Este o mare onoare pentru mine să deschid această serie de conferințe. O avem toți în minte pe buna noastră prietenă Ruxanda Beldiman, care a murit anul trecut, spre enorma tristețe a tuturor. Era cea mai veche prietenă a mea. Poate că unii dintre dumneavoastră ați venit pentru mine, poate ceva mai mulți pentru tema „cultură și ideal monarhic”, dar, cu siguranţă, cei mai mulți dintre dumneavoastră ați venit de dragul Ruxandei. E firesc și mă bucur că așa stau lucrurile. Tema, incitantă, se potrivește foarte bine cu tot ce au fost preocupările ei științifice, de fapt foarte legate de istoria ei personală și, în ultimă instanță, de tot ce credea ea cu toată ființa sa morală.
Tema aceasta, „cultură și ideal monarhic”, suscită două probleme și despre aceste două probleme voi vorbi. În primul rând e vorba despre problema mecenatului, despre cine susține cultura. Dacă este monarh cel care sponsorizează, cum se spune acum, cultura. Este o problemă extrem de actuală, chiar arzătoare, la ordinea zilei, și cred că în urmă cu vreo nouă ani, chiar de aici am vorbit odată despre o lege a mecenatului, pe care nici succesorii mei nu au reușit să o ducă mai departe. Așadar, problema mecenatului rămâne, în continuare, o problemă importantă pentru tot ce ține de politici culturale.
A doua problemă de ordin teoretic e întrebarea următoare: în ce măsură este monarhia o sursă de inspirație pentru creația culturală? În unele societăți, regele este chiar punctul fix în jurul căruia se învârte creația culturală a respectivei țări. Așadar, în ce măsură idealul monarhic e o sursă de inspirație pentru creatori, pentru artiști? […]