Una dintre disciplinele cu cele mai vechi tradiții în ceea ce privește degajarea unor aspecte matematice este, fără îndoială, muzica.
Solomon Marcus
Câțiva tineri compozitori români experimentau, la începutul anilor 1960, tehnici inedite de scriitură, procedee abstracte de avangardă, practicate pe atunci în Europa occidentală şi S.U.A. Vor continua, în deceniile 8 și 9, să exploreze modelele matematice pe care le considerau fertile pentru limbajele muzicale noi, situându-se astfel, mai mult sau mai puțin subversiv, în opoziție cu ideologia oficială a realismului socialist. De altminteri, asemenea moduri de exprimare muzicală elitistă, inaccesibile maselor largi, au putut fi ulterior interpretate și din perspectiva tensiunilor ideologice. Este convingătoare, și cumva încărcată de emoția reinterpretării trecutului, confesiunea lui Aurel Stroe care, asemenea celorlalți colegi din grupul avangardei muzicale românești, credea cu tărie în izolarea elitistă ca reacție la vulgaritatea societății comuniste, preferând, așadar, să investigheze domeniul esteticului pur. Într-un interviu din 1995, dar publicat mult mai târziu, declara:
„Vreau să accentuez faptul că refugiul nostru de atunci într-o estetică absolutizantă a constituit o imensă greșeală. Noi ar fi trebuit să procedăm, de exemplu, ca Soljenițîn în Rusia; ar fi trebuit să dezvăluim ceea ce se petrecea. Or, aici, noi am fost destul de slabi. Am crezut că, dezvoltând mai departe limbajul, în sensul unui avangardism muzical prelungit, luptam și împotriva închistării bolșevice de tip stalinist. Într-adevăr, noi luptam contra celei de tip stalinist, dar nu luptam contra național-comunismului de tip ceaușist. Aici era toată problema. […] Înclinația noastră spre purismul și autonomia esteticului au avut ca efect imediat concesiile prin neutralitate.”
Dar nu intenționez să dezvolt această cărare ideologică a interpretării muzicii abstracte, de avangardă, drept protest. (Am făcut-o, de altminteri, în alt loc. ) Mă întorc acum la acele partituri și la studiile muzicologice care au modelat gândirea muzicală românească prin inteligența, originalitatea și intuiția unor compozitori ca Anatol Vieru (1926-1998), Aurel Stroe (1932-2008) sau Ștefan Niculescu (1927-2008), care au urmărit cu obstinație ordonarea abstractă a materialului muzical. Ei şi-au completat în tinereţe studiile în domenii extramuzicale (matematică, arhitectură, construcţii), fascinaţia exercitată asupra lor de sferele matematicii şi logicii (adesea împletite cu cercetările lingvistice) generând construcţii sonore originale. Întâlnirea cu Solomon Marcus s-a dovedit, la rândul ei, a fi extrem de fertilă. […]