Solomon Marcus: Dragă Cristian, ai primit Secolul 21?
Cristian Calude: Tocmai a sosit acum două zile.
SM: Ce părere ai?
CC: L-am citit în două nopți consecutive.
SM: Cunoșteai multe din cele scrise…
CC: Da, dar nu pe toate. Unele articole sunt fantastice.
SM: Ce nu ți-a plăcut?
CC: Mi-au plăcut selecția (A. Ledeanu), textele inedite, varietatea autorilor și temelor, inclusiv cele două articole scrise de membrii familiei Marcus, stilul literar și academic al contribuțiilor.
SM: Nu asta te-am întrebat!
CC: Fotografiile sunt extraordinare!
SM: Sunt sigur c-ai observat lucruri care nu sunt în regulă…
CC: Doar sunt elevul Dumneavoastră.
SM: Foarte bine: te rog să mi le spui.
CC: Unele comentarii despre matematică și matematicieni, câteva adjective care l-ar fi jenat pe cel care nu îndrăznea să-și spună matematician dând de exemplu cartea lui Paul Halmos, I Want to Be a Mathematician. Nimicuri, care subliniază calitatea excelentă a volumului.
SM: Mi-ar fi plăcut ca mai mulți foști elevi să fie prezenți…
CC: Poate vor fi în volumul al doilea.
SM: N-am știut de o continuare, mă bucur.
CC: Trebuie să apară curând și o vom putea comenta.
SM: Neapărat.
SM: Ce mai e nou, Cristian?
CC: Multe, bune și mai puțin bune. În informatică, inteligența artificială și calculatoarele cuantice domină interesul, chiar în mass-media.
SM: Despre calculatoarele cuantice am scris și eu. Uimește-mă cu inteligența artificială.
CC: Vă aduceți aminte de jocul de GO pe care l-ați adus acasă din vizita în Japonia? L-ați dat lui George Păun, care l-a popularizat în România. Un joc cu reguli simple, dar foarte dificil de modelat matematic.
SM: Problema este mult prea grea…
CC: Aici este surpriza: programul AlphaGO, bazat pe inteligență artificială, a câștigat cu 4-1 în fața legendarului campion mondial Lee Se-dol.
SM: Nu pot să cred. Ai înțeles cât de cât cum funcționează programul?
CC: Nu, și se pare că metoda folosită este atât de opacă, încât nici cei care l-au scris nu înțeleg bine cum funcționează.
SM: Dezamăgitor, dar temporar. Rămânem în legătură.
Ianuarie 2018