Teatru, mască, joc, tablou, carte, călătorie, mărturisire, noapte, cafenea. Iată câteva dintre cuvintele esențiale de la care pornește, pentru mine, portretul lui George Banu. Ființă a teatrului, ființă a cuvintelor, ființă a mișcării, ființă a nopții, ființă a dialogului, adică a cafenelei, scriitorul George Banu este, din orice unghi l-ai privi, ființă a prieteniei. Cafeneaua pe care Vincent Van Gogh o picta la Arles, în septembrie 1888 – nu „Terasa cafenelei noaptea”, splendida sa lucrare reprodusă și pe coperta cărții „Nocturne” –, mi se pare o imagine care sugerează seducător, peste timp, universul scriitorului care a ales să trăiască la Paris, univers în care punțile între oameni, idei și imagini joacă un rol esențial. […]