La fel ca mentorul său matematic Gr. C. Moisil, Profesorul Malița, pe scurt, Profesorul – a trăit și lucrat simultan în mai multe spații, un fenomen aproape cuantic: ca filosof și matematician (prin educație, cu un doctorat în matematică aplicată în științele sociale), politician, diplomat, scriitor și informatician.
Despre politician și diplomat, s-a scris foarte mult. Mai puțin s-a observat că, în aceste ipostaze, Profesorul a fost interesat nu numai de aspectele operaționale, dar și (poate chiar mai mult) de cele conceptuale. De exemplu, diplomatul a dezvoltat modele matematice ale situațiilor conflictuale (S. Guiasu, M. Malita, Coalition and Connection in Games, Pergamon Press, 1980), iar ministrul Învățământului a contribuit la teoria învățării (J.W. Botkin, M. Elmandjra, M. Malita, No Limits to Learning, Pergamon Press, 1998), domeniu în care matematica ocupa un loc important.
Ca elev, am fost fascinat de cărtile sale de eseuri: Repere (1967) și Sfinxul (1969). Mare mi-a fost mirarea să aflu că scriitorul Malița era și profesor al Facultății de Matematică la care am devenit student în 1971. În ultimul an de studenție, am avut șansa să audiez cursul său special de „Modele matematice în științele sociale”, curs unic în țară și printre primele din lume de acest fel. Aici am realizat pentru prima oară importanța modelării în matematică, o componentă esențială nu numai pentru comunicarea cu lumea exterioară, dar și pentru progresul intern. Cursul era organizat ca un laborator de cercetare. Profesorul venea regulat cu două genți imense pline de cărți în limba engleză (o raritate în acea vreme), pe care ni le împrumuta cu generozitate. În acel cadru s-au născut idei și lucrări.
În anii 1960, Profesorul a ținut primele cursuri de programarea calculatoarelor din România, iar la mijlocul anilor 1980, când a revenit la Universitate, a ținut cursuri de logica inteligenței artificiale, domeniu care „hiberna” pe plan internațional de câteva decenii. Pentru a se ajunge, prin teoria învățării (deep learning), la performanțele aproape uluitoare ale inteligenței artificiale de azi, a fost nevoie de încă 30 de ani: construcția calculatoarele super-puternice și progresul în neuroștiințe au fost decisive pentru succes.
La sfârșitul anilor 1980, am colaborat cu Profesorul la un proiect internațional privind aplicarea tehnologiilor informaționale în educația universitară, o experiență fascinantă. Împrumutând o expresie a lui Solomon Marcus, „vedeam cum se nasc ideile”. O prezentare a noului domeniu a apărut în C. Calude, D. Chițoran, M. Malița (eds.), New Information Technologies in Higher Education, CEPES-UNESCO, Bucharest, 1989.
În ultimii 25 de ani, am fost despărțiți de o distanță care la început părea imensă, peste 18.000 Km, dar care în timp s-a comprimat dramatic. Vizitele anuale în apartamentul său de lângă Arcul de Triumf erau o delectare intelectuală. În mod regulat, în septembrie 2017 pentru ultima oară, vizita se incheia cu ritualul „cărții”: Profesorul îmi scria o dedicație superbă pe una sau două dintre cărțile publicate în ultima perioadă.
Pentru mine, Gr.C. Moisil, S. Marcus și M. Malița rămân spiritual vii, și momentul când numele oricăruia dintre ei va fi pronunțat pentru ultima oară (ultimul stadiu al dispariției, după D. Eagleman) pare foarte îndepărtat.
București, 2015. Solomon Marcus și Cristian S. Calude