Centenarul nașterii lui Ștefan Aug. Doinaș a fost o ocazie să ofer publicului un dialog rămas, la timpul său, doar în arhivă. Mărturiile poetului, înregistrate la el acasă, despre anii de detenție și despre creația din libertate, despre relația fidelă față de Dumnezeu și infidelitățile politicului față de oameni. Era firesc ca dialogul găzduit de podcastul meu, Avangarda, să nu rămână doar în paginile altor publicații, ci să ajungă „acasă”, adică în paginile revistei condusă mulți ani de Doinaș, ca un omagiu adus unuia dintre cei mai mari autori ai literaturii române contemporane.
Poet, eseist, traducător, intelectual public, autor, alături de Dan Hăulică, a minunii care s-a numit Secolul 20, devenită, sub conducerea sa, Secolul 21, Ștefan Aug. Doinaș a fost academician și senator în modul cel mai firesc. Demnitățile sale publice veneau din geniul poetului și din credința lui într-o lume mai bună, aceea a spiritului.
Am avut șansa să-l cunosc și să am mai multe întâlniri în apartamentul în care a locuit timp de 42 de ani împreună cu soția sa, marea balerină Irinel Liciu. Era perioada Facultății pentru mine, perioada marilor întâlniri, când am luat de câteva ori drumul de pe strada Sfânta Ecaterina către micul apartament din Piața Unirii, lângă Magazinul Cocor. Podcastul „Avangarda, cu Ionuț Vulpescu” a celebrat figura marelui scriitor, prin câteva dialoguri inedite pentru marele public. Îi datorez Părintelui Profesor Ioan Buga această întâlnire destinală și apropierea de Ștefan Aug. Doinaș, care au presupus nu un dialog singular, ci mai multe conversații, din amintirea cărora păstrez darurile de preț ale edițiilor cu autograf din traducerile în limba română ale textelor lui Nietzsche și Goethe.
Nu știu dacă astăzi “Mistrețul cu colți de argint” mai e de găsit prin manuale. La urma urmei, noi îl trăim pe Faust. Nu ne mai trebuie să știm cine ni l-a tălmăcit în limba română pe Faust. Ca și pe Zarathustra, pe Hölderlin, pe Mallarmé sau Paul Claudel. Românul s-o fi născut poet, dar la maturitate a uitat să citească.
Mărturiile lui Doinaș sunt despre destinul tragic al scriitorilor întemnițați din rațiuni politice și despre Dumnezeul închisorilor, atât cât se întrevede El, în inima celor de după gratii, acolo unde până și poezia capătă un altfel de timp al ei. Faust-ul lui Goethe și Zarathustra lui Nietzsche și-au găsit locul în ediții românești impecabile prin traducerea literară a lui Ștefan Aug. Doinaș. Viața lui, o capodoperă, a fost curmată de moarte tragic, iar în ziua în care Doinaș a plecat la Dumnezeul transcendent al inimii sale, cea care a fost ființa iubirii și a prieteniei, prim-balerina Operei Naționale din București, Irinel Liciu, s-a sinucis. În amintirea lor, fix 20 de ani mai târziu, la microfonul podcastului meu, „Avangarda”, a răsunat vocea marelui poet. Doinaș a putut fi auzit din nou, pentru că vocea marilor scriitori nu se stinge niciodată. E asistată de Providență. […]
I. V.