Dragă Biță, iată un mic cadou, sub forma unei scrisori care conține două poeme de Marin Sorescu.
O scrisoare în care e aproape imposibil să-ți transmit întreaga emoție și gratitudine pe care le simt pentru relația noastră veche de 30 ani.
O relație care m-a marcat uman și profesional în cel mai profund mod.
Odată, demult, ai vrut să fii actor, te-ai apropiat de teatru dintr-o perspectivă care, curând, ți se va părea nepotrivită ființei tale, și care te-a îndepărtat aparent de scândura scenei, pentru a privilegia privirea „din afară”, o privire tandră și critică în același timp, ce a influențat prin reflecțiile tale despre teatru și viață, gândirea teatrală europeană a ultimilor decenii.
Extraordinar cum actorul neîmplinit din tine a reușit să vorbească atât de profund despre „actorul nesupus”. […]
