Rubrica de față va fi consacrată operelor, mai ales literare, care se referă la țări sau comunități imaginare relativ desăvârșite (utopiile) sau toxice (distopiile). Cei doi termeni au apărut la distanță unul de altul. Primul, creat de Thomas Morus (Utopia apare în anul 1516, creat pornind de la gr. u- „nu” și topos „loc” și însemnând „nicăieri”, titlul inițial al cărții fusese Nusquama, compus în latină cu același sens) a fost aniversat la împlinirea a 500 de ani, în 2016. Lucrurile sunt mai complicate însă, întrucât, într-un addendum la volumul despre „noua insulă Utopia” (Utopie, în engleza timpului), Morus sublinia că, de fapt, numele mai potrivit ar fi fost Eutopie sau „loc al fericirii” (de la gr. eu- „bun” și topos „loc”), ceea ce sugera, implicit și iro- nic, că locul fericirii nu se află nicăieri. Al doilea termen apare în anul 1747, în forma dustopia, în volumul anonim Utopia or Apollo’s Golden Days, atribuit lui Lewis Henry Younge (cum a arătat-o recent V. M. Budakov, Dystopia: An Earlier Eighteenth- Century Use, „Notes and Queries”, vol. 57, 2010, nr. 1, p. 86–88). În 1868, inspirându-se din Thomas Morus, John Stuart Mill, va folosi adjectivul dystopian într-o cuvântare la House of Commons.
Utopiile și distopiile nu sunt strict delimitate. Unul și același text poate fi simultan utopic și distopic. Sau, într-o formulă mai rară, cu care voi începe, există texte în care utopia și distopia alternează. În numărul uriaș de opere create pe urmele lui Th. Morus abundă o vreme utopii-distopiile. Din a doua jumătate a secolului XX se înmulțește în schimb numărul distopiilor, definibile uneori, după cum vom vedea într-una din rubricile următoare, ca anti-utopii. Din țări imaginare, utopiile se extind uneori la scara întregului glob, a unei sau a mai multor planete. Spațiul absent de pe hărți (Oscar Wilde scrisese însă că o hartă a lumii care nu include Utopia nu merită să fie privită) e asigurat de o insulă pierdută, o vale misterioasă și necunoscută, o altă planetă, un alt moment în timp, situat la distanțe care pot număra secole în raport cu prezentul scrierii. Alături de filosofia politică a începuturilor, intervin din ce în ce mai puternic elemente de science-fiction, sociologie, psihologie, etică, istorie. […]
