NOMINALIZARE FCS 21

ȘI

REVISTA SECOLUL 21

LA PREMIILE AFCN

„10 PREMII PENTRU 10 ANI”

„Aflate la prima ediție, premiile Administrației Fondului Cultural Național au fost inițiate pentru a marca un deceniu de investiție în cultura din România. Acest demers este menit a sublinia rolul creației artistice în modelarea identității colective, în promovarea valorilor morale și spirituale și contribuția sa la formarea societății de mâine” (Irina Cios, director AFCN).

În cadrul festivității, ce a avut loc vineri, 15 ianuarie 2016, ora 19Ș00, la sala Studio a Teatrului de comedie, s-au decernat 10 premii, adresate organizațiilor neguvernamentale, în semn de recunoaștere a contribuției la transformarea societății românești prin proiectele realizate și prin infrastructura culturală pe care au construit-o.

Au fost definite câte cinci nominalizări pentru fiecare categorie.

Pornind de la tendințele actuale, de extindere a accesului la cultura contemporană prin practici participative ș i mediere artistică, au fost definite următoarele categorii de premii:

Premiul pentru rezistență în cultură: se acordă unei organizații care continuă să-și desfășoare activitatea de peste 10 ani contribuind la configurarea scenei culturale;

Premiul pentru intervenție în spațiul urban și/sau activare socială:
se acordă unei inițiative de activare a spațiului public care valorizează memoria colectivă și redefinește identitatea locului;

Premiul pentru activare interdisciplinară:
se acordă unei inițiative care a implicat colaborarea dintre artiști și/sau specialiști din diverse domenii creative;

Premiul pentru management cultural:
se acordă unei persoane care a contribuit prin activitatea depusă la demararea unui proiect important pentru creația contemporană și pentru comunitatea artistică și/sau la crearea unei structuri de referință ;

Premiul pentru comunicare și mediere culturală:
se acordă unui proiect care a vizat promovarea rolului culturii în modelarea societății, formarea de publicuri noi și/sau dezvoltarea de audiențe;

Premiul pentru incluziune socială și dialog intercultural:
se acordă pentru o inițiativă care a implicat grupuri minoritare și/sau categorii defavorizate;

Premiul pentru antreprenoriat cultural:
se acordă unei organizații care a derulat proiecte culturale sustenabile și a promovat potențialul acestora de generatoare de venituri;

Premiul pentru soluții inovatoare în promovarea patrimoniului:
se acordă unei inițiative care contribuie la promovarea patrimoniului cultural prin activarea creației contemporane, a noilor medii și/sau prin activarea participativă;

Premiul pentru activarea patrimoniului imaterial:
se acordă unei inițiative care a adus în actualitate și a făcut relevant pentru societatea contemporană patrimoniul imaterial punându‐i în valoare resursele identitare;

Premiul pentru promovarea culturii române în lume: se acordă unei inițiative care a activat colaborări și parteneriate internaționale în 2015 și a prilejuit întâlnirea publicului internațional cu artiști/producții artistice din România.

Prin acest eveniment AFCN a celebrat Ziua Culturii Naționale.

NOMINALIZĂRI PENTRU PREMIILE AFCN

  1. Premiul pentru rezistență în cultură  se acordă unei organizații care continuă să‐și  desfășoare  activitatea de peste 10 ani 

 banber s 21nou

Fundația Culturală Secolul 21 a fost creată în 1994 de Ștefan Aug. Doinaș împreună cu alte personalități culturale din România, cu scopul, printre altele, de a fi martoră și a surprinde direcțiile culturale în tranziția spre următorul secol și de a sprijini apariția revistei Secolul 20/Secolul 21 ca publicație cu caracter de sinteză între literatură, artă, știință, religie, fenomene socio-politice. Pe lângă faptul că a asigurat apariția revistei Secolul 20/Secolul 21, Fundația a derulat peste 40 de proiecte de anvergură națională și internațională, numeroase colocvii și mese rotunde. Din anul 2003 derulează un vast proiect de salvare și protejare a patrimoniului: crearea Arhivei Naționale și Europene a Cercului Literar de la Sibiu.

Share This Post