Întâlnirea cu George Banu, la Paris, în urmă cu aproape 30 de ani, a însemnat pentru mine un foarte preţios şir de dialoguri, schimburi de mesaje şi incitări la reflecţie. De nenumărate ori, pentru Radio France Internationale, i-am solicitat analiza şi impresiile legate de diverse evenimente culturale (festivalul de la Avignon, festivalul de la Sibiu, manifestări teatrale internaţionale). George Banu ştie să transmită câte o idee ori de câte ori pronunţă o frază, ceea ce pentru un jurnalist radio reprezintă o mină de aur, dar şi pentru oricine îl ascultă. Într-o bună zi ar trebui editată o antologie sonoră cu intervenţiile sale scurte, de patru, cinci sau şase minute, pe teme culturale, la RFI. Ele sunt modele de sinteză, umor, spirit critic şi subtilitate analitică. Orice şcoală de jurnalism ar avea de câştigat dacă le-ar folosi ca materie de studiu întrucât concentrează cu minimum de cuvinte maximum de spiritualitate.
Prietenia mea cu George (unii îi spun Biţă dar mie îmi place să-i spun George după cum și el îmi spune Matei) a mai însemnat și un copios schimb de mesaje facilitat de noile tehnologii. George este nu doar un minunat partener de conversaţii ci și de sporovăială culturală, iar uneori îţi dă lecţii fine de curtoazie. După ce te întâlnești cu el și petreci două ore la cafenea, după zece minute de la despărţire primești un SMS în care îţi spune „a fost foarte plăcută întâlnirea noastră” sau „mi-a făcut foarte bine, pe curând”. […]
