ION SIMUȚ: Stimate domnule Ștefan Augustin Doinaş, a apărut la sfârșitul anului 2000 o ediție în trei volume a poeziei dumneavoastră, la Editura Naţional, cuprinzând întreaga operă poetică pe care aţi publicat-o până acum. Ar fi avut nevoie de un cuvânt lămuritor, al editurii sau al autorului, cu atât mai mult cu cât sumarul are o organizare riguroasă, îmbinând criteriul cronologic cu cel tematic. E o bună ocazie de a face, pentru cititorii revistei noastre, o călătorie în spaţiile poetice pe care le-aţi imaginat și le-ați străbătut de-a lungul timpului. E o ediție de autor? E o ediţie totalizatoare? E o ediție definitivă?
ŞTEFAN AUG. DOINAŞ: – Cele trei volume apărute la finele anului trecut în Editura Națională nu alcătuiesc nici o „ediție de autor”, nici o „ediție definitivă”, nici o „ediție critică (în clipa de față sunt în discuții cu Academia Română pentru a publica, în două volume, pe hârtie de Biblie, o astfel de ediție…). Mi s-a oferit, cu generozitate, şansa de a-mi vedea tipărite toate scrierile — poezii, traduceri, eseuri — într-o colecție care se vrea prestigioasă. Am crezut nimerit să refac, în forma lui originală, Alfabet poetic, manuscrisul care, în 1947, a obținut Premiul „E. Lovinescu” şi ale cărui poezii au fost risipite de-a lungul timpului, în diverse volume. Singurul criteriu tematic a fost aplicat în cazul poemelor lungi — Ontopoemele — pe care autorul le consideră „poeme ale Ființei”. In rest, am urmat cronologic nu aparițiile editoriale, ci epocile în care au fost scrise textele. De aceea, după Alfabet poetic vin versurile din perioada „exilului interior”: anii în care colegii mei din Cercul Literar s-au retras din literatură (sau au fost interzişi), iar cu eram profesor la țară în trei comune din județul Arad. Trebuie să recunosc, însă, că atât poeziile din Alfabet poetic, cât și din celelalte volume au fost publicate, în aceste trei volume de la Național, în forma refăcută în anii când m-am consacrat acestei îndeletniciri. Această „revizuire” a început în închisoare (anul 1957), la versurile pe care mi le aminteam, şi a continuat după aceea, în perioada 1958-1963, când n-am avut „drept de semnătură” şi lucram „la negru” stilizări sau traduceri. Un observator atent ar vedea că, refăcând unele versuri, am urmărit exclusiv un criteriu formal: suprapunerea accentului tonic al cuvântului peste accentul ritmic al versului, precum şi alternarea rimelor masculine şi feminine.
Cele trei volume de la editura Naţional vor avea un cuvânt introductiv al autorului, într-o nouă ediţie care va apărea, probabil, în cursul acestui an.
I.S.: Dacă înlăturăm „coșmarul narcisic” denunțat într-un poem chiar cu acest titlu, ar putea spune poetul, într-un mod foarte general că în această sumă a creatiei poetice scriitorul se vede pe sine însuși „repetat, înmulțit”? „Eu, în oglinzi paralele, doar eu”- cum afirmă primul vers din acest poem, apărut în volumul Papirus? Cum vizionați astăzi acest spectacol al măștilor poetice? Cum vi se par Aventurile lui Proteu, ca să evoc titlul altui volum?
Ș.A.D: Întrebarea dumneavoastră e pertinentă. Da, într-un anumit sens, diferitele „măşti lirice”, apărute editorial în atâtea volume, formează un ansamblu de „Aventuri ale lui Proteu”. Apariţia lor e necesară, cred, pentru a ilustra nu atât narcisismul poetului (orice poet e un Narcis care încearcă să se oglindească într-un izvor cât mai limpede), cât evoluţia modalităţilor lirice şi a influenţelor literare îndurate de-a lungul timpului. Astfel, se va putea evidenţia faptul că alături de câteva nume citate adesea în legătură cu scrisul meu — Eminescu, Blaga, Arghezi, Valéry etc. —, pot fi depistate altele, precum Hölderlin, Poe, Wallace Stevens, Benn, Goethe etc. În felul acesta, criticii literari vor fi, poate, mai aproape de „adevărul” „măştilor” mele… […]