1492 – 11 SEPTEMBRIE 2001

Capitolul de față prezintă cititorului felul în care America a fost percepută de către gânditorii politici europeni și ceea ce a însemnat aceasta pentru ei, de la Cristofor Columb și până în secolul al douăzeci și unulea. Capitolul nu vorbește despre gândirea politică americană, ci despre America drept simbol; și, după cum o arată dezbaterile recente asupra globalizării, terorismului și situației din Irak, America rămâne până în prezent unul dintre cele mai puternice simboluri din lume. Începând cu descoperirea Americii și întinzându-se pe mai mult de cinci sute de ani până în zilele noastre, lucrarea de față prezintă o privire de ansamblu asupra considerațiilor despre America ale teoreticienilor din Lumea Veche și a felului în care aceștia au reacționat la evenimentele petrecute pe acest continent în fiecare fază a dezvoltării sale unice.

Proiectul meu este mai cuprinzător și mai puțin cuprinzător deopotrivă decât orice altă lucrare deja publicată care tratează percepția europeană asupra Americii . Deși cadrul temporal al lucrării mele este unul ambițios, întinderea sa nu este mare.

M-am axat asupra modului în care filozofii și teoreticienii politici europeni privesc America și nu asupra opiniilor fiecărui scriitor, călător sau om de știință în parte, a opiniilor publicului european în ansamblul său sau a divagațiilor proferate de comentatori oarecare, mulți dintre aceștia exprimându-se în scris asupra Americii. (Părerile unora dintre acești alți scriitori, călători și comentatori sunt dezbătute în alte capitole ale volumului de față.) Am dezbătut criticile culturale generale cu scopul de a evidenția ceea ce este unic în dezbaterile filozofice și punctele comune cu criticile mai largi prezente în Europa și am plasat părerile filozofilor în contextul opiniilor europene generale. M-am axat asupra filozofilor datorită puterii de pătrundere pe care se presupune că aceștia o au, în calitatea lor de comentatori atenți.

Spațiul pe care îl am la dispoziție aici nu permite decât o schiță sumară atât a descoperirilor mele cât și a cadrului analitic de care am dispus personal. Dacă următoarea mea carte, care tratează acest subiect , va conține o cercetare mai amănunțită precum și verdicte mai nuanțate, concluziile mele generale sunt expuse aici într-un mod destul de direct. Găsesc că de-a lungul istoriei sale, America s-a ridicat în apărarea a două lucruri diferite, aproape antagonice. Întâi, ea a însemnat indienii , care sunt cunoscuți drept „omul natural” și despre care se spune că reprezintă începutul lumii. În al doilea rând, în momentul de față Statele Unite ale Americii înseamnă marele experiment politic care are la bază drepturile naturale, fapt care a declanșat reacții variind de la inspirație la teamă și la invidie. Statele Unite ale Americii inspiră sentimente atât de puternice nu doar pentru că ele sunt cea mai puternică națiune din lume, ci și pentru că ele sunt adesea percepute drept viitorul lumii. America reprezintă astfel atât originile lumii cât și punctul ei final. Viziunile europene asupra Americii pot fi împărțite în patru perioade, două corespunzând indienilor și două distribuite corespunzând Statelor Unite. Studierea în amănunt a viziunilor europene asupra Americii mai scoate la iveală și un model interesant al Americii condamnate, lăudate și-apoi condamnate din nou, din varii motive. Cu toate acestea, în cadrul acestui model se dă o luptă cu implicații mai profunde. În timp ce viziunile europene aruncă oarece lumină asupra Americii, ele scot la iveală și o continuitate surprinzător de consistentă a percepțiilor, care exprimă mai mult propriile speranțe, frici și anxietăți ale Europei față de ea însăși. De fapt, lupta gânditorilor europeni împotriva Americii este în mare măsură un război împotriva civilizației europene, a Iluminismului, liberalismului și modernității înseși.

Din lipsa spațiului, părțile tratând prima și a doua perioadă, respectiv „Primele încercări de a explica America” și „America drept căminul omului natural”, au fost scoase din corpul acestui articol. […]

STATELE UNITE

Perioada a treia: Reacțiile din secolele al optsprezecelea și al nouăsprezecelea față de experimentul politic american

Relația dintre Lumea Veche și cea Nouă (și dintre cele două imagini ale Americii) este una reciprocă, și cu aspecte strâns întrețesute. Revoluția Americană a marcat primul pas important în colapsul imperiilor europene fondate după întâlnirea lui Columb cu Lumea Nouă. Această revoluție a fost în parte inspirată de doctrinele filozofice europene care se bazau pe drepturile naturale ce fuseseră la rândul lor parțial inspirate de către locuitorii originari ai Americii. În mod ironic, experimentul politic făcut în numele drepturilor naturale și-a adus apoi contribuția la distrugerea popoarelor native care îi inspiraseră pe părinții fondatori filozofi ai Americii. Revoluția Americană a servit apoi drept inspirație revoluționarilor francezi și iubitorilor de libertate din întreaga lume. Natura complexă a acestei relații se poate vedea din următorul citat din filozoful francez Condorcet: „«Rasa umană și-a pierdut drepturile. Montesquieu le-a găsit și ni le-a redat nouă tuturor. » (Voltaire) Însă nu este suficient ca aceste drepturi să fie scrise în lucrările filozofilor și gravate în inimile oamenilor virtuoși. Este necesar ca omul ignorant sau cel slab să poată să le citească, urmând exemplul unui popor măreț. America ne-a dat acest exemplu. Declarația sa de Independență este o expunere limpede a acestor drepturi, atât de sfinte, dar uitate de atâta timp. În sânul niciunei alte națiuni n-au fost ele la fel de bine cunoscute sau păstrate cu așa o integritate absolută.” Relația reciprocă este evidentă: ea circulă de la Montesquieu la Voltaire, care au fost parțial inspirați de locuitorii originari ai Americii, apoi la Declarația de Independență, și revine la Condorcet, care a făcut parte dintre autorii constituției franceze din 1793. Laudele aduse de Condorcet Americii erau tipice valului inițial de reacții ale filozofilor față de America. Reacția imediată față de Revoluția Americană pe care au avut-o gânditorii Iluminismului Francez și Britanic a fost în mare, una a laudelor entuziaste. În popularul său pamflet intitulat Observații asupra importanței Revoluției Americane și a mijloacelor prin care ea poate fi transformată într-un lucru benefic pentru întreaga lume, galezul Richard Price scrie: „Văd revoluția ca pe un eveniment favorabil libertății individuale care s-a înfăptuit în America; o revoluție care deschide o nouă perspectivă științelor umaniste și care începe o eră nouă în istoria umanității.” Ținând cont de libertățile fără precedent garantate în America, Price are speranța, chiar certitudinea, că libertatea se va răspândi în curând în toată lumea, dacă nu va fi îngrădită de guvernele tiranice. El spune că revoluția va „înălța speciile” și compară efectul ei cu „crearea unui nou sens.” Într-adevăr, el merge până într-acolo încât să sugereze că „alături de apariția creștinismului în mijlocul omenirii, Revoluția Americană s-ar putea dovedi drept cel mai important pas făcut în cursul progresiv al dezvoltării (umane).” Atâtea speranțe și-a făcut Price în privința Americii încât „poate că niciodată nu a existat un popor de a cărui înțelepciune și virtute să fi depins mai multe lucruri sau căruia să i se fi atribuit un rol mai important în planul general al Providenței.” În mod similar, Diderot își imaginează că oamenii viitorului vor spune despre revoluționarii americani că: „Aceștia sunt cei care au eliberat jumătate din lume și care, lucrând pentru fericirea noastră chiar înainte ca noi să fi fost concepuți, au făcut în așa fel încât noi să nu ne naștem în sunetul lanțurilor care se loveau de leagănele noastre.” Turgot, a cărui scurtă perioadă în calitate de ministru de finanțe al Franței a reprezentat ultima încercare serioasă de a aduce o reformă înainte de izbucnirea Revoluției Franceze, este de acord că nou formatele State Unite reprezintă „speranța omenirii” care ar trebui „să devină un model al ei.”