Solomon Marcus este – și va rămâne pentru viitoare generații – un gigant în știința contemporană. A deschis porți spre cărări de cunoaștere neumblate până la el în istoria omenirii. A fondat noi discipline științifice și metode de investigație riguroasă, și a trăit și activat ca savant-cetățean militant în forul public, bătându-se curajos pentru interesul obștesc și dreptate. Marcus rămâne un vârf alpin de urcat. Dar cei care îndrăznesc să-i urmeze pilda și să-i încerce suișurile, se înalță ei înșiși pe umerii unui uriaș și au privilegiul de a vedea mai departe și a-i continua opera.
Știința este internațională nu doar pentru că nu tolerează granițe finite, sau cortine de fier, ci mai ales pentru că însăși frontierele științei sunt în continuă mișcare. Limitele științei nu îngheață niciodată. Marcus este întruchiparea ideii că limitele știintei se mișcă centrifugal și fierbinte în toate direcțiile gândului și imaginației umane, ca și spre adâncimi nescotocite de generațiile precedente. Poate că cel mai potrivit concept pentru a-l descrie pe Marcus este titlul suprem în știință: acela de Frontier Mover – conceptul care definește un motor uman capabil să miște munții orizontului nostru mai departe și tot mai
departe, înainte și tot înainte, neobosit și neinhibat de nimeni și de nimic.
Drumul lui Solomon Marcus spre culmile științei a pornit de foarte departe. Copilul pirpiriu, născut ultimul, al optulea într-un șir de frați și surori din familia unui croitor evreu sărac dintr-un târg moldovean, a învățat devreme ce înseamnă ura și stigmatizarea etnică. Într-o zi neagră, fără soare, a fost dat afară din școala târgului natal de legile rasiale/fasciste ale acelei vremi și trimis la muncă forțată să care pe umăr grinzi de beton. Dar Marcus și-a înfrânt asupritorii, dovedind că locul lui este pe veci în Panteonul României și în Panteonul universal al celor mai mari oameni de știință. Pigmeii politici au trecut, ca apele murdare, dar stânca de granit numită Solomon Marcus a rămas, este, și va fi pe veci de neclintit. […]
rii colectivităților și instituțiilor științifice și comportamentele oamenilor de știință au fost imense. Descrierile, narativele și recomandările sale s-au hrănit din două izvoare generoase. Pe de o parte, el a avut ceea ce Robert Merton a numit a comparatively advantageous strategic research position”, ca specialist și practicant al câtorva discipline științifice (nu doar ca sociolog-observator, venit din „afară”). Trăindu-și știința înlăuntrul cetăților ei tradiționale – Universitatea și Academia – ca actor în interacțiune continuă cu oameni de știință și instituții care administrează produsele și utilizarea științei, experiența muncii proprii a fost prima sursă solidă pe care Marcus s-a întemeiat constant. Pe de altă parte, prin preocupări, etică și temperament, Marcus a fost un intelectual public și un militant obștesc. N-aș fi spus că Marcus a făcut sociologie a științei, dacă perspectiva lui s-ar fi limitat numai la preocupări individuale, ca actor în acest sector distinct. Mai important este faptul că Marcus a cultivat o rețea uriașă de contacte științifice în întreaga lume, că a observat și reflectat asupra instituțiilor științei, asupra modelelor de organizare și practicare a cercetării și, mai ales, asupra învățământului public ca aparat de transmitere a științei – gândind ca analist în numele societății interesate în calitatea și efectele prestației științifice.
Temele constitutive majore
ale sociologiei științei la Marcus
Fundamental importante pentru sociologia științei în România sunt eseurile și argumentele articulate de Marcus pe subiecte constitutive ale sociologiei științei. Marcus a refuzat toată viața să cultive ștaiful oficios și limba de lemn: a preferat coloratura limbii române de zi cu zi, pe care a iubit-o și în care s-a simțit precum în cămașa fericitului. Dincolo de scurtimea unui eseu, trebuie să reținem greutatea argumentului și valoarea ideilor pledate de Marcus. Multe din articolele adesea scurte ale lui Marcus, cuvântările sale în ședințele Academiei Române, polemica sa pasionată împotriva disfuncțiilor învățământului public rezumă și enunță judecăți, analize și generalizări care aparțin, neîndoielnic, domeniului pe care-l numim sociologia științei.
Marcus a adresat teme majore, centrale, ale sociologiei științei: problemele proprietății intelectuale și protejarea ei; relațiile intra-generaționale și inter-generaționale în colectivele de cercetători; abordarea sistemică în științele sociale; modelele instituționalizate de validare și alocare a meritului științific și criteriile lor; recunoașterea publică a filiației în progresul teoriilor și metodelor în știință; calitatea în știință și pericolele eroziunii standardelor de evaluare; măsurarea impactului ideilor noi în științe; furtul intelectual, plagiatul și compilația anodină ca patologii contagioase, care, tolerate, se răspândesc și devin primejdii societale; îndeosebi acest subiect l-a determinat pe Marcus să ia repetat poziție critică publică. Eseist prolific cu condei ascuțit, Marcus a investit eseurile sale sociologice cu statistici și patos, cu calibru și forță de artilerie grea. Eseul intitulat La rădăcina răului este un exemplu mai mult decât elocvent. Un alt eseu al său, rostit într-o cuvântare la o adunare științifică în 2015 și publicat pentru prima oară în acest volum al revistei Secolul 21, denunță cu indignarea și patosul unui tribun public inflația de doctorate și scandalul decernării de titluri doctorale pe teze lipsite de originalitate și orice valoare științifică.
Pași necesari spre continuarea
operei Profesorului Marcus
Eseul de față și-a propus să ofere puncte de reper către valorificarea sistematică a unui distinct corpus de idei din moștenirea bogată a unui mare savant, idei semănate generos în diferite scrieri. Aceste idei originale se cer studiate, integrate, sistematizate, completate și publicate, spre a accelera aplicarea lor în practică. Sarcina este mare și promițătoare, drumul este în urcuș și poate duce spre teze și necesare cărți de exegeză rodnică, legând cercetători dintr-o nouă generație de opera unui mare om de știință.
Tinerii cercetători au cuvântul…
Contribuțiile academicianului Solomon Marcus la temele de sociologie a științei întruchipează ceea ce a fost, și cred că trebuie să rămână, cea mai importantă orientare în poziția Școlii Sociologice din România: aceea de a îmbina Sociologia Cogitans cu Sociologia Militans.