Soir
La clepsydre aux parois de roseau
Seule
Onze coups sonnent à la lune
Les chats ont une peur de porcelaine
Alors et sans cesser le ronflement de la nuit
Il se glisse dans l’estampe des aulnes
Et parmi les buis
Les cordes vocales du ruisseau ont murmuré
D’ici on voit à l’intérieur
Sur l’écran des façades la lanterne magique des repas japonais
Et des enfants qui se couchent
Et des femmes troublées qui se penchent
Mais aucune effraction ne livre le dedans
Et le voleur sans maison se détourne
De la souffrance cependant il recevra son gîte
Car elle s’enfonce au creux mémoire qu’elle perce
Et l’homme pénétré
Habitera sa propre profondeur:
Ci gisent les soirs mémorables
Quand la plus grande douleur attendait sa demeure
Et pour l’y préparer
Se faisait précéder de départs et de deuils
Seară
Clepsidra cu pereți de trestie
Curge
Unsprezece batăi sună spre lună
Pisicile au o spaimă de porțelan/span>
Atunci și fără a sfâșia sforăitul nopții
El se furișează în stampa arinilor
Și prin crâng.
Corzile vocale ale râlui au murmurat.
De aici se vede în interior
Pe ecranul fațadelor lanterna magică a prânzurilor japoneze
Și copii care se culcă
Și femei tulburate care se apleacă;
Dar nici o spargere nu violează lăuntricul
Și hoțul fără casă renuntă
Dar suferința îi va oferi cuibul ei
Căci ea se afunda și din suflet
Face cuib trecutului mai adânc decât sângele.
În crăpăturile memoriei pe care-o străpunge
Invizibilul odihnește necunoscut
Și omul străpuns
Va locui în propria-i profunzime:
Aici zac serile memorabile
Când cea mai mare durere
Îsi așteaptă la drum crucea spânzurătoare
Când cea mai mare durere își așteptă locuința
În suflet
Și pentru a o pregăti
Se lasă precedată de plecări si de dolii
(din volumul Fragment du cadastre © Gallimard, Paris, 1960) […]