I.NEGOIȚESCU

Prefață
la Istoria Literaturii Române

Această lucrare este o operă de exil. Deși concepută mai demult încă în țară, unde s-au publicat diferite fragmente, ea n-ar fi putut apărea integral sub regimul cenzurii literare. Având în vedere mai ales faptul că la baza ei stă un gând precis și stăruitor, care nu putea fi dus la capăt în toată desfășurarea lui decât într-o redactare sub zările libertății: ce ne spune literatura română asupra ființei noastre axiologice, adică ce suntem noi românii și cum ne prezentăm noi în confruntarea istoriei? Gând născut în împrejurarea că autorul acestei lucrări și-a petrecut întreaga viață într-o epocă de mari și cel mai adesea teribile încercări istorice, ducând nu o dată la deznădejde, la aproape iremediabil pesimism. Ca atare, lucrarea de față n-a fost nici o clipă mânată de sentimentul exaltării naționale, ce nu are cum să se închege din grijă și teamă. Cu atât mai de preț mi se pare sentimentul de încredere ce se desprinde din realitatea valorilor estetice vital şi original prezente în literatura română. Formată şi dezvoltându-se din imitația literaturilor occidentale, ea și-a putut revendica îndeajuns de curând specificul şi deci capacitatea de a le completa. Nu specificul programatic care, oricât de bine intenționat, poate fi înșelător şi dezmințit de puterile creației spontane, ci specificul care rezultă firesc din orice individualitate. Criteriul estetic rămâne așadar o permanență inviolabilă în demersul meu, însă prin intermediul estetic eu m-am străduit să văd mai departe, mai adânc.
          Desigur, al doilea volum al „Istoriei literaturii române”, care se ocupă de perioada 1945-1989 (cu o secţiune finală asupra literaturii noastre vechi), actualizează în mod mai pregnant întrebarea îndrumătoare, la care nu am încercat deloc să răspund, mulţumindu-mă să ofer doar, în forma interpretărilor critice, documentele. De aici caracterul totuși implicit polemic al muncii mele, căreia, în totalitatea ambelor volume, i-a servit drept model moral „Istoria literaturii române contemporane” (1937) a lui E. Lovinescu. Ea este astfel un îndemn la lucrări similare ca temă, dacă nu ca intenție, pe care cu toții le așteptăm cu deosebit interes. Operele literare cercetate în lucrarea aceasta au fost citite şi recitite din unghiul istoriei trăite şi meditate zi de zi. Ceea ce s-a înfăptuit ca o adevărată caznă răbdătoare, ştiind că în calea apariţiei ei nu stă nicio piedică. Greutăţile procurării în străinătate a materialelor necesare — şi nu numai a cărţilor recente anevoios accesibile — explică de asemeni dificila şi prelungita elaborare. În afara fragmentelor publicate în România, cea mai mare parte a textului „Istoriei literaturii române” s-a difuzat spre ţară, pe măsură ce s-a elaborat, prin postul de radio BBC, asigurând-mi și în acest mod continua legătură cu cei de acasă.
          München, 31 ianuarie 1990
 

Publicat în revista Dialog, Caietele Ion Negoițescu (2), pag.14

Share This Post