O temă centrală – centenarul nașterii poetului Ștefan Aug. Doinaș –, o evocare a poetului și filosofului Michel Deguy, dispărut la începutul lui 2022, iar în final cele două rubrici susținute de scriitoarea, lingvista și sociologul Sanda Golopenția („Utopii și distopii”) și de matematicianul Cristian S. Calude („Our digital world”/”Lumea noastră digitală”) – iată, în rezumat, structura prezentului volum al revistei.
La centenarul lui Doinaș, invocarea calendarului a însemnat pentru noi o convenție. Nu bilanțul anilor ne-a preocupat, ci cum anume rezistă opera la confruntarea cu trecerea lor; așadar, ocazia de-a examina la zi destinul creatorului și creației sale, mergând până la analiza modului în care mai sunt acestea prezente în conștiința celei mai tinere generații.
În deschidere, ca Argument, precedat de câteva poeme diferite prin temă și moment al elaborării, am așezat textul lui Virgil Nemoianu, cu final tranșant: „Doinaș este, incontestabil, cel mai mare poet de limbă română din a doua jumătate a secolului XX”. Textul a fost scris anume pentru acest volum; i-am acordat rolul de Cuvânt-emblemă al întregului număr prin ceea ce reprezintă în general exegeza lui Nemoianu și, punctual, pentru înțelegerea operei lui Doinaș. Teoretician și critic literar de anvergură internațională, specialist în literatură comparată și filosof al culturii, Virgil Nemoianu rămâne până în prezent autorul celei mai importante și, prin abordare, a celei mai originale monografii despre poetul acum centenar. Surâsul abundenței. Cunoaștere lirică și modele ideologice la Ștefan Aug. Doinaș a cunoscut trei ediții, cu adăugiri succesive (Ed. Eminescu – 1994, Fundația Culturală Secolul 21 – 2004, Ed. Spandugino – 2016). Originalitatea acestei monografii vine din recursul la instrumente critice specifice analizei atât literare cât și socio-politice americane și europene, aplicate însă unei realități culturale românești cunoscute în profunzime. De altfel, cu autoritatea atribuțiilor ce-i reveneau în conducerea de la Catholic University of America (Washington), a Asociației Internaționale de Literatură Comparată și în Biroul Executiv al Asociației Criticilor și Cercetătorilor Literari din SUA, Profesorul Nemoianu va promova, la începutul anilor 80, candidatura lui Ștefan Aug. Doinaș la premiul Nobel.
În sensul aceleiași afirmații a lui Nemoianu, am continuat cu fragmente din mărturii și exegeze ale contemporanilor lui Doinaș, adunate într-o micro-antologie care include de la coechipieri de Cerc Literar sibian (I.Negoițescu, Cornel Regman) și apropiați ai acestora (Al. Paleologu, Mihai Șora) până la mult mai tânărul Mircea Cărtărescu. Am acordat un loc important „Evaluărilor la centenar”: prin studii, eseuri și comunicări la evenimente recente, Ion Pop, Bogdan Crețu, Pompiliu Crăciunescu, Simona Constantinovici, nu în ultimul rând Mihai Măniuțiu și Virgil Ștefan Nițulescu prezintă opera și personalitatea lui Doinaș din perspectiva actualității ultime. Portretul literar și moral astfel recompus e completat prin mărturiile lui Doinaș însuși, așa cum le-a încredințat el în ultimii doi ani de viață criticului literar Ion Simuț și foarte tânărului teolog, pe atunci, Ionuț Vulpescu, mult înainte ca acesta să devină Ministru al Culturii. Capitolul se încheie cu evocarea semnată de poeta și omul de televiziune Cleopatra Lorințiu, realizatoarea unui memorabil film-interviu cu/despre Ștefan Aug. Doinaș.
*
În octombrie 1978, Doinaș e figura centrală a Colocviului de Poezie de la Iași. Discursul lui curajos electrizează sala și îngrijorează autoritățile; până-ntr-atât, încât urmele discursului dispar, textul inflamant rămâne de negăsit până-n ziua de azi. Scrisoarea lui Doinaș către Pilu Nemoianu, cu relatarea evenimentului, nu va ajunge nici ea la destinație. Din cele peste 100 de scrisori trimise de poet prietenului stabilit la Washington și aflate acum, prin generozitatea acestuia, în arhiva Fundației Culturale Secolul 21, aceea trimisă pe 15 octombrie 1978, înaintea plecării spre Iași, ne arată ce intenționa să comunice Doinaș audienței: „[…] Îndată ce mă întorc de la Iași, am să-ți spun care a fost atmosfera de acolo. În comunicarea mea, eu am pornit de la ideia că viața literară va fi exact așa cum ne-o vom face noi înșine. Să vedem ce vor zice despre lucrul acesta confrații mei!”
Câțiva ani mai târziu, în 1981, într-o atmosferă tot mai apăsătoare pentru întreaga țară, Doinaș ține un nou discurs „incomod” de la tribuna Conferinței Naționale a Scriitorilor. El invocă respectul pentru marile modele ale trecutului și le amintește confraților că, la rândul lor, ei, scriitorii, au datoria morală de a-și onora acest statut, adică de model pentru cei ce vin din urmă: „[…] vrem-nu vrem, marii noștri înaintași ni se propun ca modele vrednice de urmat. Vrem-nu vrem, noi înșine, acum sau ceva mai târziu, suntem sau vom fi priviți ca niște modele. Vă invit să fim demni de privirea generoasă, ingenuă, teribil de exigentă, setoasă de puritate, de demnitate și de adevăr, a celor care vin după noi […]”.
Devenit reper pentru colegii de breaslă, Doinaș va obține mai mult ca oricând voturile acestora: opțiunile lor îl plasează al doilea și la mică distanță după George Macovescu, cel care putea asigura protecția administrativă, prin poziția lui politică. O fotografie devenită istorică și pe care o reproducem, de asemenea, surprinde acel moment: Consiliul Scriitorilor la Conferința din 1981, cu Doinaș în fruntea „plutonului” proaspăt ales. Va fi ultimul Consiliu până în 1990: ca să prevină ieșiri similare la rampă ale scriitorilor, Puterea politică de atunci va bloca organizarea unei noi Conferințe Naționale.
Poeții, se spune, sunt profeți. Iar profeții, o spune cu durere Doinaș, sunt deseori uciși cu bâta. Volumul de Lamentații (Ed. Albatros, 1993) din care sunt preluate în acest număr „Miercurea adevărului” și „Anno domini”, conține și poeme scrise după mineriada din 1990, când Doinaș se pronunțase vehement în presă. Dar cele două poezii, ca și eseul memorabil despre „Terfelirea modelelor”, scris în 1994 și publicat în revista Dilema, capătă azi sens premonitoriu. Începând cu 2003, Ștefan Aug. Doinaș devine el-însuși un model terfelit, din momentul în care i se aplică, post mortem, eticheta de „colaborator al Securității”. Campania de maculare, tenace, cu efecte devastatoare asupra imaginii publice a omului și operei, durează de 20 de ani. Deși Gabriel Andreescu, fost disident anticomunist și cunoscut cercetător al arhivelor CNSAS va demonta acuza în două volume succesive apărute la Editura Polirom – în 2013 (Cărturari, opozanți și documente. Manipularea Arhivei Securității) și în 2015 (Existența prin cultură. Represiune, colaboraționism și rezistență intelectuală sub regimul comunist), ambele premiate de revista Observator Cultural –, campania demolatoare continuă.
În acest număr al revistei, Gabriel Andreescu extinde cercetările asupra „cazului Ștefan Aug. Doinaș”, demonstrând printr-un studiu minuțios documentat „Cum creează calomnia o ficțiune” „prin campania de subminare a unei personalități-reper în aceeași măsură culturală și morală”. Pentru a putea răspunde la întrebarea „cum a fost posibil?”, Gabriel Andreescu reface întregul parcurs din „istoria denigrării morale a omului Ștefan Aug. Doinaș și a declasării operei sale” pornind de la punctul zero al calomnierii: Clubul Prometheus, 26 noiembrie 2003. „Articolul de acum adâncește tema transformării calomniilor la adresa lui Doinaș într-o adevărată legendă și regăsește concluziile din 2015, cu câteva linii cauzale mai ferme și cu nuanțe în ce privește «aportul» celor ce au lansat aceste calomnii”, precizează autorul în rândurile introductive ale amplului studiu.
*
Consecvenți cu ceea ce ne-am propus, lăsăm cuvântul, în final, tinerei generații de exegeți. Întâi lui Bogdan Crețu, care aprofundează în studiul său temele și instrumentele poetice ale lui Doinaș, „Cel mai goethean poet al literaturii române”: „Nu cred că mai avem în câmpul cultural actual o figură similară lui Ștefan Aug. Doinaș. […] opera în sine este inepuizabilă. Nu cred că miza este actualitatea, ci perenitatea. Va incita mereu. E adevărat, mulți dinți de lapte se pot rupe în ea.” Apoi Mihaelei Doboș, critic literar, profesor, jurnalist și autoarea unei substanțiale monografii (Tabloul unui destin – Ștefan Aug. Doinaș, Adenium, 2013): „Ștefan Aug. Doinaș este astăzi, la o sută de ani de la naștere, un poet și un om de cultură încă nedescoperit pe deplin de români, o fântână cu apă vie pe care păianjenii istoriei recente nu au reușit să o tulbure, iar școala românească și oamenii care o slujesc cu devotament și încredere în sensul ei peren ar trebui să se bucure de miracolul limpezimii ei și să se lase inspirați de nesecata pedagogie a dăruirii”.