românește de Sofia Oprescu
ȘTEFAN VIANU: Transcendența Binelui la Plotin și Lévinas
J. HILLIS MILLER: Derrida și Ceilalți, în românește de Ilinca Anghelescu
CĂLIN DAN: Patologia alterității
IDENTITATE ȘI ALTERITATE
SOLOMON MARCUS: Identitatea și alteritatea sunt de nedespărțit
Radu Neculau: Paul Ricoeur: identitatea personală și identitatea narativă
DEREK PARFIT: Ceea ce credem că suntem, în românește de Radu Neculau
LUCAS D. INTRONA: Proximitate și aparențe, în românește de Fabiola Hosu
ADRIAN MIHALACHE: Identitatea virtuală a celuilalt
ANDREEA DECIU: Făptura de dincolo de piele
VICTOR IERONIM STOICHIȚĂ: Dincolo de complexul Peter Pan: Umbrele lui Warhol, în românește de Delia Răzdolescu
EUGEN VASILIU: O altfel de alteritate
COMUNITARISM VERSUS LIBERALISM
RADU NECULAU: De la autonomie la heteronomie: comunitarism, expresivism, recunoaștere reciprocă
LIVIU ANDREESCU: Relativism etnocentric și umanism parohial. Filozofia lui Richard Rorty
NEVOIA DE CELĂLALT
ANCA MANOLESCU: Intimitatea cu inaccesibilul. Soluții contemplative pentru întâlnirea Celui-cu-totul-Altul
CONSTANTIN ZAHARIA: Despre prietenie și singurătate. Nietzsche și problema alterității
MONDHER KILANI: În numele umanului, în românește de Jacqueline Segal
CĂLĂTORUL
RĂZVAN THEODORESCU: Une image de lautre à travers les voyageurs: le cas roumain
TEODOR GRAUR: Art of Travel (Go West, My Balt Orient Express, Art of Travel, La nave Romania)
IRINA MAVRODIN: Alteritatea într-un compartiment de tren
EUL PLURAL
ȘTEFAN AUG. DOINAȘ: Proteismul sau Alteritatea ca joc creator
GETA BRĂTESCU: Acțiune, înregistrare foto de Aurora Dediu (imagini pe planșă)
MIHAI ZAMFIR: Unul sau mai mulți?
ANA-STANCA TĂBĂRAȘI: Pseudonimele lui Sűren Kierkegaard
JULIA KRISTEVA
STRĂINI PENTRU NOI ÎNȘINE
Tocată și Fugă pentru străin; Sfântul Pavel și Sfântul Augustin: Terapia exilului și pelerinajul; Despre străini în Epoca Luminilor, în românește de Delia Șepețean Vasiliu
STUDII DE CAZ
CAZUL LICEULUI BOLYAI FARKAS
SMARANDA ENACHE: Pledoaria pentru alteritate o pledoarie pentru noi înșine
DESPRE SHOAH DIN PERSPECTIVA DIALOGULUI INTERCONFESIONAL
BIANCA MARIA DIPPOLITO: Memorialul lui Imre Toth, în românește de Ioana Lazăr
IMRE TOTH: A fi evreu după Holocaust, în românește de Gina Vieru
STRASBOURG, 1987
CONFERINȚĂ PE DOUĂ VOCI
RENÉ GUTMAN: Reflecțiile unui credincios
JEAN DUJARDIN: Un creștin în fața evenimentului, în românește de Alina Ledeanu
URS ALTERMATT: Deznaționalizarea, un cod cultural al anilor 30 și 40, în românește de Mariana Bărbulescu
JEAN HALPÉRIN: Memoria și experiența violenței, în românește de Alina Ledeanu
GENOCIDUL DIN RWANDA
ANDRÉ KARAMAGA: A învăța din trecutul nostru, în românește de Smaranda Câmpeanu
YOLANDE MUKAGASANA: Moartea nu mă vrea, fragmente de scenariu, în românește de Al. Baciu
DANIEL HALPÉRIN: Dorința neclintită de a fi tu însuți, în românește de Adriana Ghițoi
RROMII
Istoria cronologică a poporului rrom, în românește de Alina Barbu
PETER GODWIN: Outsideri, în românește de Adriana Ghițoi
SPERANȚA RĂDULESCU: Satul Zece Prăjini față în față cu problema identității
MARIANA CELAC, IOSIF KIRÁLY, MARIUS MARCU LAPADAT: Palatele cu turle (Semne și coduri; Cu ce seamănă palatele cu turle; Șantierul perpetuu), introducere și Post-scriptum de MARIANA CELAC (cu fotografii de Iosif Király)
FRANCO-AMERICANII DIN NOUA ANGLIE
SANDA GOLOPENȚIA: Alteritatea ca destin
RUBRICI PERMANENTE
CONTRIBUȚII LA SECOLUL 21
JEAN STAROBINSKI: Scientific language and poetic language/ Limbajul științific și limbajul poetic, text bilingv, în românește de Ilinca Anghelescu
EXTREMUL CONTEMPORAN
MICHEL DEGUY: Literatură și adevăr, în românește de Alina Ledeanu
ROMANIAN CONTRIBUTORS
Rubrica Arta dialogului susținută de Ștefan Aug. Doinaș va fi prezentă pentru ultima oară în numărul pe care revista urmează să-l consacre marelui dispărut.
O dureroasă coincidență face ca problematica alterității, predominantă pentru Ștefan Aug. Doinaș în plan creator, civic și personal, să constituie tema acestui număr, ultimul în care el este prezent cu texte scrise la puțin timp înainte de a ne părăsi. Dosarul volumului s-a deschis prin contribuțiile sale, traduceri sau texte originale de o excepțională valoare, care-l situează printre cei mai importanți teoreticieni ai domeniului. Le-a scris într-un interval limitat, cu o rapiditate ce ținea deopotrivă de geniul său și de sfârșitul pe care-l știa foarte aproape. După plecarea lui, am fost tentați să le grupăm, omagial, într-un capitol distinct, chiar în deschiderea numărului; apoi am renunțat: revista îi va consacra curând un număr integral, cum i se cuvine unei personalități de asemenea anvergură. Am preferat, nu în ultimul rând, actuala formulă pentru firescul ei și pentru că ea marchează, simbolic și tutelar, permanenta lui prezență spirituală printre noi. Devenită, din Secolul 20, Secolul 21, revista își continuă apariția în direcția benefică pe care i-a imprimat-o, în ultimul deceniu, Ștefan Aug. Doinaș.
Secolul 21
ŞTEFAN AUG. DOINAŞ
Eu şi celălalt
Există o dimensiune socială a omului, pe care nimeni nu mai poate s-o nege astăzi. O voi numi socialitate, şi mă voi întreba înainte de orice dacă ea este absolut necesară individului uman. Întrebare pur retorică: omul se naşte într-o societate care-i preexistă, despre care se poate susţine că-i este ca şi familia un fel de matrice spirituală, un spiritualis uterus ar zice Toma din Aquino.
Această societate îndeplineşte astfel o dublă funcţie: integratoare (datorită căreia individul află în mijlocul semenilor săi ceea ce-i lipseşte lui însuşi şi, astfel, se realizează mai uşor pe sine) şi umanizatoare (în sensul că omul devine om adevărat numai dezvoltând nişte activităţi specifice intelectuale, afective, volitive al căror teren de manifestare este, fără nici un dubiu, socialul). Amândouă aceste funcţii ale socialităţii umane pun o problemă problemă etică, în primul rând: aceea a alterităţii, a raportului individual dintre Eu şi Celălalt. Dacă este adevărat că numai viaţa socială îl face pe individ să beneficieze de experienţa celorlalţi, nu e mai puţin adevărat că, în cadrul raporturilor interindividuale, fiecare om se confruntă cu semenul său, fiecare ego întâlneşte şi intră în relaţie cu un alter ego. Conflict? Fără îndoială. Şi, mai ales, conflict esenţial pentru lumea noastră. Dar, în acelaşi timp, un conflict care devine un adevărat examen moral al socialităţii omului. Îl putem ocoli? Nicidecum. Întâlnirea cu Celălalt este proba de foc a existenţei noastre.
ŞTEFAN AUG. DOINAŞ
Fragmente despre alteritate
- Conştiinţa de sine se formează prin impresia că fiecare dintre noi este altul şi altfel decât celălalt. Copilul şi-o însuşeşte treptat. Apoi, devenit cetăţean adult, realizează că alături de ceilalţi cu care se aseamănă el nu se poate afirma pe sine decât prin diferenţiere în cadrul diverselor grupuri sociale: clasă, familie, comunitate etnică, partid, religie etc. Mai târziu, unii reuşesc chiar să-şi dea seama de cea mai radicală alteritate cu putinţă, aceea între creatură şi Creatorul ei. Raportul acesta fundează trăirea religioasă.
Aşadar, suntem permanent din copilărie până la bătrâneţe şi din toate părţile familie, trib, societate etc. confruntaţi cu Celălalt şi obligaţi să ne recunoaştem pe noi înşine numai în măsura în care suntem altfel decât semenii noştri.
- Raportul indicat mai sus se referă la indivizi: de o parte Eu, de cealaltă parte Ceilalţi, inclusiv fiinţa supremă, Dumnezeu.
Dar omul este aruncat nu numai în lume, el este în aceeaşi măsură aruncat în timp. Eu, cel din clipa aceasta, nu mai sunt acelaşi care am fost acum o zi, acum un an. După cum mâine voi fi altul decât sunt astăzi, şi implicit altfel. Alteritatea se afirmă, deci, ca o condiţie de existenţă nu numai în afara mea, prin raportarea la ceilalţi, ci şi înlăuntrul meu, prin raportarea la mine însumi: propriile-mi ipostaze fac din mine o fiinţă multiplă: Eu este un Unu plural. Cum să interpretăm alteritatea: ca un blestem de neocolit al condiţiei umane (de fapt, al oricărui existent!)? Sau ca o şansă de afirmare a individului?
ŞTEFAN VIANU
Transcendenţa Binelui
la Plotin şi Lévinas
- Metafizica greacă a fost privită uneori nu în ultimul rând de Heidegger ca o filozofie a simplei existenţe (în sensul de Vorhandheit), a lucrurilor-prezente-în-faţa-mea; ea s-ar fi lăsat fascinată de fiinţare (Seiendes) în dauna fiinţei (Sein), pe care ar fi uitat-o. O învinuire asemănătoare ar putea fi (şi a fost) adusă ontologiei heideggeriene înseşi. Exclusiv preocupată de problematica fiinţei, ea face abstracţie sau chiar pare să uite ceea ce, la Platon, se află la originea fiinţei constituind totodată sensul ei: ideea de Bine. Sensul fiinţei nu poate fi descoperit în fenomenul grijii sau în cel al temporalităţii, care, în mod vizibil, îi aparţin. Sensul unui lucru transcende lucrul al cărui sens este. Prin urmare, sensul fiinţei transcende în mod necesar nu numai fiinţarea, ci şi fiinţa însăşi după cum a arătat-o, pe urmele lui Platon, discipolul său Plotin.
Acesta din urmă preia ideea centrală a gândirii platoniciene, anume cea a trancendenţei Binelui. Din el provine Fiinţa însăşi şi la el se întoarce. Atât Fiinţa cât şi fiinţele care depind de ea sufletele nu ies din Principiul originar decât pentru a se întoarce la el. Ele sunt animate de dorinţa de a-l regăsi, de a se pierde în el; dar această dorinţă este eternă, ea rămâne neîndeplinită: nici Spiritul divin, Primul născut, Fiinţa originară, a doua ipostază care depinde nemijlocit de Cel-mai-presus-de-fiinţă, nu poate cuprinde pe cel din care a ieşit.
Dorinţa tuturor fiinţelor vii îndreptată către Binele transcendent este principiul pe care se întemeiază metafizica plotiniană. Dar principiul Binelui şi fenomenul originar al dorinţei joacă un rol nu mai puţin important în unele filozofii contemporane, de exemplu în gândirea lui Emmanuel Lévinas. Acest filozof dezvoltă la rândul lui o metafizică a dorinţei, neezitând să recunoască tot ce datorează speculaţiei platoniciene, de la care o astfel de metafizică este nevoită să plece şi la care revine adesea. Platon, scrie Lévinas, afirma valoarea delirului inspirat de Zeu, gândire Ťînaripatăť (Phaidros 249a), fără ca delirul să capete aici un sens iraţionalist. El nu e decât o Ťruptură, de esenţă divină, faţă de obicei şi regulăť (265a). Al patrulea fel de delir este raţiunea însăşi înălţându-se spre idei, raţiunea în sens superior. Posesia de către un zeu entuziasmul nu este iraţionalul, ci sfârşitul gândirii solitare [ ] sau interioare, început al unei adevărate experienţe a noului şi a noumen-ului manifestare a Dorinţei1. Acelaşi lucru se poate spune, bineînţeles, şi despre gândirea plotiniană. Totuşi, Lévinas se îndepărtează parţial de această tradiţie prin punerea în relief a conceptului de exterioritate şi, în mod negativ, printr-o înţelegere insuficient de amplă a interiorităţii. Această abatere de la platonism riscă să fragilizeze întemeierea discursului alterităţii, antrenându-l pe Lévinas în orbita filozofiei anarhice post-moderne .
CĂLIN DAN
Patologia alterităţii
Un termen rebarbativ alteritate, de a cărui desuetudine încerc să mă apăr (cum fac întotdeauna când simt un val de sentimentalism lingvistic apropiindu-se de scurtele mele exerciţii literare), echivalând în engleză. Alterity este respins de funcţia Spelling and Grammar a computerului, lucru care nu mă miră, deoarece nivelul de nuanţare lingvistică al maşinii este cel mult gimnazial. Mi se oferă alliterate, care nu e mai puţin pretenţios şi, în plus, nu are sens în discuţia de faţă.
Recurg la Google, care îmi dă o listă lungă, de unde vine şi o soluţie de pornire: the otherness. Europeans prefer to call it alterity. Pragmatismul anglo-saxon se referă la conceptul de celălalt acolo unde descendenţa latină vorbeşte despre alteritate. Alter se leagă în memoria mea culturală de ego (alter ego); şi, într-adevăr, există un spirit egolatru în apariţiile literare şi filosofice ale termenului, de la mitul bunului sălbatic, la fenomenologia husserliană, la existenţialism. Chiar eugenia, instrumentată de nazism la scara unei acţiuni politice planificate, îşi are una dintre surse într-o perversă obsesie narcisistă, exacerbată, hélas, dincolo de volatilitatea jocurilor mentale.
Dacă alteritate e un termen voalat (unassuming), care lasă loc speculaţiei asupra identificării dintre eu şi altul, celălalt (sau celălalt-itudinea, dacă mi se îngăduie) e unul direct, implicând distanţa critică, disocierea, diferenţa. Discursul teoretic asupra conceptului de celălalt e stufos, are o puternică orientare socială şi politică, suferind adesea şi de acel sindrom obsesiv political correctness pe care începem să îl apreciem abia acum, când e atacat de radicalizarea agresivă a dreptei neo-liberale. În cele ce urmează, mă plasez în limitele celălalt-itudinii, folosind însă termenul de alteritate, deoarece e mai aderent contextului lingvistic în care îmi redactez ideile .
SOLOMON MARCUS
Identitatea şi alteritatea
sunt de nedespărţit
Complexitatea problemei
Dicţionarele explică fiecare cuvânt în mod separat. Această strategie atomistică devine uneori o piedică în încercarea de a înţelege noţiunile şi, prin ele, lumea. Mulţi termeni nu pot fi înţeleşi decât împreună, deoarece ei capătă semnificaţie unii prin alţii, care li se asociază prin analogie, contrast sau contiguitate. Aceasta este situaţia şi cu cei doi termeni din titlu.
La prima vedere, chestiunea este simplă, fiecare dintre aceşti termeni fiind negaţia celuilalt. Numai că între acelaşi şi diferit nu este întotdeauna o frontieră precisă, nu ştim, de exemplu, să precizăm unde este limita dintre albastru şi nealbastru. Pentru investigarea unor probleme de acest fel, a fost nevoie să se recurgă la diferite logici cu mai mult de două valori. Mai este apoi faptul că diferenţa poate fi de mai multe feluri; ea poate fi avantajoasă, neutră sau primejdioasă; ea poate fi expresia unui conflict sau, dimpotrivă, a unei colaborări. Să mai observăm şi faptul că problema identităţii şi alterităţii priveşte atât obiectele individuale, cât şi mulţimile de obiecte; atât indivizii umani, cât şi pe cei din restul lumii vii; atât conceptele, cât şi fenomenele şi procesele din natură şi societate; atât grupurile umane restrânse, cum este familia, cât şi grupurile umane mari, cum ar fi popoarele; atât aspectele economico-sociale, cât şi cele culturale. Fiecare caz în parte comportă o discuţie specială, dar accentul, în cele ce urmează, va cădea pe ceea ce este comun tuturor acestor situaţii, cu particularizări privind indivizii umani şi viaţa culturală.
RADU NECULAU
Paul Ricoeur:
identitatea personală
şi identitatea narativă
Cum putem evita paradoxurile identităţii inventate de Parfit fără a arunca peste bord şi noţiunea de subiectivitate (aşa cum o face acesta)? Într-un volum intitulat Soi-męme comme un autre1, Paul Ricur încearcă să străpungă platoşa argumentativă a filosofului analitic, arătând că identitatea personală contează şi, incidental, deschizând calea spre o nouă teorie, narativă, a sinelui. Avantajele acestei deschideri constau în (a) reconstrucţia relaţiei dintre agent şi acţiune în afara cadrului restrictiv al teoriilor semantice şi pragmatice ale sinelui prin (b) regândirea subiectivităţii din perspectiva dimensiunii sale temporale. Ricur obţine în acest fel nu numai o noţiune de identitate ca subspecie a unei subiectivităţi recâştigate narativ, ci şi medierea diferenţelor însemnate care separă abordările filosofice anglo-americane, de inspiraţie analitică, de cele continentale, a căror obedienţă este mai ales fenomenologică şi hermeneutică. Nu în ultimul rând, concepţia narativă asupra identităţii beneficiază de pe urma importurilor etice operate în actul narării, ceea ce eliberează un orizont al investigaţiei morale inaccesibil teoriei acţiunii.
Fundamentul reconstrucţiei pe care o propune Ricur constă în deosebirea a două forme de identitate, a căror relaţie dialectică trasează limitele inferioare şi superioare ale subiectivităţii concepute narativ. (Distincţia nu se suprapune diferenţierii între continuitatea de tip psihologic şi aceea fizică, ambele discutate de Parfit, şi nici nu o sprijină.) Pe de o parte, avem de-a face cu identitatea cu sine a aceluiaşi, noţiune pe care o renumesc, din raţiuni de claritate a discursului, idem-identitate. Echivalenţii în alte limbi pe care îi furnizează Ricur sunt idem (latină), Gleichheit (germană), męmeté (franceză) şi sameness (engleză). Pe de altă parte, identitatea poate fi înţeleasă ca subiectivitate (ipseitate, sineitate), echivalent românesc prin care încerc să redau conţinutul semantic al cuvântului englez selfhood, al celui german Selbstheit, al celui latin ipse şi al francezului ipséité. Dimensiunea narativă a subiectivităţii şi, implicit, a identităţii în sens general nu poate fi explorată, după Ricur, decât în intervalul temporal al schimburilor dialectice, de confruntare şi determinare reciprocă, pe care îl descriu aceşti doi termeni. Dar ce sunt idem-identitatea şi subiectivitatea şi care este relevanţa lor teoretică?
ADRIAN MIHALACHE
Identitatea virtuală a celuilalt
Nadie se conoce
Când Patrick Naughton şi-a conectat computerul la un chat-room şi a intrat într-o conversaţie licenţioasă cu o presupusă tânără fată în floare în vârstă de treisprezece ani, nu bănuia că mica sa distracţie avea să-i ruineze cariera. Manager superior la Lycos, o prosperă întreprindere virtuală (dotcom), Naughton era ceea ce se cheamă astăzi un nerd, iar, cu un deceniu în urmă, s-ar fi numit un yuppie. Tânăr, excepţional dotat pentru a manevra tehnologia informaţională spre propriul folos, cu mintea rodată în soluţionarea celor mai complexe probleme, Naughton avea şi o înfăţişare impecabilă, susţinută de alimentaţie raţională, program de fitness, cosmetice Calvin Klein şi costume Cerutti. Făcea totul pentru a evita imprevizibilul şi avea totul, afară de strălucire. La asta, însă, nici nu ţinea: ca mai toţi cei de felul lui, prefera să fie perfect, nu ieşit din comun. Pentru a ajunge miliardar la treizeci de ani, situaţie pe care noua economie a făcut-o, în fine, accesibilă, Patrick petrecea lungi ceasuri în faţa computerului, trăind mai mult în lumea virtuală decât în cea reală. Când mintea şi trupul sunt riguros controlate şi constrânse la o prea strictă disciplină, imaginaţia începe să zburde. Naughton a simţit nevoia să se manifeste şi altfel decât corect, construindu-şi o altă identitate, provizorie şi virtuală aceasta: în hăţişurile ciberspaţiului, a vrut să facă pe lupul cel rău, ademenind o fetiţă cu apucături de Lolită. Nimic din discursul dezinvolt şi dezinhibat al interlocutoarei nu i-a trezit vreo suspiciune. Aceasta era, în realitate, un agent FBI de vârsta a doua, a cărui misiune era să verifice bunele moravuri ale celor care utilizează Internet-ul pentru a socializa. Dacă lucrurile ar fi rămas în spaţiul virtual, Naughton n-ar fi păţit nimic. Incitat însă de parteneră, a riscat o întâlnire corp la corp, la care s-a prezentat însă agentul, arestându-l pentru tentativă de corupere de minore. Managerul a ajuns la închisoare, iar ascensiunea lui profesională şi socială a fost brusc curmată.
Nefericirea lui Patrick Naughton îndeamnă la reflecţii privind ingredientele din care se constituie o identitate virtuală şi care este legătura, dacă există vreuna, dintre identitatea virtuală şi cea reală. Cine este oare celălalt, acela sau aceea cu care schimbi scrisori electronice, mesaje în cadrul unui forum, la situl căruia sau căreia îţi place să te opreşti, în neobosita-ţi navigare către noi, mereu altele, stimulente? Incertitudinea persistă, oricâte astuţioase inferenţe ai face, şi tocmai aceasta înzestrează relaţiile virtuale cu fiorul legăturilor primejdioase.
ANDREEA DECIU
Făptura de dincolo de piele
Cu mult înainte ca Emmanuel Lévinas să fi problematizat explicit relaţia dintre sine şi celălalt, Jean-Paul Sartre stabilea, vorbind despre identitate, trei dimensiuni ale manifestării ei cele mai concrete, corpul. În prima dintre acestea, trupul unei persoane există ca spaţiu abstract de percepţie a lumii înconjurătoare, un fel de punct de observaţie din perspectiva căruia constat că un obiect e undeva la stânga mea, iar altul la dreapta, că mă aflu în faţa sau în spatele cuiva, departe sau aproape, sus sau jos. Cea de-a doua dimensiune se referă la faptul că trupul unei persoane intră în câmpul de observaţie al altor persoane, fiind astfel descoperit de cei din jurul său, şi cu această ocazie apreciat, etichetat, interpretat şi validat. Abia în cea de-a treia ipostază propusă de Sartre individul se descoperă în plan fizic pe sine însuşi, dar şi atunci doar ca trup cunoscut celorlalţi. Cele trei dimensiuni ale corpului se succed într-o ordine semnificativă, ele nefiind la paritate: apud Sartre, percepţia corpului meu de către mine vine, epistemic vorbind, după percepţia corpului de către celălalt. Această teorie elaborată de filosoful francez în Fiinţa şi neantul, e relativ caracteristică pentru universul filosofic al vremii respective, dar ea rezumă totodată, elocvent, un mod de a înţelege raportul sinelui cu alteritatea. Un raport fundamentalmente opoziţional, şi astfel competitiv totodată, construit în numele unui principiu al dominării şi supunerii: sinele înfruntă alteritatea, încercând să o domine spre a nu fi dominat. La un prim nivel identitar, atât de elementar şi indispensabil deopotrivă, cel al constituirii corporale, suntem obligaţi să existăm în vecinătatea imediată a alterităţii, dacă nu chiar sub semnul alterităţii. Este oare o convieţuire paşnică, de care, inconştienţi fiind, nu ne lăsăm tulburaţi? Sau, dimpotrivă, un posibil prilej de alienare, de pierdere de sine? Şi dacă pierderea de sine e posibilă ca urmare a confruntării cu alteritatea, cum poate ea fi evitată? Vreme îndelungată o asemenea întrebare s-a aflat în subtextul unei viziuni filosofice cu importante urmări în plan moral, etic, politic, social. Este viziunea pe care Lévinas a încercat să o combată cu argumente atât de convingătoare, încât ne aflăm acum în situaţia oarecum paradoxală de a nu mai putea vorbi despre identitate altfel decât prin recurs la alteritate. În ce ar consta o înţelegere a identităţii, nefundamentată pe această dihotomie, uneori profund tensionată, ci mai curând pe o reconciliere a sinelui cu alteritatea? Iată întrebarea pe care o propun în acest eseu, având convingerea că ea se află în subtextul unei viziuni filosofice nu doar mai aptă de a ne face mai toleranţi şi mai îngăduitori, ci şi mai adecvată pentru a permite înţelegerea de sine. În raţionamentul pe care mă voi strădui să-l articulez, pornesc de la un caz aparte de convieţuire a identităţii cu alteritatea, cel al bolnavilor, şi preiau observaţiile lui Max Blecher din romanele Vizuina luminată şi Inimi cicatrizate. Suferinţa fizică este nu doar o temă centrală în opera lui Blecher, ci aproape o dimensiune structurală a felului în care scriitorul construieşte un univers uman. Există o întreagă tradiţie literară a sanatoriului, un mod de a aborda estetic boala, dar Blecher aduce în plus faţă de oferta deja existentă în această tradiţie o înţelegere a identităţii bolnavului ca reflecţie permanentă asupra alterităţii. Ca şi orbii lui José Saramago, bolnavii lui Blecher sunt obligaţi să renegocieze o percepţie de sine nefiltrată prin celălalt. Şi la un anumit nivel, cel al durerii palpabile, fizice, ei izbutesc în mod remarcabil, spre a eşua, însă, într-un plan superior, cel al implicării emoţionale. Încercând să descrie o confruntare cu alteritatea din care sinele iese învingător, în ciuda precarităţii resurselor pe care le are la îndemână, Blecher nu confirmă pur şi simplu existenţa unui tandem sine-celălalt, ci atrage atenţia asupra inexorabilului său.
EUGEN VASILIU
O altfel de alteritate
Alteritatea este marea problemă pe care umanitatea trebuie s-o rezolve repede, înainte de sosirea Apocalipsei.
Ea a fost formulată prima oară, în termeni simpli, de Adam, odată cu apariţia Evei, şi sună astfel:
Faptul că lângă mine există un altul, diferit de mine prin ceva, trebuie să-mi inspire curaj şi să mă liniştească sau, dimpotrivă, trebuie să mă facă temător şi violent.
Adam n-a găsit un răspuns la această întrebare, iar noi, urmaşii lui şi ai Evei, căutăm încă acest răspuns prin tot felul de bâlbâieli empirice, deşi Dumnezeu ne-a oferit nenumărate ocazii de a desluşi lucrurile prin revelaţii.
La urma urmelor suntem diferiţi, suntem alţii, suntem altfel în foarte multe moduri. Dar sunt oare toate aceste moduri adevărate, sau unele dintre ele sunt numai capcane, pe care ni le construim singuri?
Vorbim limbi diferite. Dar în oricare dintre ele, exprimăm aceleaşi idei şi aceleaşi sentimente care ne străbat fiinţa, ceea ce înseamnă că avem de fapt un fond comun, un fond identic. Această identitate este camuflată însă atât de ridicol prin limbaj şi acest camuflaj ne încurcă atât de tare, încât nu mai este nici o îndoială că reprezintă, într-adevăr, pedeapsa pe care Dumnezeu ne-a dat-o pentru cutezanţa de a construi un turn de palavragii.
Ne îmbrăcăm diferit. Dar şi acesta este un mod de a deghiza o identitate pe care, goi fiind, n-am mai putea-o tăgădui. După ce am muşcat din mărul cunoaşterii, Dumnezeu ne-a pedepsit cu acest exerciţiu ridicol al îmbrăcăminţii, care creează în mod artificial o alteritate, ascunzând de fapt singura diferenţă reală, diferenţa dintre sexe, de care ne ruşinăm.
SANDA GOLOPENŢIA
Alteritatea ca destin
În existenţa fiecăruia dintre noi episoadele care ne pun în lumină identitatea sau alteritatea în raport cu cei din jur se perindă cu atâta repeziciune şi ne-au devenit atât de obişnuite încât reflectăm la una sau alta dintre cele două stări numai atunci când, întâmplându-se ceva deosebit, echilibrul instalat între ele se modifică mai apăsat. Pentru cei care trăiesc în ţara în care s-au născut, chiar dacă există împrejurări în care sunt aduşi să-şi simtă alteritatea cum ar fi cazul minoritarului faţă de cel care reprezintă, prin limbă, cultură şi obiceiuri, majoritatea în ţara respectivă; cazul femeilor în societăţi cu instituţii care sunt încă croite pentru a răspunde prioritar nevoilor, aspiraţiilor şi stilului de viaţă masculin; cazul celor defavorizaţi material care se simt, prin aceasta, nu numai alienaţi, ci şi alterizaţi printre cei alături de care trăiesc etc. , recunoaşterea şi confirmarea identităţii sunt trăite ca un drept. Celor care şi-au părăsit însă ţara şi care trăiesc în alt loc decât cel în care s-au născut, fiind, am putea spune, minoritari nu numai prin dimensiunile restrânse ale grupului de care ţin, ci şi prin momentul târziu în care au intrat în componenţa lui, prin felia îngustă de viaţă pe care i-o dedică, sentimentul de bază al existenţei ajunge să le fie determinat mai degrabă de negarea, răspândită în zile, a identităţii şi de confirmarea, mereu şi iar, a alterităţii pentru care, la urma urmelor, au optat în cunoştinţă de cauză. Şi într-un caz, şi în celălalt, timpul îndulceşte şi echilibrează ecuaţia personală: sunt rari, şi lucrul pare mai degrabă bun, indivizii cărora jocul subtil dintre identitate şi alteritate să nu le îmbogăţească receptivitatea, sensibilitatea şi înseşi capacităţile cognitive, sunt puţini cei cărora fie identitatea, fie alteritatea, trăite în mod exclusiv, să le marcheze ineluctabil subiectivitatea.
În cele ce urmează aş vrea să vorbesc tocmai despre un asemenea caz, în care un grup de indivizi a fost adus de împrejurări şi a optat ulterior în mod consecvent pentru alteritate timp de cinci dacă nu chiar şase generaţii. Este vorba de cei pe care i-am numit în titlu, parţial pleonastic, franco-americanii din Noua Anglie.
Auteurs roumains ayant collaboré ŕ ce numéro:
Liviu Andreescu Enseigne la littérature et la civilisation américaines ŕ lUniversité Spiru Haret de Bucarest. Doctorand en sciences politiques ŕ lÉcole Nationale dÉtudes politique et administratives de Bucarest. A publié des articles et des chroniques dans les périodiques culturels roumains les plus importants (Secolul 21, Observator Cultural, 22, Contrapunct, ainsi que dans des volumes collectifs. Fait partie de léquipe rédactionnelle de Secolul 21.
Geta Brătescu Artiste, écrivain. Licence čn lettres et philosophie ŕ lUniversité de Bucarest, diplôme de lAcadémie des Beaux Arts (Bucarest). Elle assure, ŕ partir de 1963, la présentation graphique de la revue Secolul 20/Secolul 21. Grande dame de la graphique roumaine, elle est aussi lauteur de plusieurs vidéofilms. A participé ŕ de nombreuses expositions personnelles et de groupe en Roumanie ainsi quŕ létranger. Nombreux prix pour son art, dont un alloué par lAcadémie roumaine. Ses créations sont présentes dans les plus importants musées et collections privés en Allemagne, Italie, Grande Bretagne, Pays-Bas, USA etc. En tant quécrivain elle est lauteur de Depuis Venise jusquŕ Venise (1970), LAtelier perpétuel (1985), LAtelier vagabond (1994) ; A.R. (roman, 2000) et Paysage ŕ lhomme (proses, 2002).
Mariana Celac Aprčs avoir étudié les mathématiques, obtient un doctorat en architecture ŕ lUniversité dArchitecture de Bucarest ; études avancées darchitecture ŕ lUniversité Todai-Tokyo (Japon). Travaille comme architecte, designer urbain et conseiller pour le planning régional. A collaboré ŕ de nombreuses publications de spécialité en Roumanie, USA, Japon, Pays-Bas et en Allemagne. Enseigne ŕ lUniversité dArchitecture et dUrbainisme de Bucarest. Ancienne dissidente. Ŕ partir de 1989 elle devient trčs active dans la vie publique roumaine, engagée dans le mouvement pour des réformes démocratiques de la société civile, ainsi que dans son activité darchitecte. Est présente dans des émissions ŕ la TV, dans les périodiques littéraires et culturels, dont Secolul 21.
Călin Dan Diplôme de lAcadémie des Beaux Arts de Bucarest (le département dHistoire et de Théorie de lArt). A fondé, avec Iosif Kirŕly, le groupe subREAL (1990). Vit actuellement ŕ Amsterdam, oů il est créateur de projets multimédia. Auteur de textes sur la politique et léconomie sur lInternet.
Andreea Deciu née en Roumanie, enseigne actuellement dans le cadre du programme de rhétorique de lUniversité Carnegie Mellon de Pittsburgh. A publié une étude sur lémigration et ladaptation (Yersterdays Self, Rowman and Littlefield, 2002), un volume dessais sur lidentité (Les nostalgies de lidentité, Dacia 2001), a coordonné une collection de narrations personnelles sur larchitecture de lancienne ville de Bucarest et a traduit en roumain le livre de John Searle La Construction de la réalité sociale (Polirom, 2000).
Ştefan Aug. Doinaş (19222002) Počte, critique at essayiste, il est aussi le traducteur en roumain de Stéphane Mallarmé, Paul Valéry, Dante, Goethe, Hölderlin, Jorje Guillén, Nietzsche etc. Son uvre, trčs riche, malgré les périodes dinterdiction de signature et lexpérience de la prison politique, lui a valu plusieurs prix nationaux de lUnion des Écrivains et de lAcadémie roumaine. Il a reçu en 1984 la Médaille ŤGoetheť (RFA) et, en 1990, le Prix Européen de Poésie (Yougoslavie). Prix national ŤMihai Eminescuť en 1997. Chevalier des Arts et des Lettres. Directeur de Secolul 21 et Président de la Fondation Culturelle ŤSecolul 21ť jusquŕ la fin de sa vie.
Smaranda Enache Née en 1950, en Roumanie. Dramaturge et directeur artistique du théâtre Ariel de Târgu Mureş (1983-1991). Éditeur du magazine Altera créé pour combattre la xénophobie, le nationalisme extrémiste, le racisme, lantisémitisme (1991-1993). Ambassadeur de la Romanie au Finlande et en Estonie (1998-2001). Elle est souvent invitée dans des rencontres organisées par le Conseil de lEurope, UE, OSCE, USIA, UNESCO sur les droits des minorités, la prévention des conflits, les droits égaux pour la femme, la tolérance interethnique, lintégration européenne.
Sanda Golopenţia Docteur en linguistique de lUniversité de Bucarest. Jusquen 1980 elle travaille ŕ lInstitut de Folklore, au Centre pour la Recherche phonétique et Dialectologique de Bucarest. Elle quitte la Roumanie pour émigrer aux USA. Professeur ŕ Brown University. Auteur de nombreux livres, dont: Les voies de la pragmatique (1988), Voir les didascalies (en collaboration avec Martinez, 1994), Desire Machines. A Romanian Love Charms Database (1998), des essais littéraires: Mitul pagubei (1986), Cartea plecării (1996), America, America (1996), Vămile grave (1999). A édité des volumes tels: Current Trends in Romanian Linguistics (avec A. Rosetti, 1978) et Les propos spectacle. Études de pragmatique théatrale (1996). Ses recherches soccupent de la philosophie analytique du langage, la théorie de la littérature et les études culturelles.
Teodor Graur artiste, créateur, dčs le début des années 80, dans le domaine des arts visuels. Présent dans des expositions dart contemporain en Roumanie aussi bien quŕ létranger, y compris dans des biennales internationales trčs importantes (Venise, Sao Paolo, Istambul). A recu, en 2000, le Prix de lUnion des Artistes Roumains. Collaborateur, avec des chroniques sur lart roumain contemporain, des revues lArt et Artelier. En 1999 a publié deux livres (Star Made in Romania et The Unknown).
Iosif Kirŕly artiste, né en 1957. Études darchitecture. La photographie est utilisée dune maničre extensive dans ses créations artistiques. Il est présent dans des expositions organisées en Roumanie et ŕ létranger, participe ŕ des ateliers, des conférences et des stages. Avec Călin Dan il a créé le subREAL, un groupe actif dart contemporain. Il enseigne lart de la photographie ŕ lUniversité dArt de Bucarest.
Marius Marcu Lapadat est architecte, graphiste et designer. Né en 1956, il dirige actuellement latelier daménagement intérieur et donne des cours dhistoire du mobilier et sur lornement ŕ lUniversité dArchitecture et dUrbanisme Ion Mincu de Bucarest. Il dirige un bureau de projets darchitecture. Il sexerce aussi dans la graphique éditoriale et la publicité.
Alina Ledeanu Critique littéraire, traductrice, essayiste; publie dans les plus importants périodiques culturels roumains, notamment dans Secolul 21. Docteur čs lettres de lUniversité de Paris VIII avec un thčse sous la direction du počte et philosophe Michel Deguy. Membre de lITEM-CNRS (Paris). Conférences ŕ Paris et ŕ Montpellier; études parus chez lHarmattan. Directrice du Centre roumain ŤPaul Valéryť et de la Fondation Culturelle ŤSecolul 21ť. Rédacteur-en-chef de Secolul 21. Maître de conférences ŕ lUniversité de Bucarest (département Relations internationales Études culturelles européennes).
Anca Manolescu Auteur de recherches en anthropologie religieuse au Musée du Paysan roumain de Bucarest. Programmes ethnologiques et daction culturelle. Éditeur responsable de Martor, revue annuelle danthropologie du męme musée. Responsable de rubrique ŕ la revue Dilema.
Solomon Marcus Membre de lAcadémie roumaine; professeur ŕ la Faculté de Mathématiques, Université de Bucarest. Recherches en analyse mathématique, mathématiques, langage, théorie de linformation, poétique, semotiqué, histoire et philosophie de la science. Auteur de plusieurs ouvrages publiés en Roumanie, France, Italie, Allemagne, Espagne, Russie, Etats-Unis etc. et de plusieurs centaines darticles dans des revues de mathématiques publiés dans plus de trente pays. Professeur invité partout dans le monde. Membre de plusieurs équipes éditoriales de revues roumaines et étrangčres.
Irina Mavrodin Počte, essayiste, traductrice, professeur universitaire ŕ Bucarest et ŕ Craiova. Plusieurs prix de lUnion des Écrivains roumains et de lAcadémie roumaine. Directrice de collection chez Actes Sud. Chevalier des Arts et des Lettres. Directrice de lAssociation Internationale ŤLes Amis dÉmile Cioranť.
Adrian Mihalache Enseigne ŕ lÉcole Politechnique de Bucarest. A publié plusieurs essais sur les dimensions culturelles de la science et de la technologie. Un stage Fulbright aux États Unis lui a permis de développer un projet de recherche sur létude anthropologique de la cyberculture.
Radu Neculau a étudié la philosophie aux Universités de Jassy et de Konstanz, ainsi quau Bard College (New York). Docteur en philosophie de lUniversité de Cluj et doctorand ŕ New School for Social Research (New York) il a enseigné ŕ lUniversité de Villanova en Philadelphie. Son étude Philosophies térapeutiques de la modernité tardive: herméneutique, théorie critique, pragmatisme (Polirom, 2001) lui a valu le Prix de début alloué par lUnion des Écrivains roumains. Il a collaboré ŕ plusieurs volumes et revues de spécialité.
Speranţa Rădulescu Études de composition musicale ŕ lAcadémie de musique de Bucarest. En tant quethnomusicologue, elle se spécialise dans la typologie générale de la musique traditionnelle roumaine, la musique densemble pratiquée par les musiciens professionnels, lharmonie populaire, la chanson lyrique, le folklore promu par les médias de Roumanie, la discographie de la musique traditionnelle, la musique des Tsiganes. Ŕ partir de 1990, elle travaille comme chercheur au Musée du Paysan, oů elle dirige un petit département dethnomusicologie. Membre de lUnion des compositeurs et des musicologues de Roumanie; de la Société dethnomusicologie française (SEF); du Séminaire européen dethnomusicologie (ESEM); de lInternational Council for Traditional Music (ICTM).
Victor Ieronim Stoichiţă est né ŕ Bucarest en 1949. Études universitaires ŕ Bucarest et ŕ Rome (licence en lhistoire de lart) et Paris (Doctorat détat). Maître assistant au département dHistoire et de Théorie de lArt ŕ Bucarest et ŕ Münich (1984-1990), professeur invité ŕ la Sorbonne (1987), Göttingen (1989-1990) et Francofort (1990). Depuis 1991 il est professeurchef de département ŕ lUniversité de Fribourg (Suisse). Ses livres ont été publiés ŕ Bucarest, Athčne, Londre, Cambridge, Harvard, Paris, New York. Maints articles et études de spécialité parus dans des revues roumaines, européennes et américaines.
Ana-Stanca Tăbăraşi Traductrice et essayiste. Études ŕ lUniversité de Bucarest et de Copenhague, oů elle prépare un doctorat en philosophie. Nombreuses parutions dans les périodiques littéraires roumains les plus importants.
Răzvan Theodorescu (né en 1939) est membre titulaire de lAcadémie roumaine, professeur dhistoire de lart ancien roumain, dhistoire de lart chrétien et dhistoire de la civilisation européenne, fondateur de la chaire UNESCO détudes sud-est européennes ŕ lUniversité des Arts, recteur de lUniversité Média. Il est aussi secrétaire général de lAssociation Internationale dÉtudes du Sud-Est Européen, lauréat du prix Herder de lUniversité de Vienne, membre de la Société Archéologique dAthčnes, chevalier des Arts et des Lettres, membre de lAcadémie Européenne des Science, Arts et Lettres, Grand Officier de lOrdre National du Mérite. Personnalité de la vie publique de son pays il fut aprčs la chute du régime totalitaire en 1989 président de la Radiotélévision Roumaine, président de la Commision des Monuments et des Sites Historiques, membre du Conseil National de lAudiovisuel, sénateur de Jassy, ministre de la Culture et des Cultes.
Imre Toth né en 1921 ŕ Satu-Mare (Roumanie). A enseigné lHistoire et la philosophie des mathématiques ŕ lUniversité de Bucarest (1949-1969); Gastprofessor ŕ lInstitut für Geschichte der Naturwissenschaft, Goethe-Universität (Frankfurt am Main); professeur ŕ lInstitut für Philosophie et chef du département dHistoire et de philosophie de la science (Universität Regensburg); enseigne ŕ lÉcole normale supérieure (Paris, 1975) ; il est Visiting Fellow ŕ Princeton University (1975/76) et membre de lInstitute for Advanced Study, Princeton, N.J. (1980/81); Visiting Professor ŕ lUniversité dEntschede (Pays-Bas, 1982). Ŕ partir de 1987, il enseigne ŕ lInstituto Italiano per gli Studi Filosofici (Napoli). De son uvre trčs vaste (plus de 50 titles) on peut citer: Das Parallelenproblem im Corpus Aristotelicum (in Archive f. History of Exact Sciences, vol III, 1967, Springer Verlag, Berlin Heidelberg New York; Ahile. Paradoxele eleate în fenomenologia spiritului, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969; Palimpseste (Humanitas, 1994 et Diderot Éditeurs, 1995) ; Les fondements axiomatiques de la géométrie chez Aristote (1995, en France et en Italie).
Eugen Vasiliu Juriste, počte, essayiste. Secrétaire dÉtat adjoint au Ministčre de la Culture de Roumanie (19911992); Conseiller de la Commission pour les droits dauteur auprčs de la Communauté Européenne (Bruxelles), Directeur Général de lAgence roumaine pour les droits dauteur ; coordonnateur du projet de la Loi des droits dauteur. Collabore avec les plus importantes revues culturelles roumaines dont Secolul 21, Orizont, Apostrof, Dilema. Sénateur, Président de la Commission de Culture, Arts et Médias du Sénat de la Roumanie (1996-2000).
Ştefan Vianu Chercheur ŕ lInstitut de Philosophie de Bucarest. Docteur en philosophie de lUniversité de Genčve. Il travaille actuellement dans les domaines de la philosophie politique et de lherméneutique. Publications: Metafizica spiritului de la Aristotel la Hegel, ŕ paraître aux éditions Paideia.
Constantin Zaharia Maître de Conférences ŕ lUniversité de Bucarest (département de littérature française). Doctorat de lÉcole des Hautes Études en Sciences Sociales avec une thčse sur Laventure fragmentaire. LEnjeu littéraire dans les écrits de Cioran dirigée par Gérard Genette, et une autre thčse dirigée par Yves Hersant et Irina Mavrodin sur La parole mélancolique. Une archéologie du discours fragmentaire. Boursier de New Europe College.
Mihai Zamfir Professeur ŕ lUniversité de Bucarest, professeur invité aux Universités de Lisbonne et de Brasilia. Spécialiste en histoire littéraire, théorie de la littérature et stylistique. Auteur de dix-huit volumes, de quelques neuf cents articles. Auteur de trois romans parus en Roumanie et ŕ Lisbonne (1996-2000).
Ștefan Aug. Doinaș – director
Alina Ledeanu – redactor șef
Livia Szász – redactor șef adjunct
Liviu Andreescu, Ilinca Anghelescu – redactori
Isabela Mateescu – secretar de redacție
Adriana Ghițoi, Monica Pillat – redactori asociați
Geta Brătescu – director artistic
Număr realizat de Alina Ledeanu
Apariția acestui număr a fost sprijinită de:
Ministerul Culturii și Cultelor
PRO HELVETIA
Swiss Agency for Development and Cooperation SDC
