ȘTEFAN AUG. DOINAȘ
Psalmul XVIII
Cu trupurile lor străfulgerate
pe muntele cel sfânt de strălucirea
iradiind din trupul Tău, umilii
discipoli Te-au simțit ca pe-o lumină
care-i transfigurează – din afară.
Dar eu, cel care am primit în gură
divinul trup și sânge, Îți fac templu
din însuși corpul meu, într-o logodnă
a harului, ce n-are-asemănare:
mă simt iluminat – pe dinlăuntru.
De ce să Te mai caut? Ești în mine.
Și toată spaima mea-i să nu cobor
nicicând din suflet muntele Tabor.
GETA BRĂTESCU
Bănuiesc ochiul a fi, prin educație, “clasic“; pe când impulsul eate „expresionist”; cu toată stăpânirea de sine, ochiul vine și cenzurează în pofida bucuriei ce-o resimte privind zburdălniciile libertății temperamentale… A desena cu ochii închiși înseamnă pe de o parte a face o invitație hazardului, pe de altă parte înseamnă a-l sfida; sau : îi fac o invitație ca să-l sfidez. Tocmai această dublă relație cu întâmplătorul acuză și mai mult caracterul de joc al experienței…
Dar autonomia gestului necontrolat de privire este relativă: există un ochi dindărătul frunții; mâna gesticulează sub puterea unui motiv mental. Ca și în dans, există motivul, cel care dă motivație gestului… […]
(Din Geta Brătescu, A.R., roman. Fundația Culturală Secolul 21, 2000)
MARIANA CELAC
[…] E o arhitectură de forme primare compuse în jurul unui spațiu rectangular, cu un bazin sau o peluză în centru și cu două înalte clădiri-turn laterale: o formulă compozițională curentă pentru piețele publice din anii 1930 și care revine în forță în anii 1960.În forma clădirilor-turn, așa cum sunt reprezentate în desenul lui G. Călinescu, cei ce au o informație oarecare despre scena arhitecturii europene la acea dată vor descoperi un citat ușor de identificat. Forma amintește cu insistență de Torre Pirelli din Milano: volum mineral, ca un cristal hipertrofic, cu o secțiune de hexagon alungit, generând muchii laterale ascuțite pe toată înălțimea. Rezultatul – un obiect de o claritate fără cusur, o uriașă prismă înfiptă în solul unei piețe urbane, proiectat de arhitecții Gio Ponti și Pier Luigi Nervi și construit în 1953-1960. Acum, după cincizeci de ani, Torre Pirelli apare ca unul din rarele skyscraper convingătoare realizate pe continent, o curajoasă inserție de high-tech în bătrâna Europă.
A fost sau nu G. Călinescu la Milano la timpul potrivit pentru a vedea Torre Pirelli? Nu am găsit nici o referință la o călătorie la Milano. Oricum, e greu de crezut că G. Călinescu a desenat turnurile hexagonale ale presupusei Universități de Artă cu atâta acuratețe fără să fi avut măcar o sumară informație (vizuală) despre lucrarea echipei Ponti-Nervi. […]
(Din Mariana Celac, Arhitctul B. Ioanide – Viața șI Opera. UNArte, 2016)