În decembrie 2013, deschideam la MNAC / Muzeul Național de Artă Contemporană expoziția Imagine. Arhivă cu intenția declarată de a inaugura un spațiu dedicat exclusiv fotografiei (etajul doi al sediului din Palatul Parlamentului), care să suplinească temporar lipsa unui muzeu dedicat acestui mediu artistic. Un gest candid provocat de dispariția neașteptată a lui Mihai Oroveanu și de amintirea ultimelor luni în care discuțiile noastre aveau loc, de cele mai multe ori, în mijlocul arhivei de clișee și fotografii ale cărei re-clasare și re-ordonare, aproape compulsive, le reluasem în urmă cu un an. Pe de o parte, MNAC deținea deja un număr considerabil de clișee și fotografii pe care Departamentul de documentare le preluase și gestionase încă de la transformarea Oficiului de Expoziții în muzeu de artă contemporană în 2001, iar pe de altă parte, același departament derula două proiecte coerente generate de această arhivă (clișoteca MNAC și taberele de sculptură din România) și căuta surse de finanțare pentru un al treilea, inițiat de Magda Predescu, arhiva Monumentelor de for public din România, din perioada 1945-1989.
Expoziția Imagine. Arhivă prezenta publicului segmentul inactiv (până în acel/acest moment) al colecției sale de fotografii, într-un discurs curatorial care încerca să juxtapună două ipostaze diferite ale documentelor vizuale prezentate: pe de o parte, „materia primă“ ne-ordonată și ne-clasificată, dar tocmai din acest motiv producătoare de potențiale semnificații (fișete metalice conținând cutii cu clișee fotografice pe sticlă sau peliculă), iar pe de altă parte, arhive alternative realizate de Mihai Oroveanu, grupul subREAL și Ciprian Mureșan. Înainte de a detalia conceptul acestui proiect expozițional, sunt necesare câteva explicații, pentru a lămuri atât folosirea expresiei „segment inactiv“, cât și proveniența obiectelor expuse. […]
Am ilustrat acest text cu imagini din arhiva fotografică a lui Mihai Oroveanu. În consonanță cu textul Ralucăi Velisar, am preferat să nu încărcăm aceste imagini cu informații redundante, sugerând astfel deschiderea către o arhivă fotografică mult mai cuprinzătoare, în care moduri variate de clasare a imaginilor se pot intersecta. (n.r.)