CRISTIAN-ROBERT VELESCU

Regina Maria
oaspete al avangardiștilor

Într-o conferință consacrată impresionismului – prezentată în anii 90 la București, la Institutul de Istoria Artei „George Oprescu” –, Albert Boime observa că membri grupului de creație impresionist, cei care ilustrau în ultima parte a veacului al XIX-lea direcția radical novatoare, revoluționară din câmpul expresiei plastice, erau cu toții stăpâniți de convingeri politice conservatoare. Pe acestea istoricul de artă încerca să le identifice în chiar substanța vizuală a tablourilor. El recunoștea, bunăoară,  în planul cel mai îndepărtat al unui peisaj parizian pictat de Claude Monet prezența abia schițată a statuii poleite a Ioanei d’Arc, minusculă, dar totuși recognoscibilă, aflată în cadru nu atât fizic, cât mai degrabă în chip simbolic. Amintitul detaliul închipuia, în interpretarea ilustrului istoric de artă, convingerile regaliste ale pictorului.[…]

Share This Post