Întâlnirile mele cu Geta Brătescu
Am cunoscut-o pe Geta Brătescu prin 1990–91; filmam pe atunci diverse expoziții pentru Uniunea Artiștilor Plastici și cred că așa am ajuns în atelierul ei. Îi știam ilustrațiile la Faust-ul tradus și editat de Ștefan Aug. Doinaș și câte ceva din lucrările ei, mai ales de prin Secolul 20. Dar ceea ce am văzut atunci în atelier mi s-a părut extraordinar: desene, colaje, obiecte și fotografii de o libertate jucăușă și de o inteligență vizuală cum nu mai văzusem prin locurile noastre. Totul impregnat de o feminitate asumată. Îmi amintesc desenele din seria Medeea, Cartea (fotografică a) doamnei Oliver pentru Cavalerul Thonet, seria Fard și obiectele din Vitrina. În toate se simțea prezența fizică a autoarei, care se juca, de multe ori, cu chipul și corpul ei. Tratamentul pe care și-l aplica era extrem de divers, mergând de la auto-ironie până la desfigurare sălbatică. Am avut senzația clară că sunt în preajma unui mare artist.