Voi vorbi mai întâi despre fidelitatea faţă de origini. Nimeni nu ignoră faptul că Georges este originar din România. Şi-a păstrat fermecătorul accent românesc şi mai ales ataşamentul faţă de patria natală, înrădăcinarea sa în limba română care îl făcea să spună, în decursul unei emisiuni radiofonice consacrate lui Shakespeare, că n-ar putea să guste pe deplin traducerea pieselor lui Shakespeare sau a Sonetelor sale, decât în limba sa maternă. Georges este, o ştim, un om-orchestră: critic dramatic, profesor (elogiat), cercetător (reputat), prezent la zeci de colocvii şi întâlniri. A fost onorat prin numeroase distincţii: medalia Meritului cultural polonez, Gloria Artis şi Marele Premiu al Francofoniei în 2014 în ţara sa de adopţiune. Profesor la Centrul de studii teatrale al Universităţii catolice din Louvain, a ţinut cursuri mai ales la Paris III, la Institutul de Studii teatrale creat de Bernard Dort. A fost membru al Atelierului de cercetări pentru intermedialitate şi artele spectacolului (ARIAS), responsabil al Grupului de cercetări asupra reprezentării teatrale a morţii copilului la Centrul de cercetări pentru teoria şi istoria teatrului. A fost secretar general (1985-1992) apoi preşedinte (1994-2000) în final membru de onoare al Asociaţiei internaţionale a criticilor de teatru. Este de asemeni codirector al revistei „Alternatives théâtrales” şi director al colecţiei „Le temps du théâtre” la Actes Sud. Georges este interesat de o mulţime de subiecte şi teme, iar pentru că evocasem problema traducerilor – s-a investit în aceasta şi în special în traducerile destinate scenei, consacrând în N° 44 din „Théatre/Public“ un dosar sub îndrumarea sa, care face în continuare referință în acest domeniu. În globalitate, Georges și-a marcat epoca publicând un numar important de lucrări și eseuri consacrate celor mai importanți regizori contemporani: Ariane Mnouchkine, Giorgio Strehler, Peter Brook, Peter Stein, Antoine Vitez. […]