Am colaborat la această revistă încă de la începuturile ei. Am trecut în revistă toate conducerile, toate echipele ei redacţionale şi cred că sunt în măsură să-i fac portretul.
Mi-am dat seama că toată istoria Secolului 20/Secolului 21 se plasează în tradiţia Junimii maioresciene. Nu trebuie să uităm că, deşi în mod explicit proiectul lui Titu Maiorescu s-a încheiat odată cu moartea sa, asta este doar o aparenţă. Proiectul Junimii, care a fost lansat la 1863, e viu şi azi; şi vă atrag atenţia că în acest an se împlinesc exact 150 de ani de la apariţia Societăţii Junimea. Dacă distingem în istoria evoluţiei revistei Secolul 20/21 două etape, cea dinainte de 1990 şi cea de după 1989, si e natural să distingem aceste două etape, vom observa că prima etapă se plasează perfect sub semnul primului punct al Junimii maioresciene, care se poate exprima în modul următor: să stabilim o relaţie corectă între local şi universal. Acest lucru a fost de fapt programul cu care a demarat revistaSecolul 20, într-un moment de relativă liberalizare din perioada de dictatură; vă daţi seama cât de important era acest imperativ maiorescian în acel moment în care, la timiditatea obişnuită a intelectualităţii române de a se racorda la universal şi la ceea ce a motivat proiectul Junimii maioresciene, s-a adăugat situaţia creată de dictatură, când în condiţii de restricţie, de cenzură foarte severă, noi nu eram decât foarte sărac informaţi asupra vieţii culturale occidentale. În această privinţă, revista Secolul 20 a fost o fereastră deschisă spre lumea liberă, evident o fereastră deschisă prin care nu putea să pătrundă orice, dar s-au putut strecura destule lucruri. Programul revistei consta în primul rând în traduceri şi pentru intelectualitatea românească a fost un lucru extraordinar de a putea lua contact cu o serie de noutăţi culturale din Europa Occidentală, din America şi din alte părţi ale lumii.
După 89, ceva esenţial s-a întâmplat. A fost, în primul rând, evident, ieşirea din dictatura. Dar a mai fost ceva ce s-a adăugat la scurt timp după ieşirea din dictatura: apariţia internetului şi accentuarea procesului de globalizare, care n-a fost doar una economică, comercială, politică; a fost şi una culturală. A fost o globalizare cognitivă, comunicaţională, informaţională. Globalizare pe toate direcţiile. Şi în aceste condiţii s-au actualizat încă două imperative ale Societăţii Junimea: imperativul unei juste relaţii, a unui echilibru între tradiţie şi înnoire. Şi un lucru extraordinar de important, la care revistaSecolul 20–21 a avut o participare esenţială, cel de-al treilea imperativ al Junimii maioresciene: să găsim un echilibru, o relaţie corectă între ordine şi libertate. Recunoastem aici marea problemă a democraţiei: cum învăţăm democraţia, cum învăţăm ca libertatea să nu alunece în anarhie, iar ordinea să nu alunece în dictatură. Vedem zi de zi cât de actuale pot fi aceste imperative şi în momentul de faţă, Într-o tară care din 1938 încoace a trecut prin tot felul de dictaturi si nici înainte de această dată nu a avut multe perioade de democraţie. […]