În această toamnă se împlinesc 58 de ani de când ne-am întâlnit prima oară pe culoarele Institutului de Teatru de la București. Eu, student în anul III, George Banu, de curând intrat. Datorită firii lui deschise şi iscoditoare şi-a câștigat repede prietenia colegilor şi a celor din anii mai mari, devenind pentru toţi Biţă. În 1963 ne-am despărţit, eu luând drumurile Olteniei. Curând am aflat că, odată cu reînfiinţarea secţiilor de teatrologie şi regie, el se transferase de la actorie la teatrologie, iar Andrei Şerban se îndreptase spre regie. M-am bucurat atunci când a apărut volumul Arta teatrului, carte importantă, concepută de George Banu împreună cu Mihaela Tonitza, soţia bunului meu coleg şi prieten Ştefan Iordache, care îl preţuia nespus şi pe care, la rândul său, George Banu l-a iubit şi preţuit. A urmat evadarea sa… Eram stăpânit de emoţie şi de o mândrie neclamată atunci când îl auzeam comentând pe calea undelor ce ne erau interzise, de acolo, de departe, unele dintre cele mai valoroase spectacole din teatrul european şi când am aflat după aceea de impresionanta sa carieră universitară de la Sorbona. Ne-am reîntâlnit imediat după Decembrie 89, când el a vizitat Craiova împreună cu directorul artistic de la Odéon Théâtre de L’Europe, în căutarea unui spectacol care să marcheze, în capitala Franţei, împlinirea unui an de la Revoluţia română.[…]
