Conceptul de metaterț simbolic presupune relația semantică ternară simbol–metaforă–alegorie, în cadrul căreia cele trei componente reprezintă în poezia neomodernistă măști ale adevărului poetic, dar și măști interconceptuale între cei trei termeni. Pornind de la studiile teoretice ale lui Ștefan Aug. Doinaș referitoare la măștile (culturale) ale adevărului poetic, lucrarea de față caută să ilustreze aceste concepte cu exemple preluate dintr-un corpus de trei arte poetice care conțin simboluri, metafore și alegorii similare.
Intrând pe teritoriul poetic al neomodernismului, vorbim de un limbaj figurat ce leagă, dar poate să și disocieze, feno-textul de geno-text, în care predomină simboluri, metafore și alegorii, deci despre un limbaj ce suprapune sensurile conotative, așa cum evidențiază Simona Constantinovici în Poemele la care ne-ntoarcem au întotdeauna ceva din transparența vitraliilor: „Neomodernismul se îmbină în poezia sa cu o ferventă căutare a locurilor rare în cuvânt”[1]. Aceste locuri rare reprezintă mai multe straturi semantice ale unui cuvânt care, în profunzimea lor, duc către abisalul poetic, iar în abisalul poetic dăinuie potențări de sensuri. Astfel că, în plan poetic, poezia lui Doinaș trece dincolo de teritoriul semantic comun, căci îmbină mai multe sensuri în a constitui limbajul poetic.
Am putea considera creația lui Doinaș, în perspectivă platoniciană, ca fiind mai degrabă o copie de ordinul al treilea al lumii ideilor, căci opera sa amplifică mai profund potențarea sensurilor, dar fără a pierde legătura dintre concept și sens. Această idee este sintetizată de către Pompiliu Crăciunescu în studiul Sonetele fără sunet sau adevărul poetic al eului abisal, prin termenul de poetizat: „poetizatul instituie o relație aparte de complementaritate cu adevărul poetic, conceptul central al metaliteraturii lui Doinaș”[2]. Conceptul de metaliteratură devine deci un component al unui terț inclus, în sensul consacrat de Basarab Nicolescu. (În cartea sa Transdisciplinaritatea. Manifest, alături de axioma ontologică și de cea epistemologică a nivelurilor de realitate, autorul aduce în discuție și axioma logică, cea care face trecerea de la logica clasică, aristotelică, cea restrânsă, a contradicției A și non A – bazată pe un singur nivel de realitate –, la logica terțului inclus, cea lupașciană, conciliatoare, care ia în calcul mai multe niveluri de realitate[3]). Metaliteratură este un concept constituit din conceptul de adevăr poetic și din cel de poetizat, poetizatul fiind, la rândul său, tot o parte dintr-o relație ternară, respectiv conceptul de viață și cel de poem ce stau la baza sa, terțuri incluse sau elemente transgresive identificate de Pompiliu Crăciunescu în lucrarea menționată: „consider că un aport major îl poate avea conceptul de poetizat, forjat de către Walter Benjamin în eseul Două poezii de Friedrich Hölderlin”, concept „Definit ca […]‹›sferă a relației dintre opera de artă și viață››”[4].
Referindu-ne la prezența (și la relația) simbolurilor, a metaforelor și a alegoriilor care pornesc din același punct al limbajului, respectiv din abisalul poetic, se pot sesiza o serie de termeni aflați în relație de tipul terțului inclus, termeni esențiali în formarea acestui metalimbaj poetic. […]
[1] Simona Constantinovici, „Poemele la care ne-ntoarcem au întotdeauna ceva din transparența vitraliilor”, în Secolul 21, nr. 1-6/ 2022, p. 122.
[2] Pompiliu Crăciunescu, „Sonetele fără sunet sau adevărul poetic al eului abisal”, în Secolul 21, nr. 1-6/ 2022, p. p. 134.
[3] Anca Mustea, „Axioma logică a transdisciplinarității – concilierea contrariilor”, în Revista T, nr. 4, 2013.
[4] Pompiliu Crăciunescu, loc. cit.