IOAN PINTEA
Mic jurnal discontinuu
pentru fratele Alexandru
De o lună de zile citesc şi recitesc, cu intermitenţele de rigoare, cele două volume de „jurnal”, scrise de Alexandru Baciu şi intitulate neverosimil de simplu faţă de ceea ce conţin, Din amintirile unui secretar de redacţie. Volumele au apărut în timp, primul în 1997, al doilea în 1999, ambele la Editura Cartea Românească.
L-am cunoscut puţin pe autor, aş putea spune, în treacăt, pe fugă, în anii ’80 când, invitat la Bucureşti de N. Steinhardt, am fost dus de acesta în redacţia revistei Secolul 20. Numele însă îmi era foarte bine cunoscut; citisem câteva traduceri de el, printre ele două cărţi de Marguerite Duras (Stăvilar la Pacific, Moderato Cantabile), studiile şi eseurile lui Alain, traduse în româneşte împreună cu N. Steinhardt, câteva note de călătorie şi articole în revista la care era secretar de redacţie, Secolul 20, un interviu de neuitat cu N. Steinhardt în România Literară.
Prin urmare, întâlnirea de la Bucureşti, aşa scurtă şi grăbită, mi-a adus în faţă pe autor în carne şi oase. Reţin şi acum chipul lui omenos, de o cumsecădenie cuceritoare, trădând un comportament sfios, oarecum retras, reîntemeind într-un timp atât de urât, prin gesturi şi vorbe, delicat, generos şi amabil, dreapta măsură, dreapta socotinţă.
Datorită lui N. Steinhardt, Alexandru Baciu este un om, încă un om, pe care nu l-am uitat. [..]