Voi relata, în cele ce urmează, despre ceva ce nu există. Nici măcar Restaurantul-Cafenea Rândunica nu mai există, deși locul, cu casa care-l adăpostea și cu grădina de vară, se află și acum, ca în vremurile despre care scriu, la numărul 17 de pe Strada Bánki Donát din Sfântu Gheorghe, orașul unde locuiesc. Inexistența restaurantului se explică prin obișnuita poveste cu schimbul de proprietar și de profil – locul poartă acum numele de Stefi Presso & Bar –, iar inexistența Pensiunii Rândunica ține de altă poveste, destul de obișnuită și ea: aceea a proiectului de arhitectură neconstruit.
Mariana Celac și cu mine am lucrat împreună la acel proiect în toamna-iarna 1999–2000. Strada unde trebuia să construim este una obișnuită pentru un oraș de provincie: neorânduită, cu clădiri scunde, dar și cu câteva blocuri de locuințe ridicate prin anii ’80. Trebuia să inventăm o casă de oaspeți pe bucata de teren înghesuită între casa de la stradă – fostă locuință transformată în birt – și modesta construcție cu un etaj, unde se afla biroul proprietarei restaurantului, în spatele grădinii de vară cu umbrele roșii purtând inscripții cu „Ursus” și „Ciuc”. […]