Timp de aproape un an academic, am cunoscut in California la Berkeley ñ ca asociat de cercetare Fulbright pe långa faimosul filosof John R. Searle ñ atmosfera de campanie stårnita, in aria umanista de studii, de sintagme explozive ca: affirmative action, political correctness, cultural studies, canonical battle (actiune afirmativa; corectitudine politica; studii culturale; batalie canonica) s.a.m.d. |n campusurile Europei de Vest, astfel de sloganuri au pentru universitari o rezonanta excentrica. La noi, ele sunt de-a dreptul ermetice ñ desi (sau tocmai de aceea?) genereaza un folclor gazetaresc abundentÖ
Cu titlul strict anecdotic, am avut in prima luna de sejur momente de stupoare, simtind disconfortul produs in jurul meu de cåte o vocabula tabu, scapata in deplina inocenta, exact acolo unde ea avea efect de cockteil Molotov, incendiind atmosfera. (De pilda, meritocratie ñ pentru care se intåmpla sa am o slabiciune aparte.)
|n peisajul vietii intelectuale americane de azi, John Searle, scolit la Oxford ñ cu o formatie solida, in care filosofia si lingvistica, neurobiologia si logica, estetica si matematicile coopereaza firesc ñ cu stagii indelungate de predare in bastioanele academice inexpugnabile ale filosofiei germane, ocupa o pozitie privilegiata. Din foisorul sau strategic de observatie, profesorul si gazetarul redutabil, comenteaza cu o luciditate imbibata de umor acid, dar nelipsita de un frison de angoasa, show-ul operetistic al noului militantism social, in curs de desfasurare pe scena departamentelor de literatura.
Sub tirul sau impecabil (si nu numai al lui) se afla tendinta cronicizata de democratizarea sui-generis a cunoasterii, ca si de-constructia frontierelor rezonabil acceptate dintre literatura si vecinatatile ei socio-culturale. Pe scurt, asa-numitele Cultural Studies, rezultånd din mezalianta teoriilor literare post-structuraliste, in varianta lor extensiva, cu postulate mai vechi, azi resuscitate, ale leftismului britanic din decada a saptea.
Coboråte din sferele eterate ale discursului lingvistic si critic, cu un lexic primenit de categoriile agresive ale ideologiilor de stånga, Cultural Studies sunt partial responsabile pentru dezlantuirea bataliei canonice, aflate de cåtava vreme in curs in campusurile anglo-saxone. }inta este paradigma tare a asa-numitei literaturi canonice ñ patrimoniul ei intemporal si relativ stabil de valori, denuntate cu incråncenare ca produs al spiritului masculin, alb (european), conservator si elitist. |ntr-un cuvånt, Traditia milenara ñ veritabil instrument de opresiune al speciei numite «Barbatul alb mort» (White Dead Male.) Nimic nu egaleaza in malignitate un barbat, care se intåmpla sa mai fie si alb si mort pe deasupra, observa cineva cu finete. |mpinsa la extrem, o astfel de tendinta deschide larg portile contingentei si ale confuziei, netezind calea plebiscitarii valorilor literare si a transplantarii sufragiului universal in cultura.
Ce trebuie neaparat retinut din demonstratiile lui Searle ñ intotdeauna imbatabil cånd trebuie sa fie despartite apele, intr-un moment de confuzie intretinuta strategic ñ este ca, dincolo de orice nuante, affirmative action, political correctness si toate celelalte se bizuie pe un glisaj adeseori imperceptibil de planuri. De la campaniile de reforma in curriculum, se ajunge, pas cu pas, la o ofensiva nimicitoare impotriva oricarui criteriu de valoare in cultura. {i dincolo de asta, intr-un orizont atotcuprinzator, la ruinarea increderii in ratiune, in adevar, in realism, ca piloni ai cunoasterii. |n sistemul vertebral de referinta al universitatii, acelasi tip de glisaj converteste notiunea de disciplina academica dintr-un obiect de studiu, intr-o cauza de aparat. |n fine, ultima mutare a jocului implica substituirea oricaror standarde, repere, norme universale si general inteligibile cu un turbion al diferirii, atomizarii, dispersiei, avånd ca efect previzibil gheto-izarea culturala agresiva si imposibilitatea comunicarii.
Din fericire, Searle nu este un predicator in pustiu. Pe masura ce asa-numitul fenomen p.c. ia proportii, carnavalizåndu-se (cu o vorba a lui Bahtin) si coborånd din registrul grav in cel al mascaradei triviale, in favoarea tagmei haituite si demonizate a barbatilor albi (morti sau nu) se fac auzite tot mai multe glasuri. Ceea ce se numeste affirmative action este, observa un gazetar in faimoasa Partisan Review, un Mc Carthysm de stånga. El reclama prioritati pentru grupuri, calca in picioare calitatea individuala si declara obiectivitatea imposibila iar adevarul de-a dreptul inutil. |ntr-un articol din New Yorker, se popularizeaza in bascalie o reteta de inghetata, fabricata dintr-un amestec politically correct de zahar alb si non-alb si cu o noua linie de arome, diversificate cultural. Pare infantil, dar nu este. Cel putin atåta timp cåt Alba ca zapada si cei sapte pitici e prohibita in cartile pentru copii, fiindca ignora standarde esentiale de political correctness. Care anume? Alb ca zapada e o sintagma rasista; iar piticul este o categorie defavorizata, al carei nume traditional, considerat ultragiant, a fost inlocuit cuÖ verticaly challenged. (?!)
Sfånta Treime (cum i se spune) ñ Race, Gender, Class (Rasa, sex, clasa) ñ si cariera ei culturala paradoxala ar merita comentarii mai profunde si mai ample decåt imi pot permite eu acum si aici. Ma multumesc, deci, sa prezint fragmente dintr-un articol polemic, publicat de John R. Searle cu titlul: «Is There a Crisis in American Higher Education?» (Exista oare o criza in invatantul universitar?) in prestigiosul Bulletin of the American Academy of Arts and Sciences (XLVI, nr. 4, Ianuarie 1993.)
John R. Searle este Mills Professor de Filosofie a Limbajului si a Spiritului la University of California at Berkeley. Cartile sale numeroase ñ expresia de vårf a filosofiei analitice americane ñ au fost traduse pretutindeni in lume, stårnind entuziasm, provocånd emulatie, devenind subiect de comentarii furtunoase si de exegeze critice savante. (Vezi si volumul John Searle and His Critics, Ernest Lepore and Robert van Gulick editori Blackwell, Cambridge Mass., 1991.) Mult mai putin cunoscut la noi este Searle gazetarul, angajat in polemici pline de verva cu deconstructionistii ñ indeosebi cu Derrida, dar si cu emulii acestuia, criticii poststructuralisti americani de la Yale ñ cu teoreticienii fictiunii literare sau cu cei ai lecturii, in fine, in anii ’90, cu fanatismele generate in lumea academica de fenomenul p.c. sau cu formele de discriminare inversa, repliate sub genericul afirmative action.
|n atmosfera intelectuala hipertensionata a Americii, cu rasturnari aiuritoare de perspectiva, cu ascensiuni spectaculoase si cu prabusiri meteorice de profeti si de zei, cu proliferarea stresanta a unor idiomuri ermetice, care face imposibila chiar si utopia unei koine culturale, retras in atmosfera idilica a colinelor din Berkeley (un fel de Bran cu acces la Pacific), John Searle mi s-a parut intotdeauna un element de pondere, un reper linistitor si un garant al perenitatii valorilor spiritului.